Spre deosebire de Churchill, pentru George Kennan, un conflict între Uniunea Sovietică şi Occident era inevitabil
118 ani de la nașterea arhitectului strategiei de îndiguire
La 16 februarie 1904, se năștea George Frost Kennan. Diplomat de carieră și sovietolog, George F. Kennan a îndeplinit funcția de însărcinat cu afaceri la Moscova, la începutul Războiului Rece, iar mai apoi pe cea de ambasador la Belgrad.
George Kennan este cunoscut îndeosebi pentru elaborarea teoriei îndiguirii (containment), care a ghidat politica externă a SUA în raporturile cu Uniunea Sovietică, pentru o bună perioadă, în timpul Războiului Rece.
George F. Kennan este deopotrivă și un cunoscut exponent al școlii de gândire realiste a relațiilor internaționale. El considera că stabilitatea internațională ar putea fi prezervată prin revenirea la un sistem internațional multipolar, în care mai multe centre de putere să țină în frâu expansionismul sovietic.
S-a poziționat critic față de implicarea Statelor Unite în războiul din Vietnam dar și față de alte aspecte legate de politica externă a Washingtonului.
A observat cu justețe că ascensiunea Chinei maoiste spre statutul de mare putere însemna mai degrabă o provocare la adresa statutului U.R.S.S. ca principală superputere comunistă, decât cimentarea unei alianțe solide sino-sovietice împotriva Vestului democratic.
Pentru a înțelege mecanismele politicii externe a Federației Ruse în prezent, analizele întreprinse de către George Kennan la începutul Războiului Rece sunt de maximă importanță.
Teoria îndiguirii a fost reflectată în două documente esenţiale: The Long Telegram, din 22 februarie 1946 şi articolul intitulat The Sources of the Soviet Conduct, publicat un an mai târziu în revista Foreign Affairs.
În prima parte a Telegramei Lungi, Kennan făcea referire la ideologia regimului de la Moscova. Obiectivele sovietice trebuiau legate indisolubil de marxism, care juca un rol esenţial în politica externă a URSS.
Totuşi în opinia diplomatului american, ideologia comunistă sovietică se origina în vechile valori ruseşti. Încă din epoca țaristă, Rusia s-a arătat extrem de reticentă față de contactele cu lumea occidentală.
Aprehensiunile Rusiei față de Occident ar fi cauzate, potrivit lui Henry Kissinger, de un acut sentiment de insecuritate al Kremlinului.
De altfel, Kennan caracteriza politica externă sovietică drept o mixtură de expansionism țarist de modă veche și dogmă marxistă. Așa cum am mai scris și cu alte prilejuri, încă din perioada prebolșevică, Rusia a dus o politică externă expansionistă, încercând să își exercite dominația asupra unui port la o mare caldă şi, mai ales, să controleze strâmtorile Bosfor şi Dardanele şi oraşul Constantinopol.
Europa de Est s-a aflat în permanenţă în sfera de interese a Rusiei ţariste, cea din urmă încercând să exercite o influenţă accentuată, creând astfel premisele unei hegemonii. Am în vedere testamentul lui Petru cel Mare şi faptul că Imperiul Romanovilor s-a erijat în protector al populaţiilor slave şi/sau ortodoxe din regiunea balcanică. Europa de Est joacă un rol cheie și în teoria heartland-ului (a puterii terestre), emisă de geopoliticianul britanic Halford Mackinder.
Rusia nu a are și nu a avut aproape niciodată vocație pentru democrație și, cu atât mai puțin, o tradiție democratică. I-au fost caracteristice autocrația și autoritarismul.
În perioada prebolșevică, ohrana țaristă semăna teamă și panică în rândurile populației, chiar dacă nu vorbim despre o teroare generalizată, precum în cazul CEKA, iar ulterior GPU, OGPU, NKVD şi KGB. Însă, rădăcinile terorii coboară adânc în timp, până în evul mediu, sub Ivan cel Groaznic, cel care a pus bazele oprichnina.
Ulterior, la sfârșitul secolului al XVII-lea, Petru cel Mare a înființat Preobrajensky, care avea misiunea de a-i identifica și a-i suprima pe cei socotiți dușmani ai statului.
În telegrama de 8000 de cuvinte, George Kennan scria că U.R.S.S. era îngrijorată de posibilele efecte pe care capitalismul de tip occidental şi libertatea le-ar fi avut asupra propriului popor.
După cum sesiza și renumitul specialist postrevizionist în problematica Războiului Rece, John Lewis Gaddis, liderii sovietici prezentau Occidentul într-o lumină complet nefavorabilă, un inamic permanent al Uniunii Sovietice. Este vorba aici și despre cunoscutul mit al cetății asediate, care se află într-o continuă confruntare cu inamici reali sau fictivi.
Politica internă a U.R.S.S. va fi pusă în slujba consolidării puterii şi prestigiului statului sovietic. Pentru o mare putere, politica externă este adesea o prelungire a politicii interne. Industrializarea accelerată, precum şi intensiva dezvoltare a forţelor armate trebuiau subordonate politicii de prestigiu a Kremlinului.
Inspirat, autorul Telegramei Lungi a sesizat o altă caracteristică a regimului sovietic, anume secretomania autorităților, păstrarea cu orice preţ a secretului în privinţa chestiunilor interne, pentru a ascunde slăbiciunile față de lumea exterioară. Într-o manieră identică procedează actualmente regimul comunist de la Phenian.
Spre deosebire de Winston Churchill, în opinia lui George Kennan, un conflict între Uniunea Sovietică şi Occident era inevitabil.
Cea dintâi ar fi fost incapabilă să ajungă la un modus vinendi durabil cu lumea occidentală. Sovieticii vizau ruperea armoniei din interiorul societăţilor occidentale, prin sprijinirea partidelor comuniste din țările respective, distrugerea modului de viaţă specific şi, mai ales, destrămarea coeziunii interne a lumii occidentale, mai ales a S.U.A.. Cu toate acestea, din Telegrama Lungă transpărea şi o notă de optimism.
Kennan se arăta încrezător în capacitatea Statele Unite şi a aliaţilor lor de a limita şi a elimina ameninţarea sovietică fără a recurge la un conflict militar general, deoarece sovieticii erau mai slab pregătiţi.
Aprecierea diplomatului american era veridică, dar începând cu anii 1950, U.R.S.S. a început să reducă din decalajul faţă de Statele Unite în ceea ce priveşte puterea militară. Ideile exprimate de Kennan vor inspira curând Doctrina Truman.
El are totodată meritul de a fi anticipat proiectarea Planului Marshall, socotind că bunăstarea şi sănătatea propriei societăţi constituiau garanţii ale imunizării în faţa pericolelor de infiltrare venite din partea comunismului de tip sovietic, după cum remarca și John Lewis Gaddis.
În articolul intitulat The Sources of Soviet Conduct, diplomatul american susținea adoptarea unei strategii de îndiguire, de stăvilire, îndreptată împotriva U.R.S.S. și a comunismului de tip sovietic.
Statele Unite ale Americii nu trebuiau să oblige Uniunea Sovietică să își restrângă sfera de influență deja configurată, care nu mai era discutabilă, ci să întreprindă tot ceea ce le stătea în putinţă pentru a bloca extinderea comunismului de tip sovietic. Instaurarea unor noi regimuri comuniste, în afara sferei de influență și a glacisului strategic al Kremlinului trebuia împiedicată cu orice preț.
Sursa: Hadrian Gorun – conf. univ. dr. la universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
