Ştefan Agopian: "Între a te supune economiei de piaţă sau a te supune unui preşedinte e cam acelaşi lucru pentru scriitori. Oricum te prostituezi."
Ştefan Agopian, candidatul pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor, era la redacţia Caţavencilor. Am umplut o cămăruţă de fum timp de 40 de minute. Iar apoi, pe holul redacţiei, a explodat o bombă cu bîrfe literare alimentată de Iaru, Teodorescu şi Agopian. În cîteva secunde istoria literaturii române s-a transformat în Kamasutra. Păcat că am închis reportofonul.
Şi la Ştefan Agopian m-am dus cu acelaşi gînd: să aflu ce l-a apucat să candideze, să-şi dorească funcţii administrative. Asta în loc să-şi termine cartea nouă din care are deja 60 de pagini.
Asta a fost întrebarea principală şi în interviurile cu Nicolae Manolescu sau cu Nicolae Breban. Şi am aflat, printre rînduri, şi de la Agopian ce am aflat şi de la ceilalţi doi: că Uniunea Scriitorilor e un amănunt. Aici se dau lupte grele de orgolii. Că oamenii aceştia au probleme din trecut de rezolvat şi că se dă o bătălie literară cu ferocitate politică.
În loc de Uniunea Scriitorilor putea fi la fel de bine şi lupta pentru preşedinţia scării 2 de la blocul meu – Agopian; Breban şi Manolescu s-ar fi luptat la fel de aprig pentru alegerile din 22. Titanii vor să-şi facă dreptate literară. Doamnelor şi domnilor, marele scriitor „minor”, Ştefan Agopian!
Vorbeam despre manuale, înainte să dau drumul la înregistrare. Spuneaţi că sînteţi în manualele de a 10-a şi a 11-a al lui Mircea Martin… În manualul lui Manolescu sînteţi?
Nu, nu sînt. Cred că nu sînt. Sînt al lui Mircea Martin. Dar nu are nici o importanţă…
Multă lume spune că aţi intrat în competiţia cu Manolescu din cauza istoriei sale literare.
Nu multă lume, dar cîţiva au zis-o apăsat. Cei care au susţinut această idee nu sînt departe de adevăr. Evident, m-a enervat modul cum m-a tratat. N-a scris despre cărţile mele: şi-a luat două cronici vechi de 22 şi, respectiv, 27 de ani şi le-a trîntit în „Istorie” spunînd că ăsta e capitolul despre Agopian. N-a schimbat nici un cuvînt! Eu am articolele acasă… Şi nu e numai cazul meu, sînt zeci de scriitori contemporani în situaţia asta.
Păi, poate n-avea nimic de moficat din părerile sale mai vechi…
Bun, n-avea nimic de modificat, dar eu n-am scris numai două cărţi, am scris mai multe întîmplător… În 22 de ani nu şi-a schimbat părerea, e foarte frumos că nu şi-a schimbat-o. Dar, mă întorc la ideea asta că aş candida la preşedinţia Uniunii pentru că sînt supărat. Păi, m-am supărat de acum 22 de ani!? Cînd a dat verdictul – pe care îl copiază în Istorie – că sînt „scriitor minor”. Păi om sînt şi eu! După 22 de ani m-am supărat din nou? Am ţinut supărarea în mine 22 de ani şi am aşteptat Istoria ca să-mi iasă supărarea la suprafaţă!? Asta nu… E caraghios.
Am vorbit cu Manolescu şi l-am întrebat dacă Istoria sa va influenţa alegerile de la Uniune. El mi-a spus că nu crede asta…
Nu numai că o cred, dar i-am spus personal. Eram la Uniune cu Mihăieş care a susţinut ideea. I-am spus: domnule profesor, amînaţi apariţia Istoriei cu un an după alegeri pentru că n-o să luaţi nici 30 de voturi! Am exgerat, evident. Sigur vor fi voturi negative din cauza Istoriei. Dar nu e cazul meu, nu de aia candidez. Dacă gîndim în felul ăsta, atunci ar trebuie să fie cel puţin 2000 de candidaţi nemulţumiţi de Istorie… Sigur, pe mine m-a nemulţumit verdictul ăla vechi, dar pentru mine n-a fost o surpriză.
Nu acordaţi prea multă importanţă acestei istorii literare?
S-a tras concluzia că eu acord foarte multă importanţă deoarece i-am vînat greşelile. O făceam indiferent dacă scria în ea că sînt genial sau nu. Mi-a dat o pîine de mîncat această istorie. Trei luni de zile eu mi-am cîştigat banii pe seama acestei Istorii. Dacă nu era, trebuia să caut alte chestii… Cam cum Groşan îi mulţumea lui Iliescu pentru că ani de zile i-a dat o pîine…
A ajuns Manolescu un Iliescu al literaturii?
Nu, nici chiar aşa…
Un Băsescu?
(rîde) Nu, nici Băsescu. Nici Iliescu, nici Băsescu n-au nicio legătură cu cultură. N-are rost să amestecăm borcanele. Eu aş fi procedat la fel indiferent… De fapt, eu sînt foarte lăudat în acest capitol, spune că sînt „un mare scriitor!”, „un stilist admirabil”…
Dar v-a deranjat eticheta de „minor”.
Da, eticheta pusă acum mai bine de 20 de ani. Pe mine nu mă deranjează nici această etichetă. Să fii un mare scriitor minor nu mă deranjează deloc. Ce? Mateiu Caragiale e un Rebrenu? Nu! Deşi e un minor uriaş. Nu mă deranjează ideea de minor. De exemplu, Nicolae Breban – ca să dau un exmplu amuzant – îmi dă întotdeaun dedicaţie aşa: „Lui Ştefan Agopian, al doilea scriitor după mine, cel mai mare minor al literaturii…”. Nu m-am supărat niciodată pe el.
Apropo de Breban, el mi-a spus că scrieţi prea puţin, ăsta era reproşul lui.
Şi eu îi reproşez cu ocazia asta că el a scris prea mult. Eu sînt mai cumpătat şi ştiu măsura, el a sărit o barieră şi nu e nimeni să spună: stai, domnule, opreşte-te! N-o spun cu răutate… Chiar cred că este un mare prozator, dar pînă la un punct. Ultima carte pînă în 89 este destul de ratată: Drumul la zid, în care obsesiile lui devin deja plicticoase. Dar nu putem să scoatem, să punem deoparte Bunavestire, Îngerul de gips, Don Juan chiar…
Principalul reproş aş lui Manolescu este că totuşi aţi fost în comitetul director atunci cînd s-au luat deciziile pe care le contestaţi.
În utlimii doi ani. Eu n-am intrat în echipa desemnată acum patru ani. El susţine că am lipsit tot timpul.. În realitate comitetul director era o maşină de vot pe care el a pus-o foarte bine la punct – eu eram un intrus acolo, se ferea de mine. De fiecare dată cînd era o chestie care mi se părea în neregulă eu votam contra, dar n-aveam nici o şansă. Ba chiar îmi rîdea în nas şi îmi spunea: Agop, asta e democraţia!
Cîţi sînt în comitetul director.
13, din care niciodată nu veneau toţi – o singură dată ne-am reunit. De obicei, eram vreo 7-8 din care 5 erau oamenii lui.
Cine sînt oamenii lui Manolescu?
Marta Petreu, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieş care din cînd în cînd mai încerca să-l aducă cu picioarele cu pămînt…, Gabriel Dimisianu, Bălăiţă care e foarte îndatorat, dar nu mai spun de ce pentru că nu vreau să-l supăr. Bălăiţă era unul dintre cei mai deştepţi: cînd era ceva controversat, dispărea de la vot. Oamenii ăştia îi făceau politica. Eu nu i-am făcut-o. Am votat pentru atunci cînd mi s-a părut corect. Multe chestii pur şi simplu nu erau puse în discuţie.
Manolescu spune că pentru comitet a fost totul la vedere.
Este o minciună. Membrii comitetului au aflat de unele chestii, dar nu de toate… A fost un scandal foarte mare cu subvenţia revistei Noua Literatură. Nu dau numele „Luminiţa Marcu” (rîde), toată lumea ştie că ne avem ca dracu… Această revistă a primit 6 luni o subvenţie integrală cînd a apărut. După aceea aprobarea nu a fost reînnoită şi pe şest i s-au dat în continuare bani. Eu ştiu ce bani au primit majoritatea revistelor, dar nu am ştiut ce bani a primit Noua Literatură, nu mi-a dat nimeni sumele.
Aţi citit revista asta?
Am citit două numere şi mi s-a părut absolut lamentabilă, slabă, e părerea mea, e dreptul meu să o spun. Dar nici asta nu m-a deranjat. În definitiv mai sînt reviste proaste, fără discuţie, dar nu sînt subvenţionate 100%.
Dar ce revistă e bună?
Vatra eu o citesc cu plăcere. România literară, o să rîzi de mine, este uneori foarte bună. Nu e Manolescu aici şi pot să-şi facă politica personală şi mai scapă şi ei lucruri care… De aia a vrut să-i dea afară pe toţi.
Tot încearcă să-i dea afară şi niciodată nu-i iese.
Nu, Manolescu s-a speriat de scrisoarea lui Alex Ştefănescu. Pot să pun pariu cu tine pe o sticlă de vin – acuma nu beau, dar în jur de Crăciun mă apuc de băut – că se vor produce schimbări la România literară, că îi va da afară. Tu ştii că de 8 luni nu s-au primit salarii la România literară? De cînd Nicolae Manolescu s-a hotărît să schimbe garnitura, nu s-a mai preocupat să aducă bani – pentru că el se ocupa, ăsta-i adevărul. Ca să-i forţeze pe vechii şi bătrînii redactori să plece. Ăia se ambiţionează şi lucrează fără bani de 8 luni, aşteptînd să-i dea afară. Pariul e următorul: pînă în primăvară o să-i schimbe. Ţii pariul?
Eu nu cred că o să schimbe ceva. Ţin pariul. Ce vin preferaţi?
Vin roşu. Sec.
Am o întrebare pe care le-am pus-o şi contracandidaţilor. Nu vă înţeleg, nu înţeleg de ce vreţi preşedinţia acestei instituţii, de ce vă tulburaţi viaţa liniştită pentru atîta lucru?
Eu, personal, nu vreau să fiu preşedinte…
Ee, ca-n piesa celebră…
Nu vreau să fiu! Dar nu vreau să mai fie Nicolae Manolescu. Absolut tot ce a făcut în cei patru ani m-a nemulţumit.
Dacă n-aţi fi candidat, cu cine aţi fi votat, cu Cipariu?
Păi aici e o problemă. Candidatura mea i-a stricat ploile lui Manolescu. El a sperat că, exact ca acum 4 ani, n-o să aibă contracandidat viabil şi că va merge ca în brînză. Asta m-a hotărît! Eu nu zic că sînt de talia lui Manolescu în ochii scriitorilor, dar măcar sînt o buturugă mică, poate că… În orice caz, este evident că Manolescu este furios din cauza candidaturii.
Bun, şi cîştigaţi şi vă treziţi şef peste un morman de hîrtii. Ce cîştigaţi de fapt?
Sînt îngrozit la ideea că voi cîştiga. Pe de altă parte, eu zic că sînt om serios, o să iau hîrţoagele, o să le citesc, o să le aranjez şi o să văd ce se poate face cu ele.
Şi patru ani o să albiţi din cauza Uniunii. Care-i miza, nu vă înţeleg pe nici unul…
În patru ani o să albesc oricum (rîde). Nu mai contează. Nu voi lucra singur, voi lucra în echipă. El a lucrat doar aparent în echipă: el dădea ordinele de la Paris şi ceilalţi executau.
E criză, nu aveţi bani să vă angajaţi echipă.
E criză, da. Nişte bani o să mai intre. Am mers pe ideea de hibernare un an doi: să supravieţuim un an doi pînă cînd ieşim din criză.
Un alt reproş era Festivalul de la Neptun. Majoritatea fondurilor veneau din afară. Dvs. veţi avea forţa lui Manolescu să atrageţi bani?
Nu, nu voi avea forţa lui. Mie mi se pare un festival inutil. De ce? Să aduci un scriitor foarte important, să-i dai bani şi dup-aia ăla să se uite cu curul la tine. Nu ştiu, mi se pare…
Aşa sînt scriitorii, mai mizantropi.
Care-i avantajul pentru scriitorul român că se face acest festival?
Atunci ce gen de socializare vedeţi între scriitori.
Există 10-15 traducători din ţări occidentale care sînt tratataţi ca neica-nimeni. Eu am impus în statut să devină membrii ai Uniunii cu drepturi depline. Voi încerca să fac o întîlnire pe banii Uniunii la Neptun între aceşti traducători şi scriitori ca să se cunoască, să primească nişte cărţi.
Aici e o opinie strict personală. Toată lumea e înnebunită cu traducerile astea. Toată lumea vrea să apară în limbi străine. ICR are program special pentru asta şi cheltuie serios. Şi nu se întîmplă nimic. Nu cumva problema e că scriitorii români nu se vînd aici?
Cred că e ca la bomba atomică, nu s-a atins punctul critic.
Deci trebuie şi mai multe traduceri.
Trebuie şi mai multe, la edituri mai mari…
Dar de ce nu se mai vînd scriitorii aici în România, de ce cînd vinzi 2000 de exemplare eşti best-seller.
Ce se întîmplă la noi se întîmplă şi în ţări cu mare tradiţie. Vînd doar cărţile care iau premiile foarte mari, în Franţa de exemplu. Dar acolo premiile sînt o instituţie.
Premiul Uniunii scriitorilor din România de ce nu vinde?
Nu s-a dat foarte corect, cum nici în Occident ne se dă corect întotdeauna. S-a dat pe găşti, rar cînd o carte merita premiul… Dar mai e ceva. Ai lucrat la un ziar. De cîte ori ai popularizat o carte premiată?
N-am popularizat unele premii din convingere, dar am scris şi promovat alte cărţi în care credeam.
Da, dar din păcate nu destul. Ştii cum se întîmplă la Le Monde? Rar se întîmplă la noi, din păcate, să fie promovată aşa o carte.
Vorbim despre literatură de consum, Cezar Petrescu, Radu Tudoran, Jules Verne şi cîte şi mai cîte. Cel mai mult îi place „Insula misterioasă”, apropo. „Fram, ursul polar” i se pare o carte de nivelul cărţilor cu animale semnate de Jack London. Dar un răspuns la întrebarea de ce nu există încă o literatură de consum „inteligentă” nu am găsit niciunul dintre noi…
V-am spus că vreau să vorbim şi despre prezidenţialele mari, alea pentru România. Pe cine aţi ales, v-aţi hotărît cu cine votaţi?
Da, sigur. Sînt foarte hotărît să votez cu Antonescu. Mi se pare cel mai intelectual dintre primii trei clasaţi. Sigur, nu sare peste măsură, dar, în comparaţie cu marinar sau inginer fost ambasador, mi se pare mai bun. În al doilea rînd, eu sînt liberal în gîndire.
Vrea taxă unică de 10%. Ajungem la spitale private dacă ar fi după el. Dvs. aţi vrea spitale private?
Dacă aş avea bani, sigur că aş vrea spitale private.
Dar dacă n-aveţi… Scriitorii nu prea au bani. Credeţi că vă va ajuta Crin?
Cred că da. Ei nu sînt liberali curaţi, au şi o latură social-democrată pentru că n-au ce face, e ţara săracă…
Patriciu ar vrea să privatizeze statul dacă ar putea.
Dinu Patriciu vrea multe… Ideile lui să stea la el acasă.
Crin va avea puterea să se desprindă de ideile lui Patriciu? E dependent de banii lui.
Este, aşa a şi declarat, nu a ascuns asta. Nu mă deranjează. Una e să ai idei cînd nu poţi să aplici, ăsta e cazul lui Patriciu. Ai să vezi, cînd trebuie să le aplice va coborî ştacheta.
Cum comentaţi angajamentul unor intelectuali care-l sprijină pe Băsescu şi pe care ştiu că-i respectaţi.
Îi respect foarte mult. Unii nu greşesc fiindcă îşi văd de interesele lor care, în unele cazuri, sînt majore. Alţii nu greşesc pentru că sînt chiar sinceri în ce spun şi nu au obţinut avantaje de pe urma susţinerii. Dar unele e clar că sînt condiţionate. Traian Ungureanu e parlamentar european. Sever Voinescu e purtătorul de cuvînt. Deci unii au primit avantaje.
N-aveţi nimic cu oamenii care îl susţin ca să obţină avantaje?
Nu, n-am nimic. E omeneşte. Eu nu ştiu dacă nu m-aş pune în slujba cuiva dacă mi s-ar oferi ceva la care visez. Gîndeşte-te că au fost scriitori car eîn alte vremuri se puneau în slujba unor nobili, au fost finanţaţi de ei…
Şi n-or să scape scriitorii de asta niciodată.
Păi, cum să spun, între a te supune economiei de piaţă sau a te supune unui preşedinte e cam acelaşi lucru printre scriitori. oricum te prostituezi. Deci nu am nimic cu ei, îi înţeleg, sînt oameni, au nevoi. Sigur, la unii e atît de vizibilă ploconirea, mnu poţi să spui că Băsescu a făcut numai lucruri minunate. Ar trebui să mă irite, ştiu. Dar nu mă irită pentru că ştiu cum sînt oamenii…
La Geoană ce vă enervează…
Nu mă enervează nimic la el, mă enervează totul la PSD.
Recomandaţi-le cîte o carte lui Crin, Băsescu şi Geoană.
Pentru Băsescu: Balzac, „Iluzii pierdute”. Pentru Geoană: Troţki, orice. Crin Antonescu: să citească romanul lui Varujan că e gros.
sursa foto: wikipedia
