Superman ar fi în zilele noastre un avocat abil. Money Express de saptamina asta
articolul din Money Express de saptamina asta… n-ar fi rau sa ne gindim putin cum ar arata azi un superman. e important.
DVD-ul se strică puţin după termenul de garanţie. Maşina începe să scoată un sunet ciudat, dar niciodată la service nu va exista ceva în neregulă cu piesele care sînt prevăzute gratuit. Cum să te descurci prin jungla garanţiilor? Cum să fii un cetăţean model?
Toate s-au digitalizat, supertehnologizat. Nu mai ai nicio scuză a lipsei de informaţie. Copiii visează prin somn cum ating cu gingăşie ecranul unui Iphone. Toate marile cîştiguri ale tehnicii convieţuiesc paşnic cu vrafuri-vrafuri de hîrtii. Orice peticuţ de chitanţă, bon, factură, hîrtie ştampilată, orice trebuie păstrat cu mare grijă. Dacă se strică ceva oarecum nou avem dreptul să profităm de dreptul la o garanţie. Toată industria pare să se învîrtă în jurul unei ştiinţe exacte a estimării timpului de garanţie. DVD-urile se strică puţin după ce expiră termenul. Electrocasnicele sînt destul de ieftine astfel încît să-ţi piară cheful să mai colecţionezi trei vrafuri de documente pentru o bună comunicare cu cumpărător-vînzător. Maşina poate avea o garanţie a motorului de 2-3 ani, să zicem. În acest interval, reviziile se vor ocupa întotdeauna de acele părţi de maşină care nu sînt în garanţie. Cînd toate lucrurile semi-noi se strică, urmează marea aventură a scotocitului prin hîrtii.
Abia în acel moment începi să citeşti contractele cu mare atenţie. E un ritual al inflamării şi al “intrării în drepturi”. Îţi dai pumni în cap că ai pierdut diverse hîrtiuţe, suni la oamenii care ar trebui să protejeze consumatorul, te inflamezi şi, după două zile de nervi, îţi dai seama că un mixer de două milioane jumate care s-a stricat după prima lună nu merită atîta atenţie nici stricat, nici funcţional. Deşi 70 de euro înseamnă ceva oriunde în Europa asta. Dacă produsul e mai scump, dacă e vorba despre maşina ta în leasing, de doi ani vechime, nervii se pot răspîndi uniform pe luni de zile, în funcţie de ce jocuri ale minţii îţi mai rezervă cei de la service, cei de la compania care ţi-au dat-o şi tot aşa.
Un cetăţean model ar trebui să stea pregătit, cu dosarele gata pregătite, şi să-l atace decisiv pe acela care vinde cu nepăsare obiecte de o calitate incertă. Uneori visez că aş putea renunţa la job doar ca să mă cert cu acele companii pentru care 70 de euro nu înseamnă nimic. Apare acel sentiment sfredelitor de păcălici, de om cu bunul-simţ violat, care intervine îndată ce realizezi că ai mai cheltuit ceva (nervi plus bani) pentru nimic. Nu există răscumpărare pentru aşa ceva. În labirintul hîrţogăriilor nimeni nu se mai simte sigur pe drepturile lui. E uşor să spui că ţi se cuvin diverse chestiuni abstracte precum garanţii, obligaţia la informare corectă, libertatea de a chestiona vînzătorul în legătură cu orice produs. Tot muntele de drepturi se prăbuşeşte îndată ce te apuci să cauţi acea chichiţă fatală din contract.
Încep să cred că jungla de drepturi prin care am început să deschidem ochii are drept fundament tocmai faptul că un om normal n-are cum să-şi revendice nici măcar zece procente din tot noianul de chestii care i se cuvin. Teoretic trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, practic ni se pot întîmpla cele mai aiurea lucruri, putem fi furaţi pe faţă, putem fi violentaţi, putem fi rapid coborîţi în comuna primitivă. Cîteva exemple. Sînt un cetăţean integru, nimeni nu se poate atinge de mine pe stradă. Dar, cînd văd cum poliţia acceptă şi cultivă micile violenţe cu voioşie în diverse zone din Bucureşti sau din ţară şi văd în acelaşi timp cît de complicat ar fi să primeşti dreptate de la justiţie, evident că mă voi obişnui să trec peste micile nereguli. Cînd sînt îngropat în 30 de pagini de contract pentru un împrumut modic de la o mare bancă, evident că n-o să-l citesc şi o să mă las copleşit de respectul funcţionarului şi comisioanele aberante. Cum ar fi să angajez un avocat bun şi scump pentru a-mi demonstra drepturile într-o cauză măreaţă şi penibil de ieftină?
Nu e timp fizic, nu sînt nervi pentru atîta justiţie. Supereroii celebri, de la Superman, la Batman, au superputeri dintr-o criză iniţială de isterie. Mai toţi încalcă legea. Nu există supererou care să nu-şi încarce cazierul cu tot felul de fapte ilegale. Dar nu e întîmplător aşa, legea şi respectarea ei pot provoca deseori exasperare. Şi îl provoc pe scriitorul cu cea mai mare imaginaţie de pe lumea asta să imagineze acel supererou de care avem nevoie acum, eroul în robă, nu în pelerină. Un adevărat Superman al zilelor noastre ar trebui să fie avocatul care să ţîşnească din senin şi pe gratis şi să ne cîştige înapoi acele mici drepturi care ne scapă printre degete zi de zi.
