ianuarie 21, 2009

Lecţiile de pe vremea lui Ceauşescu

Scriu postarea aceasta şi mă simt ca acum vreo 20 de ani, pe vremea cînd îmi făceam “temele pentru acasă” la lumina lumânării. Erau zilele de iarnă scurte, cînd trebuia să fii as în managementul timpului, astfel încât să împarţi echitabil bruma de lumină de după şcoală între căteva ture la săniuş (sau o bătaie zdravănă cu bulgari, de la adăpostul cazematelor anevois construite) şi pregătirea lecţiilor pentru a doua zi. Evident, zăpada avea întâietate, dar mie îmi plăceau şi temele (de fapt, mai mult coroniţa de la sfârşit de an 🙂 ).

decembrie 17, 2008

Primiţi cu colindul? Chiar şi aurolaci cu ochii apoşi? Înseamnă că vă bântuie spiritul Crăciunului

Azi e 17 decembrie, iar la uşa mea sunt colindători. N-au păcălit-o decât pe vecina turcoaică, au profitat de faptul că, probabil, nu e la curent cu data naşterii lui Iisus. Sună insistent şi la mine. Pentru că nu mă grăbesc să deschid -mă enervează că au pătruns în scara securizată cu cartelă şi cheie- încep să bată şi în uşă. Deschid. “Arde?” Circumspect, cu punga de aurolac ţinută stânjenit la spate, se uită la colegul său. Celălat e mai puţin apatic. “Primiţi cu colindul?” Chiar dacă el pare să fi deprins tainele limbajului articulat, căutătura