Tînărul filolegionar Mihail Sebastian? Nu se leagă

august 6, 2009 0

Cît de vinovată a fost relaţia de discipolat a lui Mihail Sebastian cu Nae Ionescu? A fost Sebastian susţinătorul filolegionarului şi tot mai anisemitului Nae Ionescu? Adică, mai pe scurt, i se poate reproşa azi lui Sebastian o tinereţe filolegionară în propriile sale articole din „Cuvîntul” lui Nae Ionescu sub influenţa maestrului şi în consonanţă cu alţi discipoli ai acestuia? Sebastian n-a negat niciodată, nici măcar în Jurnalul său, că a fost fascinat de Nae Ionescu şi că această fascinaţie a supravieţuit şi după ce relaţiile dintre ei doi s-au răcit fără putinţă de întoarcere. Experienţa răcirii relaţiilor, notează Sebastian în Jurnal, le-a avut şi cu unii dintre ceilalţi discipoli ai lui Nae Ionescu. Arşavir Acterian observă şi el acest lucru în propriul său jurnal. Că în tinereţea sa de articlier la „Cuvîntul” Sebastian putea părea arogant şi suficient? Sau chiar infatuat? Era un june care publica în gazeta profesorului pe care îl adula, prieten cu alţi tineri influenţaţi de Nae Ionescu şi ca şi maestrul şi tinerii săi prieteni voia să epateze prin ceea ce scria. Dar Nae Ionescu, cel care i-a influenţat şi pe legionari care alergau să-şi confecţioneze o ideologie, a fost iniţial un, cum s-ar zice azi, analist care a scris de bine şi despre Stalin, şi despre ţărănişti şi care a avut, o vreme, o relaţie bună şi cu Palatul – cu adică regele Carol al II-lea. Cît despre atitudinea lui antiliberală, asta era o combinaţie de junimism recondiţionat şi de populism pentru uzul tinerilor intelectuali care nu-şi găseau loc în sistemul vremii, înţelegînd prin asta slujbe la stat, catedre universitare şi diverse etc-uri aducătoare de venituri. Iar antisemitismul lui Nae Ionescu a venit după ce tot el a condamnat antisemitismul în editorialele sale.
În anii 90 vorbeam destul de des cu Z.Ornea despre cartea pe care o pregătea „Anii treizeci, extrema dreaptă românească” Era perioada aşa-zisei recuperări a „năismului”. Atunci Marta Petreu a publicat un eseu în care dădea o lovitură teribilă admiratorilor după ureche ai lui Nae Ionescu, dovedind că originalul profesor de filosofie, improviza la cursuri cu idei de împrumut cărora nu le menţiona sursa. În aceeaşi perioadă apăreau la editura Roza Vînturilor, în ediţie anastatică, articolele lui Nae Ionescu din „Cuvîntul”. Z.Ornea care citea sau mai mult recitea publicaţiile interbelice mă ţinea la curent cu lecturile sale de la fostul fond secret al Academiei. După observaţiile lui, aşa-numita rinocerizare a unei părţi a intelectualităţii de frunte din România nu s-a produs brusc, ci a durat vreo şapte-opt ani. Or relaţiile dintre Sebastian şi Nae Ionescu s-au stricat în 1934, cînd profesorul, de-abia ieşit din puşcărie, a scris prefaţa la romanul lui Sebastian „De două mii de ani”, în care îi explica autorului, folosind numele de evreu al lui Sebastian, Iosef Hechter, de ce el îşi merită persecuţia de două mii de ani. Or Sebastian, atunci cînd i-a cerut lui Nae Ionescu să-i prefaţeze romanul, n-avea nici un motiv să-l considere antisemit. Iar filolegionarismul profesorului a început să se manifeste publicistic tot după ce a ieşit din puşcărie. Încît  încercarea de a-l băga pe tînărul Sebastian în categoria filolegionarilor timpurii şi a tovarăşilor de drum ai antisemiţilor nu stă în picioare.
PS N-aş fi scris acest text dacă nu m-ar fi stîrnit excelenta anchetă a Alinei Purcaru din Cotidianul.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.