Ţară în prag de insolvenţă, angajez guvern kamikaze
Preşedintele Băsescu şi-a asumat postura de ministru de Finanţe ad-hoc şi a rectificat bugetul cu portavocea roşie de campanie, care ar trebui de-acum să ţină loc de siglă şi slogan pentru Trezorerie.
Când Business Standard a scris că bugetul a ajuns în situaţia să nu mai poată face toate plăţile, Ministerul Finanţelor ne-a acuzat, iar, de manipulare: „Nu există aşa ceva!”.
Dar rambursarea întârziată de TVA, dar dijmuirea banilor datoraţi către furnizorii de medicamente, dar salariile întârziate ale profesorilor, dar subvenţiile anulate pe care ministrul interimar Berceanu tocmai le anulase? Astea cum se numesc? „Nu e treaba noastră!”, a venit răspunsul.
Ceea ce s-a dovedit, până la urmă, adevărat. Miercuri şi joi, treaba ministrului de Finanţe a fost să se ascundă de ciomegele ciobanilor strânşi la geamul lui, să ceară degeaba încă un mandat de la Parlamentul care îl dăduse jos şi să explice Fondului Monetar Internaţional de ce are nevoie de încă o păsurie.
A cui este treaba încetărilor de plăţi care au început deja să se vadă în economie? Se pare că este a preşedintelui Băsescu, care şi-a asumat postura de ministru de Finanţe ad-hoc şi a rectificat bugetul pe final de an cu portavocea roşie de campanie, care ar trebui de-acum să ţină loc de siglă şi slogan pentru Trezorerie.
Cu instituţiile statului în blocaj constituţional, asediate de ciobani, cu politici publice trasate în stradă şi cu finanţatori internaţionali blocaţi undeva între înmărmurire şi hohote de râs, România seamănă acum cu cea din anii ’90. Deosebiri: Nouă ani de creştere continuă care au cvadruplat produsul intern brut, apartenenţa la NATO şi UE şi o naţiune vizibil mai educată apropo de propriile interese. Ce a învăţat clasa politică în tot acest timp? Nimic!
„Putem transforma criza într-o oportunitate”, era la un moment dat refrenul de precampanie electorală. Foarte inteligentă formulare: s-a auzit până în Ungaria, care atunci când a avut şansa să instaleze un guvern de tehnocraţi a făcut-o şi care, după doar trei luni, candidează pentru titlul de „lider al sănătăţii fiscale”. Polonia ştia deja ce are de făcut, iar acum se pregăteşte să anunţe creştere economică şi pe trimestrul al treilea. În Cehia, riscul de ţară cotat zilnic este mai mic decât al Italiei sau al Austriei. Bulgaria a învăţat ce avea de învăţat acum zece ani, iar când noi raportam creştere economică, ei raportau creştere economică şi excedent bugetar. Iar ţările baltice, singurele membre UE care ies mai prost din comparaţia cu România, au tăiat deja din salarii şi pensii.
În România, mai tristă decât imaginea cu portavocea roşie sau decât cea cu ciomegele de la Trezorerie este figura ministrului Pogea şi a tuturor care nu înţeleg că e timpul să facă un pas înapoi după ce n-au dovedit nimic. Chiar dacă sunt convinşi că au avut intenţii bune şi că mai mult nu se putea. Singura atitudine care ar mai putea salva România acum este una sinucigaşă, a unor manageri şi specialişti care, indiferent că fac sau nu parte din vreun partid, îşi iau gândul de la cariera politică încă din clipa în care depun jurământul.
Articol publicat în Business Standard
