To π or not to π
Alegeri prezidențiale 2019. Capitolul ”Dezbteri”. Nu au existat confruntări directe între candidați, dar marți, 19 noiembrie a fost o seară memorabil de stranie. Favoritul, Klaus Iohannis, și-a aranjat o discuție cu jurnaliști aleși de echipa sa de campanie. Dăncilă, în replică, a început o conferință de presă maraton cu o oră înainte de întâlnire președintelui de la BCU.
Iohannis a patronat un dezastru, dar nu pentru el, ci a dat un mesaj despre cum vede el presa și relația cu ea. O vede așa cum a și tratat-o: un aranjament de protocol. El este, de altfel, președintele-protocol. Totul începe și se termină cu organizarea ritualică a pașilor săi prin spațiul public. Și așa a fost și aseară. O scenetă a puterii cu ziariști. Întrebările, oricât de proaste sau (câteva) bune, s-au topit printre fotolii sau au fost ronțăite în zâmbetul cu mulți dinți al președintelui, totul în entuziasmul ”normal și civilizat” al studenților de la SNSPA.
Întâlnirea a avut un mesaj politic puternic ușor de tradus. Am președinție gata câștigată, am guvern, am servicii, justiție. Am și presă. Iohannis e în plină concentrare de putere, cel puțin în fanteziile sale cele mai intime – explodate însă indecent în spațiul public. Presa nu poate exista fără o lipire de fonduri publice, fără o lipire de putere într-un fel sau altul – piața liberă rade tot, inclusiv presa, asta e legea tristă. Acum toate fondurile sunt la Iohannis, înainte de două rânduri de alegeri cu bugete imense. De aici prestația jalnică a marilor ”atacatori” tradiționali, Antena 3 și România TV, care de fapt au pupat cu sârg mâinile puterii. Aici nu e vorba de statul paralel. E vorba de recunoașterea puterii care contează: financiarul. Pe lângă stat, pe lângă guvern, Iohannis are aliați și toți marii investitori, el e preprezentantul advertiserilor. Cât despre presă, e deja o banalitate istorică faptul că, de câte ori dreapta ia puterea total, presa suferă mai mult: a se vedea ProTV pe vremea CDR, Realitatea pe vremea lui Băsescu-Boc.
Peste toate astea, avem un trend internațional de intervenție în forță peste mecanismele democratice. Dai cu banul între modele: Trump, Netanyahu, PPE, aripa dură catolică, Orban, Bolsonaro, Putin, Erdogan etc. În fond, Iohannis și Dăncilă sunt în concurs liber de trumpism. Unul mai peremist, mai autohtonizat, la Dăncilă. Și unul ultraconservator, stil PPE, la Iohannis, USR și mai toată presa de dreapta. Pornirile lor antisărăcime nu sunt înmuiate de cea mai mică empatie. Într-un discurs justificat antipesedist se ascund toate scrâșnetele intelectualilor de curte împotriva fără-dinți-lor care strică imaginea țării.
Iohannis și-a atins scopul: a făcut o demonstrație de forță, a spus clar ”cine nu e cu mine o belește” și a și fost aplaudat. Dincolo de tristețea prestației presei în fața lui Iohannis, și mai tristă a fost partea de întrebări-reproș care pot fi rezumate cam așa, fie că au venit de la Guran sau de la Hotnews etc.: de ce n-ați fost super de dreapta ca noi? Cu variațiuni: de ce nu radeți secția specială mai repede, de ce nu băgați Exxon direct la ministerul energiei etc. Și, în general, de ce n-ați făcut mai repede lucrurile bune pe care le-ați făcut?
Demonstrația de forță a lui Iohannis poate foarte bine să nu fie preambulul mandatului al doilea așa cum îl vede el. Parlamentul are totuși altă configurație decât cea dorită. (Iar în toamna viitoare nu e exclus ca aroganțele lui iohannis să fie plătite de PNL). Intenția e una de concentrare și de executare a unui ”plan de țară” care e ”evident”, e ”normal”, dar e tot ce poate fi mai obscur și intolerant. Nu are nicio componentă socială. E un amestec de tehnocrație militară cu lobby deșănțat pentru business ca salvator al poporului.
Au fost trei momente de glitch, de mici disfuncții în ritualul HD de întronare a președintelui. Două au fost cauzate de ziaristul ProTV care a pus întrebări ceva mai concrete, nu neapărat incomode, și imediat au apărut fisuri în marmura prezidențială: de ce ați stat cu Geoană la dezbatere acum 10 ani? ce ați făcut să opriți devastarea pădurilor? ”Atunci așa am văzut lucrurile”, atât a fost capabil să răspundă președintele. PSD nu avea atunci un discurs mult diferit în ce privește justiția. Totuși el așa a văzut lucrurile și punct. Cu pădurile, a bălmăjit ceva explicații, însă complet neconvingător. Formatul autoritar de ”debate” nu a permis continuarea temei, căci absolut necesară ar fi fost întrebarea cum de v-ați însușit practic programul de lobby Schweighofer când ați intervenit public în dezbaterea despre devastarea pădurilor?
De ce e nevoie de dezbatere?, vreți circ?, încearcă să ne convingă România tânără și frumoasă care pretinde că știe aria cercului. Pentru că e un ritual important de coeziune putere-cetățeni, chiar dacă nu capeți cine știe ce informații despre candidați. E momentul în care deținătorul puterii vine umil în fața cetățenilor și cere ceva. Asta e tot. Oamenii vor să vadă puterea în varianta supusă (nu umană, ci ritualic îngenuncheată). Asta nu a oferit Iohannis. Și asta a oferit totuși Dăncilă. A stat două ore și jumătate și a răspuns la toate întrebările bune sau tâmpite din partea tuturor celor care au catadiscit să meargă la conferința de presă. Am văzut că a fost și lăudată pentru asta. Faptul că a știut să nu fie arogantă, ăsta e un plus. Tot un plus e faptul că a tot întărit singurul lucru cu care se pot lăuda, că au mărit totuși salariile minime și ale unor mase de bugetari (cu zone foarte criticabile pe care nu le mai reiau). În rest, în chestiuni externe, în chestiuni de poziționare ideologică, avem un conservatorism pășunist insuportabil. Cum spune Ciprian Șiulea, tendințele nedemocratice sunt ireversibile. PSD a vrut să mimeze suveanismul Orbanian sau Polonez în mod artificial și dezgropând retorici nouăzeciste. Iar acum PSD are lideri care urlă imbecil că ni se fură România deși, dacă îi iei la bani mărunți, n-ar ști să spună de ce au făcut atâtea compromisuri de dreapta economică. În plus, au pierdut puncte enorme cu Ștefănești și Nicolici care nu au predat 3 ani altceva decât, noi avem majoritatea, noi avem puterea, deci pa!
Așdar, avea rost o smerenie publică ritualică înainte de alegeri, în fsța poporului, un botez democratic care implică și întrebări cu aria cercului, și întrebări în engleză etc. Iohannis a eliminat această smerenie în fața instituției votului. Dăncilă, nu. Este avantajul ei care i-a adus probabil câteva puncte. Nu pare însă capabilă să câștige din slăbiciunile lui Iohannis. E și limită personală. Dar e și o incredibilă orbire și radicalizare la dreapta, una care totuși a strigat timp de trei ani muie și ”ciuma roșie” și care a amestecat necritic adularea serviciilor și multinaționalelor cu apărarea unui stat de drept care numai drept nu era. (Da, închiderea rivalului Dragnea rămâne un moment care îți dă fiori, mai ales pentru că el nu a fost investigat pentru acuzații grave și reale, pentru faptele care i-au adus banii, a fost mai curând încolțit cu un dosar ridicol pentru referendum și un dosar de trafic de influență care se putea lăsa cel mult cu o amendă penală, într-un stat de drept normal).
Ca să lămurim și chestiunea dezbaterii, lui Iohannis îi e frică nu de Dăncilă, îi e frică de întrebări adresate de pulime care îi pot zgâria carcasa de merțan politic. Cum a spus și Adrian Tircă (el era ”studentul” care a întrebat la final de ce nu s-au abordat teme incomode), întrebările cu casele, cu faptul că nu a dat interviuri de 4 ani, toate lucrurile stea simple îl lasă gol pe președinte. De aici toată frichinela incredibilă de a evita contactul cu presa.
Ce am mai avut? Am avut întrebări despre cum ne apără președintele de China și de Rusia. Iohannis ne-a garantat că ne apără. Nici o fărâmă de nuanță complexă în condițiile în care totuși relațiile UE-SUA se degradează pe zi ce trece. Iohannis a vânturat cuvintele securitate și strategic până la greață. A promis practic că se va implica în guvernare printr-un pleonasm tipic: ”Mă voi implica TOTAL pentru România normală”.
Dincolo de atributele în politică externă, președintele e totuși și șef al serviciilor. Nicio întrebare despre acuzațiile de implicare a serviciilor în justiție. Nicio întrebare despre rolul serviciilor în toate marile scandaluri ale anului: trafic de ființe umane, de exemplu. Ion M. Ioniță încerca să sugereze prezența unor grupuri pesediste complotiste – Iohannis a dezmințit scurt: era gândire obscură, nu centre obscure. Bun răspuns, altfel.
A fost întrebat și Iohannis, cu mari precauții, despre aria cercului (despre cât costă ceasul sau hainele de pe el nu s-au găsit resurse de curaj – aici Dăncilă are dreptate când cere o măsură egală în tupeu din partea presei) și am obținut cel mai fals zâmbet din galaxie. Subînțelesul a fost transmis taberei sale de radicalizați: noi suntem ăia care facem mișto de prostie, noi nu răspundem la din astea. Scheme de bullying la grădiniță.
Iohannis a afișat o tendință de concentrare a puterii absolut îngrijorătoare. Felul în care a controlat presa, felul în care a dezarmat-o în această dezbatere constituie un plan îngrijorător pentru mandatul al doilea. Dăncilă a făcut ce era posibil să facă democratic. A spălat destule din păcatele unui PSD arogant care se umflase într-o altă direcție a puterii, puterea de vătafi cu odraslele angajate la stat. Dar e prea puțin, e prea puțin și Dăncilă, e prea puțin și ce a ajuns PSD-ul, cu câteva clanuri fără personalitate dar cu putere de rețea care abia așteaptă să recâștige localele la anul.
”Dezbaterea” între tabăra Iohannis și PSD a rămas la un nivel de gâgă. Mai ales din partea dreptei care se crede și educată. O repetare isterică a scenariului apocaliptic al ruperii de Vest, de valorile europene, ba chiar un îndemn de a vedea în Dăncilă un viitor Hitler (Oana Pelea). De cealaltă parte, Dăncilă n-a putut mai mult decât ”eu îmi apăr sărăcia (sic!) și nevoile și neamul”.
Un președinte ne-a anunțat că a câștigat deja alegerile și că e pus pe treabă (pe o treabă secretă, că habar n-avem ce vrea să facă). Asta e esența. Cum tai din aroganța incredibilă a acestuia? Fiecare își calculează votul cum vrea.
