Traian Ungureanu muşcat din lesă de ziarişti independenţi
Mulţi nu-l înghit pe Traian Ungureanu. Pentru inteligenţa lui sclipitoare, pentru opiniile lui tranşante, dar probabil că cel mai mult pentru corozivitatea cuvîntului său. Un politician căruia Traian i-a făcut un portret din două fraze a povestit după aceea că nu i-a venit să iasă din casă în acea zi.
Şi iată că, în sfîrşit, după mintea unor ziarişti pe care îi consider dubioşi, de aceea nu le dau numele, Ungureanu a fost dat în vileag. Intransigentul, zic ei, a scris două pagini cu ditirambi despre Ceauşescu pe cînd lucra la „Viaţa studenţească” Cînd am aflat, ieri, despre teribila dezvăluire, am ridicat din umeri. Traian n-a încercat să ascundă această poveste în şifonier: a povestit de mai multe ori, în public, ce s-a întîmplat atunci. Altul în locul poate că ar fi încercat să se şi eroizeze puţin. Traian îşi aminteşte şi azi cu părere de rău despre acest nefericit episod din viaţa lui. Voia să plece definitiv din România. Ocazia era un meci de fotbal în străinătate al naţionalei olimpice. Ca să se asigure forurile că tînărului gazetar nu-i vin idei prin străinătate, îi cer să dea o probă de fidelitate faţă de regim. Traian dă proba, constînd în cele două pagini din „Viaţa studenţească”. Se urcă în avion, după vreo două săptămîni, şi nu se mai întoarce. De-abia cînd am aflat, am citit articolul semnat de Traian. (Iniţial eram dezumflat şi n-am vrut să mă uit pe el.) În noile împrejurări, articolul părea o parodie crîncenă a pupincurismului de presă. Unii îmi spuneau însă, încruntaţi: „L-a scris!” Fuga lui Traian adăugase, susţineam, un PS care transformase ditirambii în opusul lor.
Aş fi trecut peste această „dezvăluire” care nu dezvăluie nimic dacă n-aş fi văzut reacţiile triumfătoare ale unor ciutaci inepţi care îşi consumă libertatea de opinie la capătul unor lese pe care le poartă triumfători, ca pe o cravată Armani.
