Traiane, simt că înnebunesc!
A picat guvernul. A picat ca frunza ruginită-ntr-o băltuță, iar imediat după ce-a picat, a sunat și telefonul lui Traian Băsescu, pe linia blondă:
– Traiane, simt că înnebunesc! Cum e posibil așa ceva? Cum?! Zi și mie cum…
– Păsărică, te sun eu un pic mai târziu? A leșinat Emil și tocmai căram o găleată de apă s-o torn pe el.
– Lasă-l naibii pe Boc, tu n-auzi că-nnebunesc?
– De ce, păsărică, hăhăhă?
– Nu-nțeleg cum de-ți arde de râs. Traiane îmi pierd mințile, înțelegi? (Suspine). Chestia asta e pe bune? Adică… adică… adică eu chiar nu mai sunt ministru? (Smiorcăieli).
– Pisicuță, n-o lua așa, nu e chiar atât de… stai un pic că parcă a mișcat Boc…
Țipete și tropăieli ascuțite, de pantofi cu toc.
– Lasă-l dracu pe Boc, că mă enervezi!! Zi și mie… eu ce mă fac acum? Aveam proiecte în derulare, comandasem perdele de la Dior pentru minister, l-am pus pe Robbie Williams să compună un imn de 500.000 de euro, că nu-mi mai plăcea ăla al lui Moga, mă pregăteam să lansez programul „Iarna pe litoralul Românesc”, aveam programată o întâlnire de lucru cu gospodinele din Bucovina, să facem cozonaci pentru „Crăciunul în Bucovina”, aveam atâtea lucruri importante de făcut… și (suspine) …și mă trezesc că nu mai sunt ministru? Mi-ai promis că n-o să se întâmple asta!
– Păsărică…
– Traiane, mi-ai promis!! Mi-ai promis, înțelegi?!
– Păsărică, nu te îngrijora, hăhă…
– Dacă mai zici o dată „păsărică”, îți închid telefonul! Mi-ai promis că, atâta timp cât tu ești președinte, eu voi fi ministru. Și, poftim… tu ești președinte, iar eu, brusc, nu mai sunt ministru!
– Au!
– Ce, „au”?
– Au… S-a trezit Boc și mi se-agață de pantaloni… încearcă să se ridice…
– Traiane, tu ții mai mult la Boc decât la mine?
– Nu, păsărică, dacă vrei, îi dau una să cadă la loc.
– Dă-i.
– I-am dat.
– Așa… Acuma, zi-mi cum e posibil ca tu să mai fii președinte, iar eu să nu mai fiu ministru.
– O să fii. Te pun eu la loc. Unde vrei? Tot la Turism?
– La Turism, la Mediu și la… ăă… și la Apărare. Sau la Interne. La Turism, la Mediu, la Apărare și la Interne. Dintotdeauna mi-au plăcut uniformele, dar nici la Turism și Mediu, primele mele iubiri, nu pot să renunț.
– Bine. Așa rămâne. Ce nu fac eu pentru pisicuța mea, hăhăhă…
– Auzi? Da’ crezi c-o să mai am timp de cozonaci dacă tre’ să mă ocup și de reorganizarea armatei? Vreau să pun armata pe picioare, vreau să cumpărăm tancuri noi, avioane, să facem un imn, să schimb perdelele…
– Păi…
– Vreau să stau de vorbă cu fiecare soldat în parte, cu fiecare ofițer, să iau pulsul situației, să fiu între oameni, să lucrez împreună cu ei. Când o să am eu timp și de asta și de cozonaci?
– Hm… Unde faci cozonaci?
– Ți-am mai zis, în Bucovina, da’ tu nu ești atent la ce spun…
– Îți trimit eu toată armata acolo și o să poți s-o conduci în timp ce faci cozonaci.
