Trei texte scrise de(spre) copii

octombrie 3, 2007 0

 
Textul lui Andrei Ciurea. Am amortit in fata televizorului cind am citit biletelul difuzat de ştiri. Cînd vezi aşa ceva nu mai comentezi, nu mai formulezi realitatea cît de bine poţi: mă rog, eu am tăcut cuminte. Citez trei variante publicate de presa (Gîndul l-a numit pe copil “Ştefan Ciurea”):

 
„Imi pare rau ca ne despartim certati. Cu inmormintarea mea nu o sa aveti probleme pentru ca vine omul ala cu banii pe lemne. Sora-mea, tu sa te tii de scoala. Mama, tu sa ai grija de tine ca lumea e rea. Sa aveti grija de catel“. Asa  a aparut in Cotidianul si in Gindul 
 
„Va iubesc, va voi iubi si imi pare rau ca ne-am despartit certati. Soru-mea, tine-te de scoala, mama, ai grija de casa ca lumea e rea. Frate, tine-te de munca, tata ai grija de tine. Ma gasiti la rau. Si inca ceva mama. Acum nu o sa-ti mai ceara nimeni nimic, ca te plangeai ca iti cer numai tie. Va rog sa aveti grija de catelul meu” – Evenimentul Zilei si Adevărul, cu mici diferenţe

 
Sînt diferenţe de stil de transcriere probabil. Nici pe astea nu le comentez. Textul arată necesitatea acelei stări numite “reculegere”. E atunci cînd trebuie să faci pauză de interpretare şi de găsit explicaţii. 
 
Mi-a plăcut reacţia sindicatului franţuzesc Snes care i-a atras atenţia lui Sarkozy că nu e normal să se folosească de scrisoarea unui adolescent erou, Guy Môquet, executat in al doilea razboi mondial de nazisti. Sarkozy recomandase lecturarea acestei scrisori în liceele franţuzeşti, în fiecare octombrie. Mă rog, rîcîieli politice cretine pe lîngă un text care pur şi simplu împietreşte: 

„Ma petite maman chérie, mon tout petit frère adoré, mon petit papa aimé,  Je vais mourir ! Ce que je vous demande, toi, en particulier ma petite maman, c’est d’être courageuse. Je le suis et je veux l’être autant que ceux qui sont passés avant moi. Certes, j’aurais voulu vivre. Mais ce que je souhaite de tout mon cœur, c’est que ma mort serve à quelque chose. Je n’ai pas eu le temps d’embrasser Jean. J’ai embrassé mes deux frères Roger et Rino. Quant au véritable je ne peux le faire hélas ! J’espère que toutes mes affaires te seront renvoyées elles pourront servir à Serge, qui je l’escompte sera fier de les porter un jour. A toi petit papa, si je t’ai fait ainsi qu’à ma petite maman, bien des peines, je te salue une dernière fois. Sache que j’ai fait de mon mieux pour suivre la voie que tu m’as tracée.Un dernier adieu à tous mes amis, à mon frère que j’aime beaucoup. Qu’il étudie bien pour être plus tard un homme. 17 ans 1/2, ma vie a été courte, je n’ai aucun regret, si ce n’est de vous quitter tous. Je vais mourir avec Tintin, Michels. Maman, ce que je te demande, ce que je veux que tu me promettes, c’est d’être courageuse et de surmonter ta peine. Je ne peux en mettre davantage. Je vous quitte tous, toutes, toi maman, Serge, papa, en vous embrassant de tout mon cœur d’enfant. Courage ! Votre Guy qui vous aime. 

 
 
Un articol excelent în New Yorker contine, printre altele si o meditatie a lui Kasparov, unul dintre puţinii care ii mai tin piept macar simbolic lui Putin, despre propria copilărie. Meditaţie surprinzătoare şi de o melancolie teribilă (care m-a dus cu gîndul şi la personajul Ender al lui Orson Scott Card): 

“The loss of my childhood was the price for becoming the youngest world champion in history. When you have to fight every day from a young age, your soul can be contaminated. I lost my childhood. I never really had it. Today I have to be careful not to become cruel, because I became a soldier too early.” 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.