UMPMV, mesaj ferm din partea lui Adrian Veștea: „Un mesaj pentru unitate și responsabilitate!”

UMPMV, mesaj ferm din partea lui Adrian Veștea: „Un mesaj pentru unitate și responsabilitate!”

iunie 16, 2026 0

UMPMV (Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, unde este președinte Gabriel Oprea) consideră că mesajul premierului desemnat Adrian Veștea e unul de „unitate și responsabilitate”. „Nu îmi depun mandatul. Voi continua negocierile. Nu trădez PNL”, e mesajul sesizat de UMPMV.

„Declarația făcută de Adrian Veștea după ședința conducerii PNL reprezintă un semnal politic important într-un moment în care România are nevoie de stabilitate, responsabilitate și capacitate de dialog”, a explicat UMPMV.

„Prin afirmațiile sale – „Nu îmi depun mandatul”, „Voi continua negocierile” și „Nu trădez PNL” – liderul liberal transmite un mesaj de fermitate, dar și de disponibilitate pentru compromis și cooperare instituțională. Dincolo de disputele și diferențele de opinie care există în orice partid democratic, este important faptul că discursul său nu a fost unul de confruntare. Adrian Veștea nu și-a atacat colegii, nu a contestat legitimitatea structurilor partidului și nu a făcut apel la rupturi politice.

Dimpotrivă, a ales să vorbească despre continuarea negocierilor și despre responsabilitatea față de partid și față de țară. În actualul context economic și internațional, România are nevoie de un guvern stabil, capabil să gestioneze provocările de securitate, problemele economice și obligațiile asumate în cadrul structurilor euro-atlantice. Blocajele politice prelungite nu servesc interesului național”, consideră UMPMV.

Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” consideră că dialogul, respectul reciproc și căutarea unor soluții de compromis reprezintă calea normală într-o democrație matură, se arată în comunicat.

„Așa cum spunea seniorul politicii românești, Corneliu Coposu, compromisul este legitim atunci când nu compromite principiile. Mesajul transmis de Adrian Veștea pare să meargă în această direcție: fermitate în susținerea propriilor convingeri, dar fără abandonarea dialogului și fără afectarea unității partidului. România are nevoie astăzi mai mult ca oricând de echilibru, responsabilitate și decizii luate în interesul cetățenilor”, a concluzionat UMPMV.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.