Un nou bilanț tragic: 193 de morți din cauza COVID. Prea mulți nu sunt bătrâni!

Un nou bilanț tragic: 193 de morți din cauza COVID. Prea mulți nu sunt bătrâni!

aprilie 13, 2021 0

Un număr de 193 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, marţi, de Grupul de Comunicare Strategică.

Conform GCS, este vorba despre 97 de bărbaţi şi 96 de femei în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, şase decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 43 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 74 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 54 decese la categoria de peste 80 de ani.

Potrivit GCS, 180 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, patru pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru nouă pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 25.441 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. Totodată, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.

La nivel mondial, au murit 2.857.866 de persoane.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.