Ghinea face mișto de moțiunea împotriva sa: ”E un banc prost”. Un nou rateu marca PSD-AUR

Ghinea face mișto de moțiunea împotriva sa: ”E un banc prost”. Un nou rateu marca PSD-AUR

iunie 15, 2021 0
Camera Deputaților a respins, marți, moțiunea simplă intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”, inițiată de PSD. În favoarea moțiunii au votat 143 deputați, 171 împotrivă și o abținere.

Luni, la dezbaterea textului, PSD, prin vocea prim-vicepreședintelui Sorin Grindeanu, a susținut că ”această moțiune nu este doar despre Cristian Ghinea și despre dezastrul produs în privința PNRR. Domnul Ghinea este prototipul unui mod de a face politică. Prototipul USR-istului care știe doar să dărâme, nu să construiască”.

Răspunsul ministrului a fost la fel de dur:

”Am citit textul moţiunii. Este un banc prost. Am tot zis la dezbaterile din comisii că ar fi bine să discutăm pe bune, aşezat, serios despre fondurile europene. Nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că vă suspendă contul”.

Ce spune PSD în moțiunea contra lui Ghinea

Social democrații îi reproșează ministrului că blochează absorbția de fonduri pentru autoritățile locale, că „îndatorează” țara cu 15 miliarde de euro prin PNRR și că banii luați prin planul de redresare sunt „doar pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanță și membrii de partid care vor vota în congresele PNL și USR.”

Potrivit documentului, PSD spune că „România este la un pas de a avea dezangajare masivă de fonduri mai ales pe sectorul apă-canal și pe cel al deșeurilor, suma depășind 900 milioane euro” din fondurile europene din cadrul financiar 2014-2020.

„Practic, România va împrumuta 15 miliarde de euro doar pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanță și membrii de partid care vor vota în congresele PNL și USR. Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creșterea nivelului de trai al românilor, educația, sănătatea, infrastructura, agricultura și firmele românești mai pot aștepta”, scriu social-democrații. (Hotnews)

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.