…un oras pe placul clujenilor

mai 4, 2009 0

…pentru ca oamenilor chiar le pasa. Clujenii isi iubesc orasul, il rasfata si ar vrea sa fie rasfatati de oras. Din pacate, partea a doua schioapata din ce in ce mai tare. Solutii exista si sunt la indemana. Trebuie doar nitica bunavointa, mai putina prostie si mai putina coruptie. Nu-i mare lucru. Nu e nevoie nici macar de un curs in bun gust sau arhitectura. E suficient sa citesti blogurile clujenilor carora le pasa.
Uitati, bunaoara, blogul lui licurici. Au si bucurestenii, timisorenii, iesenii, s.a.m.d. astfel de bloguri? Sper din tot sufletul. Primari care sa le citeasca? Asta ramane un mare semn de intrebare. Dar initiativa se cuvine popularizata. Poate-poate…
PS Partea cu managerul e discutabila…:) Si au fost patru primari, dar asta are mai putina importanta:)
„originalul” poate fi citit aici:
http://licurici.wordpress.com/
…după douăzeci de ani de la revoluţie şi trei primari pot spune, fără teamă că greşesc, că oraşul meu, clujul, s-a urâţit. locurile resturate cu bun gust în oraş le poţi număra pe degete, iar kitschul îţi agresează privirea la tot pasul. iar asta este, indiscutabil, vina autorităţilor şi a aşa-zişilor urbanişti ai oraşului. de altfel, nu ne putem lăuda că am avut nişte edili cu bun gust.
e suficient să te uiţi la felul în care cei trei care au trecut prim primăria de pe moţilor se îmbracă şi realizezi că nu au nimic în comun cu simţul estetic. iar dacă le vizitezi casele (am fost la doi dintre ei), îţi este clar că nu ai de unde cere nici măcar un dram de bun gust sau originalitate. n-ar fi nicio problemă din partea mea, dacă asta nu s-ar reflecta pregnant în oraşul pe care l-au condus şi îl conduc.
problema e că aceşti domni nu-şi dau seama că stau prost la capitolul ăsta, iar dacă îşi dau seama nu recunosc şi nu lasă designul şi arhitectura oraşului pe mâna celor care au habar. din acest motiv ne-am trezit cu o statuie care cântă şi luminează, cu o ghilotină cu clopot pe pietonală, cu un cub imens de beton cu cruce în parc, cu beculeţe de bar de striptease în pavimentul din faţa catedralei ortodoxe şi cu robineţi moderni de baie la cişmelele din piaţa muzeului, cea mai veche piaţă a clujului medieval.
arhitecţii clujului care se înţeleg bine cu primăria şi câştigă toate proiectele, nu sunt nici ei mai buni. au uitat de estetică şi bun gust (dacă l-au avut vreodată), şi înghit orice propunere a primarului, ca nu cumva să piardă viitoarele afaceri. nu am să înţeleg niciodată, spre exemplu, de ce cei de la planwerk au acceptat ca fântânile de pe eroilor şi din piaţa unirii (care se va face vara asta) să aibă beculeţe colorate, sau de ce pe un bulevard cu case din secolele trecute au pus sisteme de iluminat de secolul XXI.
din punctul meu de vedere, frumuseţea unui oraş stă în detalii. dacă nu eşti atent la fineţuri, dacă nu faci în aşa fel încât să surprinzi ochiul cu mici amănunte care par, la scară mare, lipsite de importanţă, nu ai să reuşeşti să dai cetăţii acel aer “altfel”, acel “je ne sais quoi” care te va face să nu o uiţi şi să revii iar şi iar la ea. nu e greu să înveţi chestiile astea. e suficient să ieşi din ţară din când în când şi să priveşti în jur.

ce-aş face  însă eu în cluj? o mulţime de chestii.

– în cazul caselor vechi, în special a celor din zona centrală a oraşului, aş interzice înlocuirea geamurilor cu altele cu ramă albă sau maro din plastic. aş aproba doar geamuri cu ramă din lemn, care să respecte în detaliu modelul geamului iniţial. pe cei care ar încălca acest lucru i-aş pune să-şi demonteze şi să-şi înlocuiască geamurile, după ce i-aş amenda drastic înainte. nici geamurile şi uşile magazinelor sau băncilor din centru nu le-aş lăsa din plastic, ci tot din lemn. sau sticlă, ca la noua librărie humanitas.

– i-aş ruga pe studenţii de la arte să schiţeze câteva zeci de modele de firme care să se potrivească ca design şi materiale folosite cu clădirile din centrul vechi (fier forjat, lemn, aramă etc.). odată create, patronii de magazine, baruri, bănci şi altele vor fi obligaţi să aleagă dintre acestea şi să nu mai facă improvizaţii sau să pună pe clădiri vechi tuburi colorate cu beculeţe (vezi casa cu coloane de vizavi de primărie).

– tot pe studenţi i-aş ruga să facă şi câteva schiţe de mashuri sau afişe cu “de închiriat” sau “de vânzare” care să poată fi puse pe spaţiile din oraş care urmează să fie înstrăinate. asta ca să nu mai văd la tot pasul hârtii scoase la imprimată şi lipite cu scotch pe geamurile clădirilor. e grotesc.
– aş scuti de impozit pe diferite perioade de timp (3, 6, 12 luni) firmele care renovează casele din centru ale persoanelor care nu au suficiente resurse materiale pentru asta. probabil sună socialist, dar oraşul vechi trebuie adus la viaţă şi e imposibil ca proprietarii acelor case, bătrâni şi săraci, să o poată face singuri.
– acelaşi lucru l-aş face şi cu firmele de peisagistică şi design care ar aranja curţile interioare din centrul istoric. sunt o mulţime de curţi absolut minunate, cum e cazul vechii “boema” care stau în paragină din lipsă de bani sau din cauza unor complicaţii în actele de proprietate. nu cred că ar deranja pe nimeni dacă cineva ar veni şi le-ar pune la punct.
– aş interzice accesul cu maşini în centru, iar şoferilor care ar ţine cu musaiul să intre, le-aş lua o taxă serioasă de trecere. în felul ăsta s-ar mai strânge nişte bani la bugetul local şi ar fi o poluare mai mică pe clădirile-monument istoric. chestia asta se practică în alte ţări, nu văd de ce nu ar merge şi la noi.
sâmbăta şi duminca aş da voie ca piaţa unirii să se transforme în piaţă agroalimentară. urăsc noua hală friguroasă, cu faianţă pe jos şi neoane reci care nu-ţi permit să vezi culoarea adevărată a fructelor sau legumelor. în unele oraşe vestice asemănătoare clujului, pieţele de acest gen se transformă în weekend în pieţe agroalimentare, iar la sfârşit societăţile de salubrizare fac curat. am văzut asta în rennes, acum câţiva ani. era o plăcere să faci piaţa la lumina naturală a zilei după care, seara, să mergi tot acolo, la un concert de jazz în aer liber, într-o piaţă curată ca-n palmă.
– podurile gri din cartiere şi orice zid gol şi urât le-aş lăsa pe mâna liceenilor talentaţi la desen. să-şi dea drumul şi să le umple de graffiti tematice. sunt atât de hidoase acum încât doar puţină culoare ar putea să le mai schimbe imaginea.
– aş lăsa lumea să stea pe iarbă în oricare din parcurile oraşului. dacă în amsterdam se poate, aici de ce nu s-ar putea? pe cei care ar lăsa gunoaie în urma lor i-aş amenda serios. de la 50 de euro în sus.
– aş interzice parcarea pe trotuare şi pe străzile înguste, cu o singură direcţie de mers.
– staţiile de autobuz şi troleu le-aş dota cu mobilier urban. în plus, aş derula o campanie pe radio, ziare, tv pentru a-i educa pe clujeni să stea la coadă la urcatul în maşini şi să renunţe la a se mai înghesui în ele. mai exact, să urce în maşini doar atâţia oameni câte scaune sunt. pentru asta ar fi nevoie de mai multe autobuze şi de un orar respectat la sânge de sosire a acestora în staţii. în bratislava şi leuven se poate. noi ce cusur avem?
aş scoate la suprafaţă şi aş restaura vechea fântănă a oraşului din piaţa muzeului. asta pentru că atunci când s-au făcut lucrări de restaurare a pieţii şi a fost descoperită fântâna, muncitorii au acoperit-o la loc pentru că nu era cuprinsă în planul arhitecţilor. cum naiba să fie  cuprinsă dacă nu se ştia de ea?
– aş interzice claxonatul maşinilor în oraş şi mai ales în zilele de sâmbătă şi dumnică, atunci când sunt nunţi. mi se pare o ţigănie totală să mergi în coloană apăsând disperat pe claxon, în ideea că toţi trebuie să ştie că tu eşti nuntaş. mi se rupe mie că tu te duci la nuntă! nu sunt obligată să ascult gălăgia şi mitocănia nimănui.
– nu aş face casa căsătoriilor în parc, în vechiul cazinou, cum are de gând actualul primar. o să fie o nebunie cu parcările şi o ţigănie infernală într-un loc unde clujenii, de ani întregi, obişnuiesc să meargă pentru linişte şi relaxare. da’, vorba aia, cum să ştie moldoveanul care sunt obiceiurile clujenilor?
– aş debetona malurile interioare ale someşului şi le-aş amenaja cu pietre de râu şi vegetaţie. asta după ce aş curăţa râul de la un capăt la altul al oraşului. arată îngrozitor de urât apa aia verde şi murdară între betoane. mă deranjează foarte tare că nu avem cultura apei şi nu ştim să profităm de fiecare firişor de apă. canalul morii e distrus complet şi nu pare a mai fi recuperabil, lacul din parc e murdar tot timpul şi deloc scos în evidenţă. dacă ar fi după mine, aş scoate plăcile de pe beton şi de pe canalul morii şi l-aş decolmata şi înfrumuseţa. doar că n-ai cu cine.
– aş pune cât mai multe flori în orice loc din oraş. şi nu doar panseluţe şi petunii, că mi s-a urât de ele. aş toaleta şi aş curăţa toţi copacii din oraş de boli, deoarece sunt plin de aşa ceva şi nimeni nu sesizează asta. har domnului, avem suficienţi specialişti în horticultură care ar putea umărul la curăţare şi ar avea idei de amenajare florală.
astea ar fi aşa, la o primă strigare. de fapt, oraşului ăsta i-ar trebuie în funcţia de primar un manager care să dea concurs pe post, şi nu un om politic. omul ăla să aibă la portofoliu nişte realizări serioase în materie de administraţie, să poată fi penalizat financiar şi dat afară când nu-şi face treaba. în felul ăsta nu s-ar mai cheltui bani pe campanii electorale şi ar fi mari şanse să conducă oraşul un profesionist în ale administraţiei, nu un neavenit. visez frumos, nu? :)

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.