USR-ista care cerșește guvernarea cu PNL, ignorând discursul echilibrat al lui Cioloș
Monica Berescu, membru în Biroul Politic Naţional al USR, a făcut o declarație care arată dubla măsură a formațiunii sale politice în privința guvernării: pe de o parte, somează PNL pentru refacerea coaliției, printr-un fel de avertisment ”ori cu noi, ori cu PSD!”, pe de alta, acuză PNL că dacă va face cumva greșeala să se alieze cu PSD, se va întoarce ”la hoție și bani publici pentru baronii locali”.
O astfel de abordare poate fi ușor interpretată ca o disperare a unora dintre liderii USR de a nu rămâne cumva în afara ”cașcavalului” de bani publici, cerșind practic la PNL primirea USR la guvernare, desigur, ambalată ca marketing în limbajul lemnos cu ”nevoia de reforme”.
„PNL are două opţiuni, fie cu noi, fie cu PSD, dar trebuie să se decidă rapid. Răbdarea noastră privind refacerea coaliţiei are o limită. Liberalii întind cam mult coarda şi se poate oricând rupe. Acum PNL are de ales între a reface coaliţia cu USR şi să continue pe drumul reformelor sau să se întoarcă la PSD, adică la hoţie şi bani publici pentru baronii locali”, a afirmat deputatul Monica Berescu, potrivit News.ro.
Ea consideră că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL au avut până acum două momente în care puteau să rezolve această criză, dar ambele ocazii au fost ratate.
„Au fost două momente irosite, la desemnarea lui Dacian Cioloş ca premier, apoi la desemnarea lui Nicolae Ciucă. De fiecare dată, Iohannis şi PNL au ales să blocheze refacerea coaliţiei şi să prelungească criza. Crearea unei majorităţi toxice, anti-reformiste va fi responsabilitatea lui Iohannis. Sperăm ca preşedintele şi PNL să nu aleagă acest lucru”, a precizat deputatul Monica Berescu, într-o ultimă încercare de a se umili în fața liberalilor pentru a-i primi înapoi la guvernare pe cei de la USR.
Poziția deputatei de Iași contrastează cu cea a liderului USR, Dacian Cioloș, care nici nu a atacat public PNL pentru opțiunea lor de a forma un guvern cu PSD, dara nici nu a cerșit intrarea USR la guvernare.
Cioloș a afișat un discurs public echilibrat, nu a pus tunurile pe Klaus Iohannis, dimpotrivă, a declarat că USR nu va susține o acțiune de suspendare a președintelui.