Valeriu Stoica. Poate ca v-a scapat asta…

februarie 1, 2009 0

Valeriu Stoica e politicianul care are mereu la indemina cel putin „planul B”.
Recent, el a acordat un interviu agentiei Newsin.
M-am gindit ca v-ar interesa macar citeva pasaje:
a) „Sunt două direcţii principale pe care le am în vedere. Mai întâi este consolidarea identităţii acestui partid prin Institutul de Studii Populare ce are scopul să devină un laborator de idei, de politici de dreapta. A doua direcţie este consolidarea instituţională a PD-L. Când un partid e la guvernare riscă să îşi transfere tot efortul în actul de guvernare şi să rămână descoperit în procesul instituţional intern.
b) „În orice caz, a spus că nu exclude varianta de a nu candida dacă va evalua corect situaţia politică la momentul oportun. Declaraţia preşedintelui nu trebuie luată în sensul că nu va candida. Nu a spus asta şi nici noi nu credem asta. Eu îmi permit să anticipez că, fiind în momentul de faţă cel mai puternic om politic din România sub aspectul credibilităţii populare, nu cred că îşi va eroda foarte curând această credibilitate.
c) „Există o tendinţă de polarizare a sistemului politic românesc, cele două mari partide sunt evident PD-L şi PSD, cu un mare partid pe dreapta şi unul mare pe stânga. Dacă aceste două teritorii, această polarizare a sistemului politic va fi consolidată şi prin introducerea unui scrutin majoritar de vot atunci cred că lucrurile sunt clarificate pe termen lung. Toată lumea a văzut şi mă refer la electorat, la cetăţeni, câte anomalii a produs acest aşa-zis sistem uninominal care, în realitate, este un sistem proporţional. Toate aceste anomalii nu pot fi acceptate de electorat. A fost, după cum s-a văzut bine prin reacţiile la ultimele alegeri parlamentare, de neacceptat ca oameni aleşi de cetăţeni pe primul loc să nu intre în Parlament, iar alţii de pe locul doi să intre. Cetăţenii nu vor mai accepta acest lucru în viitor, iar clasa politică trebuie să înţeleagă că, dacă mai vrem să avem cetăţeni la vot, asemenea anomalii trebuie înlăturate prin introducerea unui scrutin majoritar.
d) „ Eu cred că ceea ce era de dreapta în România se regăseşte, în momentul de faţă, în PD-L. PNL trebuie să-şi clarifice poziţiile petru că, prin practica guvernamentală din 2007 şi 2008, prin refuzul de a face o carificare doctrinară, PNL nu s-a mai comportat ca un partid de dreapta. A fost un partid de centru, un partid de centru-stânga. Această identitate asumată de PNL în fapt, chiar dacă nu şi în mod declarativ, este confirmată şi de apartenenţa la Partidul Liberal European care este un partid de centru-stânga, nu un partid de centru-dreapta. Liberalii europeni nu sunt de dreapta, asta este o chestiune mai mult decât clară. Eu nu exlud ca în viitor PNL să aibă o anumită evoluţie. O să vedem care este ea.
e) „În orice caz, PD-L se va comporta ca un partener onest. Este evident până acum şi este linia noastră de conduită. Ne interesează viitorul şi sper că şi PSD va avea aceeaşi onestitate în acest parteneriat. Deocamdată constat, din păcate, că există în PSD oameni care critică această alianţă. Nu mi se pare corect ca un partener de guvernare să nu-şi strunească membrii săi într-un asemenea pateneriat politic. Nu este corect, mai ales că în protocolul acestei alianţe există cerinţe ferme privind solidaritatea.
Ce spuneti?

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.