Vampirii preferati si criza de povesti
Poate ati remarcat faptul ca in ultimii ani a existat o avalansa de carti si de filme cu subiecte, hai sa le zicem, SF. Acestea se deosebesc insa de predecesoarele lor prin crearea unei legaturi directe intre lumea reala si lumea inventata de autor. Vampirii merg la liceu cu oamenii normali, ba chiar se si indragostesc de ei, vrajitorii socializeaza cu persoanele obisnuite, copiii descopera taramuri magice in care se intra direct din taramul real. Si alte asemenea.
Nu ma intelegeti gresit. Asemenea filme sau carti au mai fost, dar mi se pare ca numarul lor a crescut foarte mult. La fel cum au crescut si incasarile obtinute de pe urma lor. Cel mai recent exemplu il reprezinta romanele lui Stephenie Meyer despre o familie de vampiri „vegetarieni” si idila dintre un adolescent etern si o fatuca neindemanatica (daca ma intrebati pe mine, personajul feminin mi se pare un pic emo). Romaneledin ciclul „Tunele” au avut si ele un succes nebun, desi spusa pe scurt, povestea parea extrem de plictisitoare: niste copii descopera o lume subterana. In aceste cazuri, scriitura salveaza opera respectiva de la caderea in ridicol.
Cred insa ca fenomenul are o explicatie simpla: nevoia de povesti. Si sa luam cazul Romaniei. Or fi ele frumoase, basmele lui Ispirescu si povestile lui Creanga, insa se leaga strans de o realitate care pentru consumatorii urbani a disparut de mult, iar pentru „clientii” din mediul rural nu mai reprezinta un punct de interes. Copii, adolescentii sau orice om cu suflet tanar si dornic sa auda, sa vada o poveste buna este mai fascinat sunt mai fascinati de un subiect la care se poate pot raporta in mod direct. Exista, de exemplu, generatii intregi de copii pentru care „satul” inseamna vile cu termopan si cu jeep-uri in curte, iar cuvantul „bordei” nu are o reprezentare fizica. Dupa cum, exista alte generatii de oameni adulti, pentru care povestile romane
