VIDEO Senatoarea Diana Șoșoacă a plecat dintr-o emisiune Realitatea PLUS, după un schimb dur de replici cu jurnalistul Grigore Cartianu
Senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru temperamentul ei vulcanic, a plecat dintr-o emisiune Realitatea PLUS după un schimb dur de replici cu jurnalistul Grigore Cartianu.
Senatoarea Diana Șoșoacă a fost invitată în cadrul emisiunii Jocuri de Putere cu Bogdan Muzgoci. Încă de la începutul emisiunii moderatorul Bogdan Muzgoci a menținut un nivel al conversației foarte calm. Senatoarea a fost invitată să povestească felul în care a ajuns la protestul minerilor din Valea Jiului, dar și despre cum a fost ea bătută de mineri la protestele din 1991, pe vremea când era doar o adolescentă, pe străzile din București.
În momentul în care jurnalistul Grigore Cartianu a vrut să intervină ceva mai energic în dialogul cu senatoarea Diana Șoșoacă, aceasta a intrat într-un conflict direct cu jurnalistul și totul a degenerat. După mai multe schimburi de replici, senatoarea a decis să plece din emisiune.
Sursa: Vox Publica