O femeie este acuzată de comiterea infracţiunii de schingiuire a animalelor. S-au descoperit  câini aflaţi într-o stare jalnică

O femeie este acuzată de comiterea infracţiunii de schingiuire a animalelor. S-au descoperit câini aflaţi într-o stare jalnică

martie 13, 2021 0

O femeie în vârstă de 63 de ani din Târgu-Jiu este acuzată de comiterea infracţiunii de schingiuire a animalelor, după ce în curtea locuinţei sale au fost găsiţi mai mulţi câini răniţi şi morţi.

„În baza unui mandat, poliţiştii au efectuat o percheziţie, alături de medicii veterinari. Ajunşi în curtea groazei, oamenii legii au descoperit mai mulţi câini aflaţi într-o stare jalnică”, conform Realitatea.net

„Proprietarul deţine un număr relativ mare de câini, care trăiesc în condiţii absolut improprii. curte plina de gunoi. Este vorba de cel puţin 8-9 căini”, a declarat Iulian Gabriel Sfinteş, şeful Biroului Pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Gorj.

După o discuţie cu proprietarea câinilor s-a aflat că animalele erau puse să se bată până când mureau.

Îngroziţi de cele văzute, poliţiştii au emis de îndată un ordin de plasare în adăpost a animalelor. Câinii răniţi au fost duşi la veterinari pentru a le acorda îngrijirile medicale necesare.

„Doamna poate să vină şi să conteste în instanţa de contencios-administrativ ordinul de plasare”, a mai spus şeful Biroului Pentru Protecţia Animalelor din cadrul IPJ Gorj.

Proprietara câinilor, în vârstă de 63 de ani, s-a ales doar cu o amendă.

Reamintim că ieri polițiștii au descins la locuinţa femeii, care nu a fost găsită acasă, conform adevarul.ro.   „În urma investigaţiilor efectuate de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Gorj – Biroul pentru Protecţia Animalelor s-a stabilit faptul că în municipiul Târgu Jiu, pe bulevardul Constantin Brâncuşi, se află o casă în stare avansată de degradare, atât construcţia cât şi curtea aferentă, locaţie în care o femeie de 63 de ani ar deţine un număr mare de câini rasa metis comun, nemicrocipaţi şi fără aparţinător legal.   Analizând situaţia constatată se conturează ipoteza că, sub motivul aparent că ar fi iubitoare de animale, femeia colectează de pe domeniul public diverşi câini aparţinând rasei metis comun şi îi introduce în curtea locuinţei (unde de altfel şi domiciliază), unde îi supune la înfometare, diverse răniri şi îmbolnăviri, contribuind astfel şi la producerea unor fenomene de agresivitate extremă între câinii din curte, agresivitate ce conduce la atacarea reciprocă şi decesul ulterior al câinilor implicaţi.   Din cercetările efectuate de poliţişti s-a mai constatat că în curtea persoanei în cauză ar fi depozitate foarte multe gunoaie şi există vegetaţie abundentă, mediu impropriu deţinerii de câini.   Având în vedere aceste aspecte poliţişti din cadrul Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.   Pentru documentarea activităţii infracţionale, la data de 12 martie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Gorj, Biroul pentru Protecţia Animalelor şi Serviciul de Ordine Publică vor organiza şi desfăşura o acţiune pentru punerea în executare a unui mandat de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Târgu Jiu, la locuinţa persoanei implicate, pentru identificarea obiectelor şi mijloacelor de probă care au legătură cu infracţiunea, luând în considerare faptul că femeia din Târgu Jiu a fost citată la sediul poliţiei, dar nu s-a prezentat, iar stabilirea contactului cu aceasta fiind imposibilă“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj, încheie sursa citată.

Foto: FOTO: IPJ Gorj

VOX PUBLICA
VOX PUBLICA
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.