Primul ministru al Transporturilor care spune: ”Pe-aici nu se (mai) trece!”
A fost nevoie de o pandemie, de o prostie sindicală și de un nou ministru la Transporturi pentru ca, – în această Românie anchilozată de timp, spaime și interese pe bani grei – să se schimbe ceva cu adevărat semnificativ în raportul dintre stat și o grupare organizată ce luase prizonier un bun al statului român: metroul din București.
Decizia oamenilor lui Ion Rădoi, cel mai puternic și bogat lider sindical al zilelor noastre, de a declanșa un protest ”spontan” în plină pandemie a fost scînteia declanșatoare a acestei schimbări.
Blocarea căilor de cale ferată în subteran, distracția pe muzică de chef de cartier în văzul oamenilor rămași pe drumuri și bătaia de joc la adresa unei întregi populații a Capitalei dependente de transportul cu ”trenul galben fără cai” au fost expresia aroganței extreme a găștii sindicale dirijate de Rădoi.
Ei pur și simplu au acționat din ”instinct”, obișnuiți să calce pe oricine în picioare atâția ani buni, iar această suficiență ambalată în mulți bani și putere politică le-a fost în cele din urmă fatală. Practic, și-au dat singuri foc la valiză, cu armele lor invincibile de altădată, care de astă-dată aveau să le fie instrumente sepuku.
Cătălin Drulă, noul ministru al Transporturilor, putea fie să facă la fel ca predecesorii lui (inclusiv Lucian Bode, acum ministru de Interne), fie să riște, luând taurul de coarne. Și a ales a doua variantă, infinit mai incomodă și chiar cauzatoare de moarte politică în alte vremuri.
Drulă a făcut ce n-a făcut nimeni înainte lui atât de clar și tranșant. I-a spus ”basta” lui Ion Rădoi. Un fel de ”pe-aici nu se (mai) trece” – adaptarea postmodernistă a unei pagini glorioase de istorie a României, născute pe frontul de la Mărășești în Primul Război Mondial, pe care am uitat-o poate prea ușor.
- ”Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează, ci contează doar banii firmei pe care o controlează
- Și spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!
- Ați dat un oraș peste cap. Unde vă credeți? Nu vă mai merge!”
Sunt declarații ale lui Cătălin Drulă (integral, mai jos), care spun totul despre acest ministru și viziunea lui. Una care ar trebui să îi inspire pe toți colegii de cabinet să pună baioneta curajului în armele politice – unica soluție pentru a ne lua țara prădată înapoi.
Poate Drulă și-a dat foc la valiză. Poate insurecția lui Rădoi îl va mazili și pe el, ca pe toți cei dinaintea lui la Ministerul Transporturilor. Dar cu siguranță altă cale nu există pentru a scoate statul din mocirla de factură PSD-istă în care a fost îngropat zeci de ani.
Acțiunea va genera reacțiune. Deja rebelii bagă glonț pe țeavă și pregătesc lovitura pentru conservarea sistemului. Dar și de-ar reuși din nou, tot nu vor mai fi la fel de țepeni ca înainte, după ofensive de genul Cătălin Drulă.
Pentru a fi corecți până la capăt trebuie să spunem că, fără suportul premierului Florin Cîțu și al președintelui Klaus Iohannis, această ofensivă reformistă nu ar fi dat/nu va da roade. Dar ei sunt doar cei care trebuie ”să țină spatele”.
Contează enorm, dar și mai mult contează oameni ca Drulă și atitudinea sa. Fără ei, un președinte sau un premier nu valorează prea mult întru curățenia generală.
Lecția lui Cătălin Drulă pentru colegii săi de Guvern este un început și merită subliniat ca atare. Fie ca ea să nu rămână doar un ”accident” al speranței de care ne agățăm cu atâta disperare.
Principalele declarații ale ministrului Drulă despre atacul sindicaliștilor de la Metrou
- Aş vrea să încep prin a le cere scuze bucureştenilor pentru că au fost obligaţi astăzi să treacă prin acest eveniment neplăcut
- Aș vrea să le cer scuze și pentru că câteva zeci de miniştri ai Transporturilor din ultimii 20 de ani au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureștean. O mafie
- Câtă vreme sunt ei aici vă asigur că statul nu va ceda niciun milimetru în fața mafiei. Pentru că despre asta este vorba, despre o grupare care se comportă mafiot și atunci când interesele îi sunt atinse recurge la șantaj
- Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează, ci contează doar banii firmei pe care o controlează
- Și spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat, ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!
- Ați dat un oraș peste cap. Unde vă credeți? Nu vă mai merge!
- Am depus o plângere la DNA şi am toată încrederea că justiţia îşi va face datoria. În paralel, Metrorex evaluează pagubele, care se ridică la ordinul milioanelor, şi se va îndrepta împotriva celor responsabili, pentru a recupera aceşti bani
- E absolut urgent ca metroul să funcţioneze din nou. Le cer în al 13-lea ceas celor manipulaţi să se oprească din această acţiune. Am făcut apel la ei să renunţe, nu merită să te duci la puşcărie pentru Rădoi
- Autorităţile de ordine publică trebuie să-şi facă datoria. Numai ele pot elibera şinele ocupate de acești ilegalişti
- Metroul nu circulă acum din cauza unei situaţii de ordine publică. Autorităţile de ordine publică trebuie să rezolve problema
- Metroul e o infrastructură critică a statului român, statul român nu va da nici un pas în spate în faţa mafiei. Cer autorităţilor de ordine publică să restabilim ordinea şi circulaţia metroului
- Nu a fost dat nimeni afară de la metrou, nu a fost redus niciun salariu. Mizele protestului sunt altele – cartelul, spațiile comerciale ocupate fără drept
- Pe acest subiect nu avem ce dialoga. Pentru subiecte de interes pentru angajați, da, dar doar după ce repornește metroul
- Acum metroul nu circulă. Acolo e o acțiune ilegală, nu e grevă declarată, autoritățile de ordine publică să își facă datoria
- Avem autorități responsabile și sunt convins că vor acționa dacă oamenii nu renunța la această acțiune abuzivă
- Nu este proprietatea domnului Rădoi, statul nu va mai da niciun pas în spate în fața mafiei
- Sunt peste 5.000 de angajați Metrorex, numai câteva sute au fost implicați în protest
- Cer autorităților responsabile cu ordinea publică să restabilim circulația metroului. Am discutat și cu domnii Bode și Cîțu, am susținere
- Am făcut apel către ei (angajații care protestează) să renunțe. Nu are rost să te duci la pușcărie pentru Rădoi
- Raportul Corpului de control e public, sunt nenumărate ilegalități, inclusiv privind negocierea contracului colectiv de muncă. S-au majorat salariile cu 18% pe vreme de pandemie
- Unele ilegalități țin de DNA, unele de Curtea de Conturi
- Este domeniu public, vom restabili legalitatea (privind spațiile comerciale de la metrou). De 3 ani contractul e expirat, firma sindicatului încasează ilegal chiria. Această problemă e aruncată de toți miniștrii ca pe un cartof fierbinte
- Acolo e imperiul lui Rădoi, toți miniștrii au închis ochii la aceste ilegalități
- Sper să revenim de urgență la circulația metroului. Dacă nu, autoritățile îndreptățite să ia măsuri
- Nu e atributul meu să organizez intervenții în forță de ordine publică
- Eu nu am ce discuta cu dl Rădoi, a discutat cu directorul Metrorex