Să ne ridicăm privirea din buricul nostru naţional
Ştirile externe sunt cenuşǎresele buletinelor TV din România, iar unele ziare româneşti au renunţat chiar la pagina de “Internaţional”. Suntem atât de preocupaţi sǎ ne studiem propriul nostru buric politic încât nu ne intereseazǎ decât foarte rar ce se întâmplǎ dincolo de graniţa ţǎrii. În urmǎ cu puţin mai mult de un an, când criza financiarǎ se declanşa în toatǎ magnitudinea sa în Statele Unite, editorii români din domeniul economic erau reticenţi în a aborda subiectul, sub pretextul cǎ “se întâmplǎ la ei acolo, ce ne intereseazǎ pe noi?”. Iatǎ cǎ pânǎ la urmǎ ne-a interesat într-un mod foarte direct, care ne-a afectat propriile buzunare. Suntem în general atât de absorbiţi de circul politic intern, încât nu realizǎm cât ne pot afecta evenimentele externe.
Spre deosebire de celelalte ţǎri care participǎ la efortul militar din Afganistan, pentru români prezenţa armatei noastre în acel colţ de lume nu este o temǎ de discuţie. Media româneşti abordeazǎ subiectul foarte rar, doar atunci când militarii noştri sunt rǎniţi sau ucişi, fǎrǎ însǎ a declanşa o adevaratǎ dezbatere referitoare la motivele şi principiile pentru care ne aflǎm acolo.
Într-o recentǎ vizitǎ la Stockholm, jurnaliştii suedezi mi-au prezentat studiile de piaţǎ efectuate în rândul cititorilor nordici. Pe locul doi în privinţa temelor pe care cititorul suedez vrea sǎ le vadǎ în ziar se aflǎ, dupǎ criza financiarǎ, încǎlzirea globalǎ şi în general problemele legate de mediu, cu atât mai mult cu cât se apropie summitul din decembrie de la Copenhaga, care îşi propune sǎ meargǎ dincolo de protocolul de la Kyoto în efortul de a limita emisiile de noxe. Un studiu asemǎnǎtor în rândul publicului român ar arǎta, cu siguranţǎ, o lipsǎ majorǎ de interes faţǎ de astfel de teme. Suntem, probabil, încǎ prea sǎraci şi prea începǎtori în ale democraţiei încât sǎ putem sǎ privim dincolo de ziua de mâine.
Atunci când o temǎ externǎ este discutatǎ mai pe larg în presa românǎ, abordarea este cel mai adesea una puţin pragmaticǎ, de tipul ‘drobului de sare’. Mǎ refer aici la tema scutului antirachetǎ din Europa Centrala, la care administraţia Obama a anunţat de curând cǎ renunţǎ. S-au gǎsit imediat comentatori care sǎ strige cǎ iatǎ, au avut dreptate, o administraţie democratǎ nu este interesatǎ de aceastǎ zonǎ şi ne-a lǎsat din braţe, aruncându-ne practic în ghearele Moscovei. Cred cǎ a venit timpul pentru o abordare mai pragmaticǎ a unor astfel de teme. Marile puteri nu te ţin în braţe pentru cǎ eşti un popor simpatic şi ospitalier, ci pentru cǎ au interese în zonǎ. Şi, slavǎ Domnului, interesele marilor puteri ne-au plasat în cel mai favorabil context de securitate de pânǎ acum din istorie: membrǎ a NATO şi a UE, România nu are de ce sǎ se teamǎ de colosul de la est din punct de vedere militar.
Singurul motiv pentru care Romania ar avea sǎ se teamǎ de ceea ce ar putea veni de la est este dependenţa energeticǎ de Moscova. Gazul rus a fost prea adesea în ultimii ani un instrument de şantaj în politica europeanǎ. De aceea, obţinerea independenţei energetice a ţǎrii ar trebui sǎ devinǎ o temǎ de maximǎ importanţǎ, chiar de consens naţional, aşa cum nu au reuşit sǎ fie în România decât aderarea la NATO şi la UE. Dacǎ în ţǎri precum Franţa, Germania sau Marea Britanie, opţiunea pentru energie nuclearǎ sau împotriva acesteia este una din temele importante de campanie electoralǎ, nu cred cǎ subiectul va fi dezbǎtut, de exemplu, de candidaţii la preşedinţia României.
Existǎ totuşi şi în România un public tânǎr, cosmopolit, care mai vrea sǎ afle şi ce se întâmplǎ dincolo de graniţele minunatei noastre ţǎrişoare, şi care aşteaptǎ analize dintr-o perspectivǎ româneascǎ asupra evenimentelor mondiale: cum ne vor afecta acestea, ce ar putea face guvernanţii noştri. Nu am pretenţia cǎ pot raspunde la aceste cerinţe, dar aş vrea mǎcar sǎ vǎ propun, din când în când, teme de dezbatere. Aştept, la rândul meu, provocǎri din partea voastrǎ.
