A. Plesu despre T Basescu. In Gindul
Am citit cu mult interes prima parte a interviului pe care Andrei Plesu i l-a acordat lui CTP.
Spre degustare:
Preşedintele nu pune preţ pe opiniile altora în funcţie de profesiunile lor şi, în general, are tendinţa să pună preţ mai ales pe opiniile proprii. De exemplu, trebuie să spun cinstit că simt, în problema politicii externe a preşedinţiei, o certă precaritate. Şi-asta nu pentru că nu are consilieri buni. Nu consilieratul este cel care i-a lipsit. În locul meu a rămas o doamnă foarte bine pregătită, pe care am invitat-o de la Externe. Cu toate astea, în cei cinci ani care au trecut cred că profilul extern al ţării n-a avut nici relieful şi nici măcar ponderea pe care ar fi trebuit să le aibă. Senzaţia mea este că dl preşedinte pur şi simplu nu se simte bine în postura de voiajor, ceea ce e paradoxal, de vreme ce, s-a ocupat cu călătoriile o viaţă întreagă. Ei bine, postura asta o evită cât poate. Dacă are de făcut o călătorie lungă, o scurtează cât poate. E o limită personală, aş putea spune. Nu se simte bine în situaţii de protocol, de convenţie diplomatică cu omologi. E o limită personală, dar nu e în regulă că, la nivelul preşedinţiei, limita asta personală a devenit o politică de stat. Faptul că n-am avut vizite marcante şi faptul că dânsul a bătut mai ales marginile sunt lucruri care nemulţumesc.
&
Principalul reproş pe care-l fac eu preşedintelui este că el nu poate intra în rolul instituţiei pe care o reprezintă, fiindcă are o personalitate individuală mult prea puternică. Or, fie ai o personalitate atât de puternică încât poţi să ţi-o şi domini şi să te acomodezi circumstanţei în care te-ai pus, fie o ai insuficient de puternică, dar foarte conturată, şi atunci modifici toate lucrurile din jurul tău ca să se potrivească cu temperamentul şi opţiunile tale. Când eşti în situaţia de preşedinte, faci şi lucruri care nu-ţi plac prea mult, dar trebuie să le faci. Eu sunt sigur că dacă dl preşedinte ar avea de ales între un dialog cu un omolog al lui dintr-o ţară a Uniunii Europene şi o inspecţie inopinată la şantierul Giuleşti, fără să stea pe gânduri ar prefera şantierul. Acolo se simte el mai util, acolo se simte bine.
