Afară cu PSD din "familia socialistă". Au reapărut moderatorii "sanitari" la TVR

mai 18, 2007 0

Oamenii de stînga din România nu sînt reprezentaţi. Stînga responsabilă este refugiată în mediul intelectual sau, mai precis, cel universitar şi prin ceva medii artisitce sau grupuri „cool”. PSD-ul înseamnă stînga doar pentru naivii din Vest. În România stînga a votat cu liberalii sau n-a votat, pînă acum.
PSD e membru cu drepturi depline în PES, partidul socialiştilor europeni. PSD s-a afişat ieri pe scenă cu un partid de extremă dreaptă pe scenă. Geoană nu putea face o mai mare prostie. Iliescu a ştiut ce-a făcut, a adunat „aparatul” relicvelor comuniste şi a făcut show electoral.
Următorul pas PSD ar fi să strige „noi nu sîntem socialişti”. Oricum, europenii par să rămînă veşnic fără reacţie. Te asociezi cu extremişti de dreapta (mă rog, Vadim e sinteza extremismului comunist naţionalist al anilor 80) şi nu păţeşti  nimic. Fratele cel mare „international” n-are nimic de spus? Cît timp nu va fi sancţionat de europeni, PSD-ul va continua să compromită organizarea credinţelor de stînga în România.
 2. A mai înviat un dinozaur
Giurgiu ar fi putut măcar să plece cu fruntea sus în cele 30 de zile pe care le mai are. Dar s-a gîndit că n-are sens. Aşa că a mai înviat un dinozaur folosit de PSD pentru spălături mediatice în anii  2003-2004, o frumoasă invenţie a lui Valentin Nicolau. Numele lui: Marian Voicu.
Un moderator docil, obişnuit să recite agenda, nu să facă dialog. E din specia „moderator sanitar”, dintre cei chemaţi să cureţe locul în momente dificile. Menţiune: dinozaurii sînt şi tineri; ultimii ani au confirmat că vîrsta nu are nici o legătură cu vertebrala. Duetul Ghiurco+Voicu mi s-a părut irezistibil.
Update
Voicu nu este angajat la Departamentul Stiri. Le-a fost bagat pe gît rapid pentru măreţele interviuri de referendum.

Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.