„Ai văzut sondajul din EVZ?” + avansarea celor trei generali

Mai toţi cei cu care am stat azi de vorbă asta m-au întrebat. Dacă am văzut sondajul făcut de CURS, în care Geoană e la un procent în spatele lui Băsescu. Simpatizanţii liberali erau contrariaţi de procentele lui Crin Antonescu. Cei care nu se duc la vot erau miraţi de ascensiunea lui Geoană. Votanţii lui Băsescu se îndoiau că între el şi Geoană ar fi doar un procent. Dacă sondajul ar fi fost comandat de un partid probabil că ar fi trecut aproape necomentat de interlocutorii mei de azi. Comanditarul fiind „Evenimentul Zilei” baza de discuţie era presupunerea că n-au existat presiuni din această direcţie asupra celor de la CURS. Unul dintre „scenariştii” cu care am vorbit a reluat teoria aşa-zisei complicităţi dintre Băsescu şi Geoană, în care cel dintîi l-ar vrea ca adversar de Moş Nicolae pe Geoană, iar cel de-al doilea are nevoie ca de aer să treacă de primul tur, din cauza presiunii din PSD. Că lui Băsescu i-ar conveni Geoană în turul doi asta nu e o noutate, după calculele pe hîrtie, dar că Geoană s-ar mulţumi cu o înfrîngere onorabilă mi se pare tot mai puţin verosimil. Nervozitatea din PSD e mult prea mare după retragerea de la guvernare şi după „trădarea generalilor” pentru ca Geoană s-o mai poată domoli doar cu performanţa de a ajunge în turul doi. Aşa că ideea unei complicităţi tacite şi influente, ca să zic aşa, între cei doi nici nu intră în discuţie. Cît despre speranţa lui Băsescu de a evita turul doi cu ajutorul referendumului ea nu pare, cel puţin deocamdată, să aibă efectele aşteptate. Asta ar explica graba cu care au fost avansaţi generalii care au plecat din PSD (chiar dacă împreună cu alţi vreo cincizeci de ofiţeri superiori) prin care Băsescu le arată celor pe care îi tentează gîndul de a părăsi PSD-ul că n-o vor face nerăsplătiţi. Şi dacă tot am adus vorba, cred că această avansare a celor trei generali rezervişti – Onţanu, Iordănescu şi Oprea –  e o gafă care s-ar putea să-l coste pe Băsescu. Fiindcă una e sloganul „Băsescu pentru România” şi cu totul altceva aplicaţia cu ridicare în grad pentru rezerviştii care defectează politic „Pentru Băsescu = pentru România”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here