Am cam pierdut parola de la poporul român…
În mod normal, ţara noastră este pregătită în acest moment pentru ca cineva, parcă nici nu mai contează cine, să stingă lumina. Sau să tragă apa. Sau să se uite a silă pe gemuleţul de la avionul low-cost care îl duce departe, departe de aici.
Ce vremuri trăim… O clasă politică de o nesimţire pantagruelică, a cărei singură menire pare a fi acum să spulbere tot ce a mai rămas din şi aşa mizera urmă de speranţă că odată, cândva, ne va fi mai bine. Căci asta este crima cea mai mare pe care o execută toţi nemernicii pe care îi vedem într-o deşănţată expunere a propriilor lor tupeuri pe toate ecranele TV: ne omoară speranţa, ne ucid (oricum) firava credinţă că putem privi cu un stingher optimism spre viitoru pentru noi, pentru ăştia mici ai noştri.
Băsescu, dovedind o stupefiantă desprindere de realitatea minimă, şi-a ales ca slogan ceva cu, mi-e şi ruşine să asociez sintagma cu jenantul nostru preşedinte, bunul simţ. Cât de departe am putut ajunge noi, ca naţiune, superb reprezentată de pitecantropul preşedinte care decide să candideze sub stindardul bunului simţ? El, tocmai el, cel care a executat cu o naturaleţe desăvărşită cel mai diureic mandat de şef de stat din istoria nesimţirii prezidenţiale…
Geoană scuipa cu sânge puroiat pe putregaiurile de la PDL la nici o saptămână după ce oamenii lui rupeau uşa la Vasile Blaga să le mai dea niscaiva fonduri pentru (sanchi) dezvoltare, aruncând PSD-ul într-un ridicol înălţător.
Boc a reuşit să devină zilele astea cel mai eşuat specimen de politruc cu funcţie din istoria milenară a pulimii române. Uşorul rictus de vai de capul lui cu care îl priveam până acum s-a transformat impecabil într-o încruntare vomitivă şi perpetuă.
Liberalii se bat cu pumnul în pieptul lor mai firav decât susţinerea lui Crin în propriu partid şi se laudă că au reuşit să dea jos Guvernul, uitând suav că ţării i se rupe de cine o conduce atâta vreme cât este condusă prost. Săgeata liberală a intrat adânc în curul Guvernului Boc, secţionând însă pe traseu şi buca flască a poporului român.
Încep să nu mai înteleg nimic din ce caut io în lumea asta. Şi de ce mă încăpăţânez să conving lumea că, totuşi, trebuie să meargă la vot. Am obosit să mai fac asta… Am obosit…
Am cam pierdut parola la poporul român…
Nota: Postarea a aparut initial pe chinezu.eu. Dar nu stiu din ce ratiuni, am simtim ca merge la fix si aici pe voxpublica.
