Amăgiţi cu dezamăgirea
O hărmălaie cacofonică, în care se adună glasuri de politicieni, ziarişti şi taximetrişti, aruncă, la răstimpuri, păreri formulate sentenţios despredezamăgitorul Băsescu. E o ceată aproape veselă, aducînd a bocitoare cherchelite care confundă priveghiul cu nunta. Nu-i greu să ţi-i închipui pe unii dintre ei juisînd la capătul a cinci ani de abţinere, în care au stat cu degetele încrucişate visînd la ziua cînd, din sloganul să trăiţi bine!, nu va fi rămas decît spoiala jupuită a unei promisiuni de campanie. Cu două luni înainte de prezidenţiale, li se pare că a sosit, în sfîrşit, momentul mult aşteptat: gata, pot face bilanţul, e vremea pentru tras linii şi scris deconturi. Deci, Băsescu e de vină, Băsescu ne-a dezamăgit, Băsescu n-a făcut…
Cu unii dintre cei care contabilizează astăzi speranţele spulberate de „marinarul care vrea să dea curve şi droguri la tot poporul”, mă ştiu de ani mulţi. Îi întîlneam şi în 2004 pe culoarele Realitatea TV sau, la vremea aceea, prin redacţia Evenimentului zilei ori în studioul de la Europa FM. Ne unea un soi de frică amestecată cu neputinţă, iar gîndul că o să-l vedem pe Năstase instalat la Cotroceni transforma orice discuţie cu voce tare în şoaptă. Mi-e greu să cred că, acum cinci ani, gureşii antibăsescieni de azi l-au votat pe candidatul Alianţei DA pentru promisiunile lui electorale. L-au votat, aşa cum am făcut-o şi eu, pentru a scăpa de coşmarul Năstase-preşedinte. Desigur, după închiderea urnelor, cînd Năstase cel Mare s-a făcut mic într-un colţ al biroului din Kiseleff, frica a trecut brusc, iar vitejii şi-au adus aminte că au libertatea de a monitoriza greşelile lui Băsescu, de data asta, vai ce minune!, chiar cu voce tare!
Ţin minte de ce l-am votat pe Băsescu, aşa că nu mă pot număra printre dezamăgiţi. Au dreptul să-l tragă de urechi pentru neîmplinirile din mandatul lui de cinci ani toţi cei care l-au creditat cu voturi în speranţa că vor trăi mai bine, fie că asta însemna înălţarea vestitelor ţepe din Piaţa Victoriei sau, după caz, rezolvarea unor probleme sociale. Pentru aceşti votanţi, Traian Băsescu are de dat explicaţii şi e greu de crezut că le va mai cîştiga votul. Dar, faţă de gureşii care azi pozează în triste figuri dezamăgite de prestaţia lui ca şef de stat, după ce, în 2004, i-au dat votul sperînd doar să-i scape de coşmarul Năstase-preşedinte, Traian Băsescu s-a achitat de datorii. A cîştigat atunci şi i-a lăsat să vorbească liber, cu ură sau cu simpatie, după caz şi putirinţă. Altfel spus, dreptul de a înjura oricît, oricînd şi pe oricine, chiar şi pe preşedinte, un drept cîştigat greu, acum douăzeci de ani, a rămas valabil. Pentru şoptitorii de acum cinci ani, gureşi şi dezamăgiţi azi, ar trebui să fie destul.
Acum, altfel stau lucrurile. Cu un strop de minte în plus, am putea fi cu adevărat atenţi la programele politice, dar, mai ales, la variantele economice propuse de prezumtivii competitori ai cursei prezidenţiale. Adică, în loc să privim tot timpul înapoi, să încercăm să tragem măcar o ocheadă în viitor. Să ne gîndim, desigur, şi la Băsescu, dar şi la Geoană, la Oprescu sau la Antonescu, încercînd să-i lipim, o secundă măcar, de podiumul preşedinţiei pentru mandatul 2009-2014. Ştim măcar ce-ar vrea să facă? Au capacitatea de a fixa ţinte şi de a stabili direcţii? Dacă destinul lor de candidaţi se confundă exclusiv cu ciorna pe care gureşii dezamăgiţi de Băsescu au făcut inventarul stricăciunilor din ultimii cinci ani, mă tem că nu putem vorbi de o campanie electorală, ci, cu îngăduinţă, de un spectacol al vorbelor goale şi proaste.
Băsescu nu e Năstase, după cum Geoană n-are mai nimic din Băsescu. Episodul alegerilor din 2004 nu se dă în reluare, nici dacă lăcrimează Oprescu bătînd palma cu Antonescu pentru susţinere şi transfer de voturi în turul doi. Campania din acest an se judecă privind cu ochii mari spre firul de păr care ne ţine încă deasupra prăpastiei, nicidecum trăgînd concluzii amare despre ce-ar fi putut să fie.
