Amintiri din copilarie din Siberia
„De intuneric se teme aproape toata lumea, rosti ea intr-un tirziu, de cind se naste si pina moare. Exista insa intuneric bun si intuneric rau. Intunericul bun este Dumnezeu. El e atit de diferit de noi, incit nu poate fi decit intuneric pentru noi, ca sa nu pierim pe loc la vederea Lui. Putin Il mai intuneca si pacatele noastre. Intunericul rau este duhul raului, care face tot ceea ce se-ntimpla in lumea asta. Intunericul rau, el singur, e neputincios. Trebuie sa se foloseasca de om. Incepe sa actioneze atunci cind omul ii ofera inima. Teme-te intotdeauna, baiatul meu, de intunericul bun; intotdeauna, pina la moarte. Si doreste-ti sa te temi. Iar de intunericul rau nu tine seama, apara-te de el, asa cum te aperi de foame, de vifornita sau de lup. Asta este, baiatul meu, intunericul inimii, intunericul omenesc. Si de el nu trebuie sa uiti. In schimb, de intunericul care se lasa dupa apusul soarelui nu trebuie sa te temi. Trebuie sa-l iubesti asa cum se iubesc zorii. Ai putea sa vezi stelele daca n-ar fi noapte?”
Acesta este un pasaj din ultima si minunata carte poloneza pe care am citit-o. Alina (pe blogul careia gasiti, garantez, si muzica – super) mi-a imprumutat volumul, aparut, de curind, la Humanitas, in traducerea plastica a Luizei Savescu. „Zapezile albastre”, ca si „Mizeria”, e parte a proiectului „Biblioteca Institutului Polonez din Bucuresti” si apare in Romania cu sprijinul excelentului „Institut al cartii” din Polonia.
Cartea rezuma o parte din copilaria unuia dintre scriitorii polonezi cu o viata fabuloasa: Piotr Bednarski – evreu polonez, deportat in Siberia cind avea doar citiva ani, intr-unul din teribilele lagare de acolo. Nu va spun mai mult, va indemn doar sa aveti o experimenta livresca autentica (lectura cartii nu ia mai mult de 3 ore).
Cartea arata asa:
