Ana Maria Păcuraru: Ucraina trăiește! Opriți războiul!
Din regiunile Ucrainei unde erau separatiștii ruși lipsesc imaginile cu așa-zisa populație persecutată de ucraineni de atâta amar de vreme… Ne-am fi așteptat, poate, să-i vedem ieșind cu brațele deschise, cu urale, flori, steaguri rusești… să întâmpine cumva armata „eliberatoare”. De cealaltă parte, dacă rușii tot au eliberat aceste regiuni care, țineți minte, au fost primele atacate, de ce nu s-au retras? Și dacă oamenii au fost persecutați atâția ani, existau, totuși, și alte modalități, în secolul 21, de a arăta atrocitățile, prigonirea unei populații minoritare… sau majoritare, în contextul de față…
În ceea ce privește tribunalele internaționale pe care președintele Vladimir Putin ar fi avut posibilitatea să le apeleze… trebuie să intri cu tancul și să nimicești totul în jur ca să faci dreptate?
Nu este momentul să găsim similarități și în alte părți. Dar cum ar fi fost ca o minoritate din România să reclame că este nemulțumită și să vină alții peste noi să o elibereze? Și nu oricum, ci cotropind România, călcând-o în picioare, luând din pământul românesc palmă cu palmă, ajungând până la București și „făcându-și dreptate”, dreptatea ei!, cu de-a sila? Apelând la metode nedemne de secolul în care trăim…
Există partea de comunicare, la care se poate apela în orice situație, astfel încât diplomația, soft power-ul, să fie unealta de menținere a păcii. Singura care ar putea aduce dreptate.
Până la urmă, indiferent cine și ce teritorii își dispută, apelați, domnilor, la diplomație! Fiți politicieni abili! Fiți lideri în adevăratul sens al cuvântului și nu îi folosiți pe cei care v-au ales pe post de carne de tun în aceste conflicte.
Indiferent de ce parte a baricadei ne situăm, imaginile cu oameni fugiți de acasă în picioarele goale, familiile întregi hărțuite, alungate pe câmpuri pustiite, copii în cărucioare sau în coșuri improvizate, bătrâni schingiuiți și așa de soartă, cărați pe brațe sau în scaune cu rotile, oameni împușcați cu sânge rece în timp ce stau la coadă la pâine, clădiri rase de pe fața pământului… toate, ABSOLUT TOATE SUNT REALE!
Este posibil ca Rusia să nu fi „primit pe tavă” lucrurile așa cum a sperat, dar dimensiunea și capacitățile armatei sale sunt superioare celor mai multe armate din această lume. Și întreținerea unei ipoteze poate false, că ucrainenii ar putea ține piept până la final armatei ruse, nu face altceva decât sa întrețină starea de război și sa mărească numărul orașelor devenite mormane de moloz și a vieților omenești sacrificate. Și cu ce preț? Cât valorează o viață? Și cine ține socoteala?
Îndrăznesc să sper, măcar în al 12-lea ceas, ca toți conducătorii părților implicate, toate mințile luminate, să găsească rațiunea și înțelepciunea pentru a opri acest măcel. Ucraina nu este un petic de pământ, Ucraina înseamnă viață! Și viață suntem toți!
Sursa: Realitatea de Bucuresti
