ANALIZĂ: De ce s-a prăbușit proiectul USR în numai doi ani de zile?

ANALIZĂ: De ce s-a prăbușit proiectul USR în numai doi ani de zile?

decembrie 27, 2021 1

Când Nicușor Dan a lansat Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), din care s-a născut apoi USR, toată lumea a privit spre noua formațiune ca spre marea speranță a politicii românești.

Cu toate acestea, după un început foarte bun și un rezultat la fel în alegerile europarlamentare din 2020, tânărul partid politic a luat-o pe tobogan, din cauza unor greșeli majore de strategie care au făcut din USR un partid slab, cu cotă mică în sondaje și, poate mai grav decât orice, complet izolat pe scena politică.

”În primăvara anului 2019, cei de la USR se aflau pe un trend ascendent. Cățărându-se pe valul de nemulțumire la adresa PSD, USR a încercat să capitalizeze electoral și politic, fiind alături de PNL, unul dintre principalii vectori ai mesajului anti-PSD. Cei de la USR au atins punctul culminant în timpul alegerilor europarlamentare. Formațiunea condusă atunci de Barna și Cioloș a obținut la alegerile din 2019 un scor de 22,4%, clasându-se astfel pe locul al 3-lea în țară, la doar 0,1% în spatele social-democraților”, scriu jurnaliștii de la PSNews.ro, într-o analiză cu titlul ”Cum a ajuns USR aproape de irelevanță în doar doi ani de zile. Filmul măririi și decăderii partidului”.

Refuzul USR de a intra la guvernare în Cabinetul Ludovic Orban (Dan Barna declara atunci, ”criza nu e problema noastră”) și scorul slab obținut de liderul USR în alegerile prezidențiale din 2020 sunt primele motive trecute în revistă de autorii analizei ca explicații posibile pentru  prăbușirea USR în sondaje în zona lui 11%.

Scorul mult peste cel al lui Dan Barna obținut de Viorica Dăncilă a însemnat marea umilință pentru USR

”Pe parcursul anului 2020 declinul celor de la USR a continuat, în ciuda faptului că au continuat să rămână în opoziție, USR a continuat să piardă teren. (…) Rezultatele alegerilor parlamentare din decembrie 2020 au arătat că USR continua să scadă în intenția de vot a românilor. Formațiunea lui Barna și Cioloș obținea doar 15,37%, clasându-se astfel pe locul 3, în spatele PSD și PNL. Totuși, formațiunea lui Barna și Cioloș reușea să formeze o alianță politică cu PNL și UDMR care le dădea o majoritate fragilă în Parlament. USR venea astfel pentru prima dată la guvernare. Doar că aventura celor de la USR la guvernare nu avea să dureze nici măcar un an de zile. Neînțelegerile cu premierul Florin Cîțu a dus la rupere coaliției la începutul lunii septembrie. Cei de la USR au semnat o moțiune alături de AUR, iar apoi au susținut moțiunea celor de la PSD care a dus la dărâmarea guvernului Cîțu (…) Coaliția nu a mai putut fi refăcută până în prezent, iar USR are șanse mari să rămână izolat în Opoziție până la viitoarele alegeri. Ultimul sondaj de opinie arată că USR se învârte în jurul valorii de 11% în intenția de vot. Asta înseamnă că formațiunea lui Cioloș a pierdut peste jumătate din electoratul care vota USR la alegerile din primăvara anului 2019”, mai arată analiza din PSNews.ro.

USR l-a refuzat pe Orban ca premier pe motiv că e ”învechit”, apoi l-a susținut pe Cîțu, pe care apoi l-a dat jos. Gesturi incoerente, care au costat USR

Problema de fond a declinului USR este legată de incoerența mesajului acestui partid. Declarată formațiune ”antisistem”, adică împotriva partidelor vechi (PSD, PNL, UDMR), USR a făcut prima mare greșeală când s-a aliat cu PNL la guvernare în Cabinetul Cîțu, dezamăgindu-și o importantă parte a electroratului care nu se așteptau ca USR să ”trădeze” votul antisistem, prin alianța cu ”Ciuma Galbenă” sau ”USL”, adică liberalii.

Însă înainte de a intra în Guvernul Cîțu, USR l-a respins pe Ludovic Orban ca premier după alegerile de anul trecut, pe motiv că e ”învechit”. De aceea, USR l-a susținut pe Florin Cîțu, pentru ca la doar câteva luni același USR să-l dea jos și pe Cîțu, culmea, aliindu-se cu PSD la moțiunea de cenzură, adică ”Ciuma Roșie”.

Un alt motiv al declinului USR a fost prestația partidului la Ministerul Sănătății în plină pandemie, în special în perioada după Vlad Voiculescu, atunci când ministerul a fost condus de Ioana Mihăilă și România a devenit țara cu cel mai mare număr de decese pe cap locuitor din cauza COVID. A fost o grea lovitură dată USR chiar de unul dintre miniștrii săi.

George Simion și colegii săi au făcut din AUR vocea nr. 1 a Opoziției

Nu în ultimul rând, scandalurile provocate în orașele unde USR are primari și lipsa lor de eficiență la scurt timp după alegeri (cazurile Dominic Fritz sau Clotilde Armand) au atârnat și ele greu în defavoarea USR.

Însă cea mai plauzibilă explicație pentru care USR nu mai poate reveni pe val este că AUR a preluat șefia Opoziției, având de partea sa un motiv foarte solid: a fost singurul partid care nu a fost ”combinat” la putere nici cu PNL, nici cu PSD.

AUR eclipsează acum USR în majoritatea acțiunilor de opoziție, deoarece are cu adevărat… aura partidului antisistem pe care USR a trădat-o prin intrarea la guvernare alături de PNL.

Acest fapt, alături refuzul USR de a intra la guvernare după PSD (considerat de populație ca neasumare a responsabilității în vreme de criză), ieșirea apoi de la guvernare după cearta cu liberalii, indecizia politică aproape continuă sunt toate cauze primordiale ale prăbușirii proiectului USR în numai doi ani de zile.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.