Angajații Senatului primesc spor de antenă pentru ”expunere la câmpuri electromagnetice”

Angajații Senatului primesc spor de antenă pentru ”expunere la câmpuri electromagnetice”

mai 28, 2021 0

Instituția Senatului a precizat joi pentru HotNews.ro că „numărul persoanelor încadrate în serviciile Senatului care beneficiază de spor de condiții vătămătoare (antenă) la data de 27.05.2021 era de 695 persoane active”.

Potrivit Senatului, „sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă conform prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 917 din 20 decembrie 2017 (..), pe baza expertizei emisă de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii (INCDPM) Alexandru Darabonț.”

Senatul susține că măsurătorile au fost efectuate în conformitate cu prevederile legale și că au fost determinate valori de expunere la câmpuri electromagnetice (CEM) generate de echipamentele de muncă din cadrul Senatului, ce depășesc valorile limită stabilite de H.G. nr. 520/2016, după cum urmează:

  • – Mărimi fizice referitoare la expunerea la câmpuri electromagnetice;
  • – Efecte non-termice valori-limită de expunere și nivelurilor de declanșare a acțiunii în gama de frecvențe 0 Hz – 10 MHz;
  • – Efecte termice valori limită de expunere și niveluri de declanșare a acțiunii în gama de frecvențe 100kHz – 300GHz;

Totodată, la nivelul Senatului, în conformitate cu prevederile art. 22 pentru activitatea desfășurată de persoanele cu handicap grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă, după caz, un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, din Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, spor menținut în plată la nivelul decembrie 2018, potrivit ordonanțelor anuale de salarizare.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din legea anterior menționată, după caz, personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22.00 și 06.00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru, se acordă sporul pentru munca de noapte.

Anca Dragu, președintele Senatului, a declarat în februarie că toți cei 700 de angajați ai Senatului primesc acest spor de antenă. Anca Dragu a mai spus atunci că nu este adepta sporurilor, dar că acestea sunt date prin legile actuale, care ar trebui analizate și luată apoi o decizie.

Premierul Florin Cîţu declara, tot în luna februarie, că sporurile angajaților din sistemul de stat s-au dublat în ultmii 4 ani. Anul trecut, cheltuielile de personal au fost de 110 miliarde lei, dintre care aproape o treime au reprezentat sporuri.

Foto principal: Anca Dragu, președintele Senatului

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.