Ar însemna izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial sfârșitul lumii libere?
Conflictul sângeros din Ucraina pare să se prelungească, din nefericire. Semnarea păcii izbăvitoare se amână. Desigur, Rusia va căuta să trateze pacea de pe poziții de forță și să negocieze foarte dur termenii încetării focului. Își va diminua pretențiile doar în cazul în care situația de pe front îi va surâde, dacă se va afla într-o poziție de superioritate.
Rusia intenționează să câștige timp prețios. Între timp, suferințele civililor continuă și se amplifice. Va fi parafat, în cele din urmă, un tratat de pace veritabil sau doar un armistițiu?
O încetare temporară a focului nu ar fi o soluție dezirabilă și viabilă. Atitudinea oamenilor lui Vladimir Putin se înscrie în strategia războiului psihologic.
Racep Erdogan s-a oferit să joace rolul de mediator între beligeranți. Consider că președintele turc ar fi în măsură să îl convingă pe omologul său rus să își dorească încetarea conflictului, pentru că în acest caz funcționează o „solidaritate ideologică” între două regimuri autoritare, în pofida asperităților survenite în trecut din cauza doborârii avionului rusesc, în 2015.
Pe de altă parte, reiterez ideea că o participare directă a NATO în Ucraina (mai ales cu desfășurarea de forțe militare), ar putea avea consecințe grave.
O intervenție directă ar încălca articolul 5 al Pactului Atlantic. Ar fi, posibil, un casus belli (accentuez însă că este vorba doar de o ipoteză, pe care nu o absolutizez!), pentru puterile antioccidentale, puteri nucleare declarate sau nu. China, Coreea de Nord, posibil Iranul și Pakistanul abia ar aștepta un pretext pentru o confruntare cu Occidentul.
Să nu pierdem din vedere că despre un asemenea conflict mocnit, latent, vorbea, încă din anii 1990 și Samuel Huntington.
Nu este exclusă nici acum înfăptuirea unei alianțe, sau măcar a unei coaliții a « lumii confucianiste » (China) cu lumea islamică (Iran, Pakistan).
Respectivele puteri nu s-ar coaliza cu puterile occidentale, ci mai degrabă cu Federația Rusă. Ar avea mult mai multe în comun cu aceasta din urmă.
În timpul Războiului Rece, Pakistanul era mai degrabă un client al americanilor, spre deosebire de India, care era cumva (și încă mai este) o apropiată a Rusiei (în acea perioadă URSS).
Tocmai din Pakistan s-a scurs secretul bombei atomice către Phenian. În ciuda divergențelor sino-indiene, regimul de la New Dehli s-a abținut (ca și China comunistă) de la a condamna prin vot invadarea Ucrainei, în cadrul Adunării Generale a O.N.U..
China recurge, foarte probabil, la un joc dublu, iar duplicitatea ei nu este de bun augur.
Xi Jinping l-a convins pe dictatorul de la Kremlin să amâne așa-zisa « operațiune militară specială » în Ucraina , nu să o anuleze. Și să nu omitem nici declarațiile recente ale ministrului chinez de externe, care denunța tendințele așa-numite expansioniste ale SUA și NATO în regiunea indo-pacifică.
Sper ca scenariul schițat mai sus să rămână doar la stadiul de ipoteză. Și, cu siguranță, va rămâne, dacă NATO nu va interveni în mod direct în Ucraina. Altfel, din păcate, posibilitatea izbucnirii celui de al treilea război mondial nu ar mai ține doar de domeniul S.F..
Având în vedere argumentele aduse și raporturile de forțe care s-ar prefigura, deznodământul unui asemenea conflict global ar însemna chiar sfârșitul democrației și al lumii libere.
Sursa: Hadrian Gorun – conf. univ. dr. la universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
