Aseara i-am condamnat pe toti la moarte
Plecam aseara de la serviciu, de pe Strada Reinvierii, strada ingusta, cu doua linii de tramvai si cate o fasie de asfalt pe laturi, plus un mic spatiu cu pietre cubice intre sine. Eram la volan. Aglomeratie mare, masini apropiate una de cealalta ca niste caini care isi adulmeca nivelul libidoului. Inaintam atat de incet incat aveam tot timpul din lume, si chiar imi mai ramanea putin, sa vad marca blugilor purtati de fetele-pietoni care ma depaseau. Primul a fost un Q7. Negru si foarte Audi. A tasnit din negura, a sfidat, pret de cateva secunde, tramvaiul care venea molcom, dar hotarat din sens opus, apoi s-a bagat in fata mea. Reusise sa fenteze cam 100 de metri de fraieri. Dupa trecerea tramvaiului, inainte ca eu sa apuc sa protestez, a rezolvat si celelate 200 de metri de constiinciosi resemnati la gandul ca sunt fraieri. L-au urmat, intr-un interval de citeva minute, un VW Touareg, un Fiat Ducato si o cohorta de Dacia Logan, deh, doar are si romanul patru roti si o caroserie care seamana a masina. Si atunci m-a apucat. Primul a fost un Mercedes cu doua usi. S-a strecurat in stanga mea, intre cele doua cai de rulare pentru tramvaie, fortat fiind de o autobasculanta care circula, cum ar zice politistii regulamentar, din sensul opus noua. Am lasat geamul si i-am rupt oglinda din dreapta cu o miscare ferma si precisa. Firele atarnand ca niste mate mi-au facut inima sa-mi tresalte de bucurie. Dar parca nu era destul. In spatele Mercedesului, se aliniasera, la fel de neregulamentar, alte vreo cinci masini, iar numaratoarea inca mai continua. Primului i-am spart parbrizul cu o piatra cubica smulsa cu unghiile din caldarim. N-a fost cine stie ce statisfactie pentru ca oricum era putin crapat. La cea de-a doua masina, un Matiz, am fost milos. I-am scris doar pe capota, cu un spray albastru, Ford. Pana sa ajung la a treia, o frumusete de Alfa Romeo 157, mi-a trecut prin cap ca am un comportament deviant. Am alungat rapid gindul si am rasturnat-o dintr-o opintire. Mi s-a facut un pic mila de Loganul care astepta in spate ca un porc Ignatul, dar nu m-am oprit. Am apucat de bara din fata si am inceput sa-l scutur pana cand ultima bucsa mi-a cazut, anosta, la picioare. Incepeam sa fiu fericit, dar…surpriza! La volanul Seatului Ibiza pe care voiam sa-l arunc in curtea cimitirului Reinvierii era o domnisoara. Blonda. Si cum toata lumea stie ca domnii prefera blondele, m-am multumit doar sa-i cer permisul, sa-l iau si sa-l mestec pana cand nu a mai ramas nimic din el (stiu, cam macho si de prost gust faza, dar altceva nu m-a lasat inima sa fac –am zis inima?-, iar domnisoara, daca mai intai parea speriata, dupa aceea s-a topit toata si m-a cerut in casatorie; am refuzat-o, normal, nu era momentul).
Mi-am ostoit pofta de violenta la urmatoarea masina. Aici, soferul coborase deja din Infiniti-ul alb si ma astepta cu toate cele 12 ghiuluri sclipind amenintator pe toate cele noua degete ale sale (unul, aveam sa aflu mai tarziu, si-l pierduse intr-un accident de acordeon). Dupa ce l-am facut, exemplificand, sa rememoreze cateva scene din filmele lui Bruce Lee, am scos pistolul si i-am gaurit teasta. Va curge sange am spus, traind inca sub impresia Oscarurilor. Si asa a fost, a curs mult, desi gaura lasat de glont era destul de discreta. Pentru a nu fi acuzat de rasism, l-am pulverizat cu AG9M-ul din dotare si pe participantul activ la trafic cu pielea alba care tocmai incerca sa faca cale intoarsa din fata razbunarii mele. Eram deja extaziat. Cu o lovitura naprasnica de cot am doborit si un scuterist caruia ii cer acum scuze, dar ma cam infierbantasem. Intre timp, coloana in care imi lasasem masina inaintase, asa ca am purces si eu la drum, nu care cumva sa stingheresc traficul. La semafor, unde e obligatoriu dreapta, am facut chiselita un minivan, un Grand Cherookee si doua Loganuri (Dumnezeule, nu mai scap de voi??!) care intentionau sa faca stinga. Racorit, am ajuns acasa unde am facut un dus lung (sa ma scuze ecologistii, dar eram plin de ulei, singe si carburanti), dupa care am adormit, gandindu-ma ca am facut o fapta buna: de maine, traficul din Bucuresti va fi mai suportabil.
Nota de subsol ( cititi-o ca si cum ar fi scrisa cu un corp de litera mai mic)
Fireste, nu am facut nimic din tot ce am povestit (in afara de a sta sa fiu depasit de zecile de smecheri), dar tare mi-ar fi placut. M-am multumit doar, cand am ajuns acasa, convins ca sunt un mare fraier, sa revad Falling Down, cu Michael Douglas. Morala: nu se stie niciodata de unde sare iepurele, pardon, racheta.
