…Auckoo, la vida loca! sau un Zorba de Amazon
Cand faci o nebunie, trebuie sa ai macar intelepciunea de a-ti alege cu grija nebunii.
Cand, impreuna cu Florin Chifor, ne-am hotarat sa ne afundam in jungla in cautarea visurilor copilariei, stiam deja ca avem nevoie de cineva suficient de nebun pentru a ne trata cu seriozitate, dar si suficient de priceput pentru a ne conduce in inima Amazonului si a ne scoate teferi de-acolo. Iar Richard “Aukcoo” Fowler era singurul care corespundea fisei postului. L-am aflat pe internet unde parerile despre el se bateau cap in cap: unii il considerau un erou al junglei, altii un escroc ordinar, exploatator de indieni, drogat si ucigas de animale.
Nehotarat, l-am sunat pe Gerald, patronul american al „Yellow Rose of Texas”, birtul din centrul Iquitosului unde trag toti strainii. Cu o voce plicitisita, texanul mi-a spus ceva de genul: „Eu nu pot sa recomand pe nimeni – nici macar pe mine insumi. Dar, daca ma-ntrebi, eu zic ca Aukcoo e putin loco si, in oras, n-as avea incredere in el nici sa ma treaca strada pana la banca”. (Mai tarziu, cand aveam sa ajung in Iquitos, aveam sa inteleg ce vrusese sa spuna: intre birtul lui si banca erau 20 de metri.) „Dar, daca as fi sa ma pierd in jungla, atunci cu Aukcoo as vrea sa ma pierd.” Pentru mine a fost o recomandare suficient de convingatoare.
Bun, pentru cei slabi de inger sau pentru turistii care se multumesc cu excursiile organizate (douazeci de kilometri in sus sau in jos pe Amazon, aer conditionat, doua maimute plictisite, un anaconda de rezervatie si trei delfini rataciti) Aukcoo nu e ceea ce se cheama un personaj frecventabil: mesteca praf de coca de cate ori are ocazia (si are!), se scobeste in nas cu cel mai firesc aer din lume si da berea pe gat de parca ar fi apa minerala. Uneori se enerveaza si urla „la clienti”, alteori dispare in jungla pentru o ora si mai bine, pentru a ramane singur cu gandurile lui (cel putin asa sustine si nu vad de ce nu l-as crede). Uneori mazgaleste ceva intr-un carnetel si promite ca o data, va scrie un roman. Adevarul e ca, daca viata cuiva e un roman, apoi a lui trebuie sa fie. N-are cum altfel.
In cazul lui, e greu sa spui unde se termina realitatea si unde incepe mitul, mai cu seama ca omul nu se straduie sa risipeasca nici macar barfele care-l prezinta intr-o lumina nefavorabila – si sunt destule.
Veteran al razboiului de veteran, decorat (sau nu?) de mai multe ori cu Silver Star, si-a inceput cariera in Amazon acum vreo 18 ani, cautand serpi, broaste si aligatori pentru biologi din intreaga lume (la asta se pricepe), antrenand mai apoi trupe speciale americane pentru misiuni de supravietuire in jungla si, in functie de interlocutor, prestand servicii mai mult sau mai putin dubioase pentru diverse servicii secrete din Peru, Statele Unite sau de te miri unde. Casatorit de 12 ani cu o indianca, Delicia, si tatal a doua fete, Aukcoo se prezinta ca un “om de familie” de cate ori are ocazia, ceea ce insa nu-l impiedica sa faca ochi dulci oricarei femei intalnite in cale.
Omul isi cultiva nebunia cum altii isi cultiva trandafirii. Dupa cum singur recunoaste, reputatia ii convine de minune. “Numai nebunii se pot increde intr-un alt nebun”, imi explica, invaluit in praful de coca. “Restul, se tem”. Indienii il privesc cu un amestec de respect si admiratie, iar albii il dispretuiesc sau il adora. De-a lungul si de-a latul Amazonului copiii il saluta strigand “Aukcoo, la vida loca!” Aukcoo, viata nebuna! Rade satisfacut, ca la un compliment.
La vida loca! ce parere aveti despre un astfel de „strigat de lupta”?
PS Am izbandit si cu fotografiile – dar mi-a luat mult timp. Mi-a luat timp de la scris. Dar, poate, voi mai avea ocazia sa va povestesc despre Aukcoo – omul, nu ghidul.
