…Basescu vs. cei 255 – putina teorie
…uite provocarea: lasati pentru moment la o parte toate umorile pro- sau anti- Basescu, pro- sau anti- cei 255! Uitati, macar pentru cateva minute, de toate porcariile facute de unii sau de altii, puneti-i intre paranteze pe Elena Udrea, Adrian Nastase, Marean Vanghelie, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si oricine altcineva care va creste tensiunea. Beti un ceai de musetel. Calmati-va.
Privita la rece, sub toata aceasta batalie in care nu se iau prizonieri, dincolo de toate tipetele si toate desfasurarile de forte, se confrunta doua viziuni asupra statului, ambele perfect intemeiate. Stati! Nu sariti de pe scaun de indignare. Stati putin si nu manati si cuvantu-mi ascultati. Istoria se repeta. La o scara mai modesta, mai mioritica, dar se repeta.
Cand cu Razboiul de Independenta al colonistilor americani, the Founding Fathers s-au ridicat la inaltimea asteptarilor momentului. Cum, necum, s-au ridicat. Au facut-o inca o data, cand au incropit Constitutia, in timpul Conventiei din Philadelphia. Incet-incet, antifederalistii (ale caror contra-argumente nu erau de neglijat) s-au resemnat. Se parea ca lucrurile reintra in normal. N-a fost sa fie. De-abia atunci lucrurile au inceput s-o ia razna. Prieteni de-o viata, oameni care luptasera cot la cot atat pentru independenta cat si pentru ratificarea Constitutiei s-au trezit dintr-o data dusmanindu-se de moarte. Asa, cam ca si liberalii cu pedelistii, sau pedelistii cu pesedistii. Federalistii de ieri s-au imbratisat, de nevoie, cu antifederalistii, pentru a-si zdrobi adversarii … federalisti. Hamilton si Madison, sau Hamilton si Jefferson au inceput sa se porcaisca prin presa, lovindu-se fara rusine, cu acuzatii de copii din flori, coruptie – tot tacamul (multe dintre acuzatii fiind reale, altele, pure inventii).
Dar, ca si acum, dincolo de coruptie, magarii si flegme, se conturau doua viziuni diferite: cea a Federalistilor si cea a Republicanilor (ulterior democratii lui Jackson). Asemanarile cu situatia de acum din Romania sunt tulburatoare. Ca si Basescu si PDL, Federalistii isi doreau un executiv puternic (presedintele nu avea limita la numarul de mandate), un executiv care sa uneasca tara, facand apel direct la popor, scurtcircuitand pe cat posibil Congresul (mai cu seama the House of Representatives) – pe care il percepeau drept corupt, demagog, etc.
Precum cei 255, Republicanii acuzau tendintele „monarhiste”, autoritare, ale executivului (si Senatului), preamareau democratia republicana a Reprezentantilor alesi direct de catre popor (senatorii erau inca alesi de catre state legislatives), si promovau o democratie parlamentara. Va suna cunoscut? Stati, ca asta nu e tot.
Fiecare partid avea gazetele lui si condeierii sai „dedicati” trup si suflet. Federalistii ii acuzau pe Republicani ca viseaza dezmembrarea tarii, promovand interesele locale in dauna interesului national – ceea ce nu era intru totul neadevarat. Ii mai acuzau de demagogie crasa, „democratie aristocratica”, cata vreme multi dintre suporterii republicani erau plantatori din Sud (baroni locali, am spune noi astazi), traind pe picior mare, si pe spinarea negrilor, desi promovau ideile radicale ale Revolutiei Franceze, libertate, egalitate, fraternitate. (Avem si noi astazi negri nostri:) La randul lor, Republicanii ii acuzau pe Federalisti de tendinte monarhice, favorizarea oligarhiilor financiare create prin mult hulita Banca nationala si o serie de facilitati fiscale, ignorarea intereselor fermierilor (i.e., plantatorilor) si simpatizarea cu Marea Britanie in conflictul cu Franta. La fel, toate acuzatii indreptatite pana la un punct.
De buna seama, atat unii cat si ceilalti invocau interesul national si poporul.
Ce s-a ales din toata aceasta framantare, din toate zoaiele pe care si le-au varsat unii altora in cap? Mai nimic. Istoria le-a curatat in buna masura si acum putina lume mai contesta meritele lui Hamilton, Madison, Jefferson, s.a.m.d. – desi le contabilizeaza si slabiciunile. Ce s-a intamplat din punct de vedere constitutional? Tot mai nimic. Amendarea Constitutiei din 1913 a limitat la doua numarul posibil de mandate prezidentiale, senatorii au inceput sa fie alesi de catre popor, si cam atat. Sistemul de checks and balances si-a vazut, uneori mai poticnit, alteori mai bine, de treaba. Unii presedinti au incercat sa sporeasca puterea executivului, unele configuratii ale Congresului au incercat sa traga spuza pe turta legislativului, Nemultumiti au fost si de-o parte si de alta. Dar constitutia – prima constitutie moderna! – a fost totodata si singura care a ramas, practic, nealterata pentru 200 de ani!
Morala? Inainte de a visa la o republica prezidentiala sau parlamentara si la un parlament unicameral, mai bine aveti grija la ce va doriti – s-ar putea sa se implineasca. Basescu si Geoana si Antonescu si Oprescu si restul vor disparea in cinci, zece, douazeci de ani. Sa speram ca, totusi, Romania va continua sa existe. Asa ca trageti adanc aer in piept si incercati sa priviti lucrurile in perspectiva.
