Bătaie pe bune şi pariu pe candidaţi
Dacă ar avea ocazia, ce credeţi: candidaţii la preşedinţie ar fi în stare să se bată fizic? Îşi sunt unul altuia destul de adversari, încât să le vină să-ţi ardă una peste bot? Se urăsc oare într-o notă biologică atât de profundă, încât să aibă impulsul natural să se sugrume? Cât de sinceră e toată această agresivitate pe care o manifestă unul în raport cu ceilalţi?
„I-am bătut pe toţi până acum. Acum îi bat pe toţi la un loc” zice Traian Băsescu. Oare cât din această bărbăţie fluturată oral stă pe hotărârea pură de a-i da un pumn lui Geoană sau un şut lui Crin? Ştim că înţelesul verbului „a bate” a plecat, la origini, dintr-un îndepărtat episod violent. Cât a mai rămas din bătaia neolitică în vorbele preşedintelui? Cât din ea se regăseşte în vorbele celorlalţi candidaţi? Cat la sută din discursul lui Antonescu vrea să-l plesnească la propriu pe Băsescu? În ce procent vorbele lui Geoană i-ar suci mâna la spate? Ce a mai supravieţuit, de fapt, din agresivitatea sinceră a imboldului natural, de natură fizică, în toată gesticulaţia provocatoare a adversarilor de azi?
Eu cred că, deşi ne-a salvat de violenţele dictaturii, democraţia ne-a cam moleşit. Vitalitatea noastră primară, cea bazată pe ghionturi şi izbituri, energia războinică regăsită acum doar în jocurile copilăriei şi pe stadioane s-au evaporat. Azi ne luptăm vorbind, ne epuizăm fantasmele brutale cu propoziţii care doar amintesc de ele, ne răzbunăm pe duşmani cu o ploaie de cuvinte. Şi, desigur, e foarte bine că procedăm aşa. E foarte bine că ni s-a degradat apetitul de contact fizic. E foarte bine că, atunci când el pâlpâie totuşi, se găsesc legi şi restricţii care să ne pună la adăpost.
Dar, pe de altă parte, ce frumos ar fi ca această prudenţă modernă să înceteze când şi când, pe ici pe colo – şi anume în punctele esenţiale ale democraţiei, alegerile prezidenţiale! Vă jur că aş prefera unei campanii lungi şi degradate verbal, una scurtă, de înfruntare corp la corp. Să fie un rând de bătăi fiecare cu fiecare, de calificare, pentru ca nimeni să nu scape nebătut şi apoi să se treacă la faza eliminatorie, care pe care. Îi am în vedere doar pe cei patru cu şanse în sondajele şi îi las la o parte pe Becali şi Vadim, inşi obişnuiţi cu buşeala, dar prin intermediul badigarzilor.
Judecând după parametrii fizici, situaţia din teren s-ar prezenta cam aşa:
– Geoană e în cea mai bună formă fizică: înalt, suplu, schior, tenisman, nefumător şi, din câte spun apropiaţii, nebăutor, cu nici o boală cronică pusă în evidenţă, dar cu moral dezavantajos şi psihologie de învins; un pugilist mai degrabă fricos, gata oricând să scape cu fuga dar în stare, la o adică, să închidă ochii şi să dea, la disperare, una decisivă
– Antonescu e înalt şi el, la fel de suplu, dar fumător şi nu la fel de sportiv; ceva mai dur ca Geoană, mai leneş şi mai puţin dispus să se bată; îndemnat de pe margine să dea şi el ar spune mai degrabă „la ce bun?” şi ar ieşi din ring, la o bere
– Oprescu are pregătirea tupeistului care te intimidează cu vorbele; înalt, cu alonjă şi fizionomie de bătăuş credibil, şansa lui ar fi să câştige teren până la contactul fizic; dupa aia, date fiind diabetul şi stenturile, ar lua-o de la toată lumea
– Băsescu e cel mai mic de statură, cel mai uşor, cel mai fumător şi cel mai băutor, dar are, de departe, cea mai bună atitudine de bătăuş; moral perfect, curaj, agresivitate, are o capacitate formidabilă de a timora; privire înşelătoare, bună experienţă în conflictele de punte – mi-ar fi plăcut să scriu şi „participant activ la încăierări cu echipajul”, dar aproape că nu e nevoie; Basescu l-ar cotonogi fără discuţie pe Crin iar pe Geoană, dacă ar avea inspiraţia să-l pună doar pe fugă, sigur l-ar da gata. Lăsând la o parte bubuitele laterale, îl văd folosind cu plăcere, pe lângă lovitura de cap în gură, şutul în coaie şi stinghia smulsă din gard. Un învingător, ce mai!
Dacă lucrurile s-ar tranşa aşa cum ar trebui, în zona plexului şi a arcadei, dacă fiecare candidat ar lupta cu adevărat pentru postul ăsta de la Cotroceni, câtă economie de timp şi de vorbe am face! În fond, toate sondajele astea care-i dau învingători când pe unul, când pe altul, nu reuşesc să intimideze mai mult decât primul val de înjurături de dinaintea unei cinstite bătai.
