Becali verde

iulie 9, 2007 0

Presedintele PNG vrea o fuziune cu Partidul Ecologist Roman. „Si am pretentia sa iau culoarea lor” (verdele, n.m., C.P.), mai spune Becali. Apropiatii sefului PNG, scrie ziarul Gindul, au fost surprinsi aflind de intentia exoticului politician.
Rivnind sa fie si ecologist, Gigi Becali isi subliniaza inca o data pornirile „imperiale”. Becali vrea sa acopere tot. Ca politician, s-a nascut din palaria incapatoare (promiscua si, intr-un fel, social-democrata) a lui Viorel Hrebenciuc. Apoi, a devenit nationalist, cu evidente nuante legionaroide (a propos, dorinta de a deveni „verde”, fie si ecologist, poate fi lejer psihanalizata). Dupa aceea, a lipit in coada numelui partidului pe care l-a cumparat initialele „CD”, de la crestin-democrat, proclamindu-se ca aparator neprihanit al dreptei, ca lider suprem al ei, vizitat des de Sfintul Duh si de Dumnezeu.
Acum, vrea „verde”. In Occident, ecologismul e de  stinga si a fost, inainte de 1989, bine conectat la URSS, la comunisti, adica; o mai fi si acum, la urmasa Uniunii.
De fapt, in cazul lui Becali, poate ca sint prea serios. Vorbim, aici, degeaba despre doctrine, idei politice serioase, proiecte politice. Dorinta de „inverzire” a acestui personaj ne arata, inca o data, clar: iata clovnul!
PS. Tare informatia din EVZ de azi: ca sa fie inlaturate efectele toxice ale concertelor de la „Live Earth” ar trebui sa fie plantati 100.000 de copaci. In urma concertelor au fost produse aproximativ 74.500 de tone de gaze toxice.  
    

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.