Isărescu, leul şi bancherii
A fost prim ministru, timp de un an, după veselul şi ultralejerul Radu Vasile. A desţelenit trerenul pentru integrarea României în UE. Cînd Constantinescu a anunţat că nu mai candidează, s-a lăsat convins să-şi încerce norocul la preşedinţia – nu preşedenţia! – Romîniei. (L-am votat, chiar dacă bănuiam că n-o să cîştige) A obţinut vreo zece procente. În campania electorală le spunea celor apropiaţi că nu are charismă. În ultima vreme e omul care se bucură de ceea mai mare audienţă în România. Cea mai recentă performanţă. Le-a tăiat unghiile speculatorilor care au încercat să dea o lovitură leului, ca să mai scoată un ban. E considerat omul care a ferit România de faliment, în timpul mai multor guvernări. Ce i se reproşează: toleranţa inadmisibilă faţă de Bancorex şi apropierea, pe vremuri, de aşa-numitul grup de la Trocadero. Unii, printre care şi Dinu Patriciu, îi contestă competenţa. Alţii îl cred genial. Mie îmi inspiră încredere şi sînt convins că va rămîne în istoria României printre puţinele personaje neîndoielnic pozitive ale acestor ani.
