Breaking News Alert! Ştiri decisive de ultimă oră
Am două ştiri de ultimă oră pentru locatarii din zona Vitan-Dristor care au avut apa caldă întrerupă de pe 26 octombrie pentru lucări de reparaţii. Ei bine, apa caldă a venit şi e caldă. Şi o altă ştire la fel de interesantă pentru publicul bucureşean de nişă, pe care v-o transmit de la faţa locului, este că în Bucureşti plouă (acum văd că s-a mai potolit; chiar cînd am ajuns eu acasă) şi traficul e relativ îngrozitor, aşa că dacă n-aveţi realmente bani de cîştigat, oameni de întîlnit fată-n-faţă, nişte nervi de pierdut, eu vă recomand călduros să rezistaţi tentaţiei.
Oricum, îmi e din ce în ce mai greu să înţeleg de ce foarte multe aşezăminte economice plătesc chirii pe sedii şi adună acolo oameni a căror muncă se poate face direct de la domiţil. Practic, azi, în afară de teleportare, cam totul se poate face de la distanţă. Poţi să vorbeşti pe mobil şi să închei afaceri de milioane de dolari, să accepţi o propunere de căsătorie, bursele sînt toate din cifre de siliciu, să-ţi cumperi un măgărus portughez pur sînge, preţul grîului în Antarctica se decide de nişte japonezi din Honolulu, soţii se văd seara acasă după ce-am vorbit toată ziua pe Mess, colegii de birou, stînd la o întindere de mînă unii de alţii, tac ca moluştele şi folosesc mailul de interior, dar o piaristă la o firmă de săpunuri trebuie să ia Bucureştiul ăsta în picoare, să ajungă într-o clădire la mama dracului în Băneasa/Pipera şi să dea de-acolo nişte mailuri care să ajungă la alţii din alte birouri, care le bagă la trash imediat ce le primesc. Asta, cînd fireşte, nu setează maşinăria de mail să le-arunce automat.
Deci: sculat dimineaţa, călcat taior, căutat umbrela, sorbit cafeaua în viteză, ăla mic livrat la grădiniţă ca un pachet DHL, plus benzină căcălău, neuroni ucişi iresponsabil (şi să nu uităm că neuronul este cel mai important carburant al omului!!!), plus curentul aşezămîntului (aer condiţionat, lumină, prize, lift 15 etaje…), plus un senviş nasol/eventual o ciorbă de legume (10 lei) de la o firmă de catering, plus nervi cu şeful, care şi-ăla, vă daţi seama, are şi el ambiţiile şi ideile şi nevast lui, şi-n final care e rezultatul? Un mail în care mi se spune cît de mişto e noul săpun cu coajă de papaya roz, un săpun căre-mi tonifiză pielea din zona toracelui, oaza mea epidermică plină de optimism. Adevărul că-n zona dorsală sînt parcă, ceva mai pesimist, şi merit un săpun cu sîmburi de struguri finlandezi uscaţi la soare.
Pur şi simplu nu înţeleg. Poate eu sînt prost, şi chiar cred că sînt, dar oare, firmele astea care închiriază sedii din sticlă şi oţel în care adună oameni ca să dea mailuri sînt chiar atît de inteligente încît să chletuie atîta bănet ca să-mi dovedească mie că sînt prost? În cazul ăsta, îi rog respectuos să nu se mai chniuiască! O ştiu deja! A, da, poate o să-mi spuneţi că sînt situaţii cînd cineva trebuie să meargă la un birou. Sînt de-acord. Sînt multe cazuri, n-o să le iau la rînd. Dar, totuşi, mie mi se pare că sînt la fel de multe persoane care se duc la birou, cheltuindu-şi banii lor şi pe ai şefului, mult mai mulţi dealtfel, poluînd inutil planeta, ca să facă nişte chestii care se pot face de-acasă.
Ceea ce mă miră profund. Trăim într-o epocă de maximă „dis-locare” produsă de tehnologiile comunicării, totuşi o epocă în care, culmea paradoxului, preţul „locaţiei” creşte spectaculos. Cum, la fel, comunicăm ca nişte nebuni toată ziua pe mess, mail, mobil, blog, şamd, dar ne înţelegem din ce în ce mai puţin. Mi-e teamă că, în logica asta, într-o zi o să ştim absolut totul, dar absolut totul, şi n-o să mai înţeleagă nimeni absolut nimic. O să se lase peste lumea întreagă o tăcere asurzitoare sau, dacă vreţi invers, un infinit vacarm silenţios.
