Căderea guvernului, deocamdată o prostie
Într-un moment cum nu se poate mai prost, a picat guvernul. E bine că în astfel de ocazii democraţia îşi verifică mecanismele, dar e rău că nişte oameni cărora democraţia n-are nici un motiv să le fie îndatorată caută cu lumânarea astfel de ocazii.
Guvernul Boc e la fel de prost ca toate guvernele care au condus, în zig-zag, România. În acelaşi timp e mai bun decât decât toate celelalte fiindcă a fost cel mai scurt.
Gândit în laboratoarele PDL ca un guvern de mare concentraţie a portofoliilor într-o singura mână, guvernul Boc era deja un guvern interimar, care trebuia să unească momentul divorţului de PSD cu alegerile prezidenţiale. Acum că a picat, guvernul Boc îşi va asigura, o vreme, propriul interimat.
Preşedintele poate anunţa un nou premier Boc. Un nou premier Boc, propus de încă două ori şi prăbuşit de încă două ori, îl poate pune pe preşedinte în situaţia constituţională de a dizolva Parlamentul. Lucru exclus în aceste vremuri când parlamentarii se gândesc la dificultăţile prin care trec ei înşişi în efortul de a-şi recupera investiţiile făcute în fotolii.
Trăian Băsescu va numi ce premier vrea el şi va privi la propunerea tehnocrată a Opozitiei cu ochii unui candidat la preşedinţie. O va accepta, înseamnă că se repoziţionează în raport cu PDL şi trece de partea electoratului. O va respinge, înseamnă că va ceda ispitei de a rămâne el însuşi şi de a juca tare.
