Campioana unui fotbal de doi bani

iunie 10, 2009 0

Ăştia de la Urziceni ar trebuie să-şi închirieze suporteri ca să aibă cine se bucura di granda că au cîştigat campionatul. Să spun că sînt fericit că au ieşit primii ar fi prea mult. Doar îmi pare bine că Steaua, Dinamo şi Rapid nu s-au mai lipit de titlu. Cei de la Urziceni îmi sînt simpatici poate şi pentru că acolo s-a născut Constantin Ţoiu, un romancier la care ţin. Altfel, de la locul lor pînă pe la locul 10 din campionatul nr 1 al României, oricine are de ce să ofteze după titlul de campion. Urzicenarzii au ajuns pe primul loc doar pentru că n-au jucat la fel de prost ca adversarii lor, nu pentru că ar fi o mare echipă. Cu foarte mulţi ani în urmă, poate că unii dintre voi îşi mai aduc aminte, o echipă din B, Foresta Fălticeni a cîştigat Cupa Romîniei. Entuziasm, iluzii etc. Şi se duce Foresta, cu elan, în Cupa Cupelor. N-a fost destul – elanul lor era bun pentru echipele ghiftuite de acasă. Forestierii au pierdut din primul tur, dar au rămas în istoria cupelor din fotbalul nostru mic şi nesincer. Le urez o soartă mai bună celor de la Urziceni.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.