Poveste cu cerşetori, zâne şi impostori


    1 mai 2009. Parcam în faţa blocului, cam mahmur după seara dinainte în care se cheamă că fusese ziua mea. El, bine îmbrăcat şi cu un zâmbet stingher şi studiat aruncat pe faţă, mă abordează când cobor din maşină.

    „Nu te supăra, văd că eşti şofer, am şi eu o rugăminte, ai putea să-mi spui dacă pot să mai merg cu maşina dacă mi-a curs tot uleiul? Ştii, nu mă pricep deloc la maşini…” Nici eu nu sunt mai breaz într-ale măruntaielor maşinii, sunt mahmur şi uşor circumspect, dar ăsta era genul de răspuns care m-ar fi făcut câştigător la „Vrei să fii miliardar”. „Exclus”, zic cu un aer involuntar de superioritate. „Aşa credeam şi eu că nu se poate”, continuă omul.

    Deşi nu-l întreb – durerea de cap abia mă lasă să stau în picioare, darămite să mai fiu şi curios-, se simte dator să adauge că necazul s-a întâmplat în apropiere, la ieşirea din Pasajul Mărăşeşti şi că uleiul scurs era Castrol nu ştiu de care. Bre, mai mahmur decât Bachus în persoană, însă tot mi-a sclipit în cap ideea genială. „Dacă mă aşteptaţi câteva minute, vă pot ajuta, am nişte ulei rămas de la o revizie şi e chiar Castrol”. El e nedumerit, cel puţin aşa mi se pare mie, mai târziu aveam să înţeleg că era doar dezamăgit. Urc până în casă. Anevoie, dar urc, iau cheia de la maşina aia cu 51.000 de km şi bine întreţinută (căreia cu greu i-a găsit cumpărător, dar n-am vândut-o încă!!! – vă povestesc altădată despre asta), cobor, omul mă aşteaptă cu un zâmbet gigantic de recunoştinţă pe faţă. Îşi cere scuze că a fost nepoliticos, se prezintă, mă întreabă cum mă cheamă, suspiciunile merg să doarmă pe mormântul neuronilor ucişi la ceas anivesar. Iau din portbagaj uleiul, răstimp în care el mă întreabă simplu dacă maşina e pe benzină sau diesel. Nici n-apuc să zic benzină că el decretează: „nu e bun, a mea e pe motorină”. Ianţule, m-ai prins, n-o să fiu miliardar, habar n-am dacă uleiul pentru maşini pe benzină le e totuna şi celor diesel. „Prietena mea e în aeroport acum,amicii mei sunt pe autostradă, maşina ar trebui tractată…Costin, iarta-mă că îndrăznesc, nu mai am nici bani la mine, poţi să-mi împrumuţi…îţi las numărul de telefon…sau măcar să pun nişte ulei să o mut de acolo…mii de mulţumiri…oameni suntem…”. Înjurăturile mi se învolburează în cap ca un roi de fluturi de stomac stârniţi de apariţia Ei, mahmureala e odios de neîndurătoare cu impostorul care aşteaptă un răspuns, ultima fărâmă de luciditate învinge, singurul lucru de care sunt în stare fiind să-i arunc în braţe cutia de Castrol şi să-i strig printre dinţi un „spală-te cu el pe cap”. Se evaporă, scutindu-mă de remuşcări ulterioare.

    Începutul lui iunie 2009, adică aproape zilele trecute. În faţa Mega Image-ului de la Şincai, da, cel cu tuta şi bancomatul. Scenariul e asemănător, cobor din maşină, un individ, tot dandy, se apropie, se uită admirativ şi întreabă: „Nu te supăra, maşina ta e diesel sau pe benzină?” Benzină, spun şi consider că între noi s-a spus totul. „Stai, scuza-mă… am dat de belea…am rămas fără motorină…. şi nici nu am bani la mine…” N-am avut nici un bidon cu motorina la îndemână sa i-l arunc sa se spele pe cap cu el, aşa că i-am întors pur şi simplu spatele. Habar n-am, poate că omul chiar rămăsese în pană, dar cum să-l mai cred?

    O dimineaţă troienită de iarnă, cred că era începutul lui 2008. O zână, că nu pot să-i zic pe nume, i-a dat 50 de lei unei fete care s-a înfăţişat aproape plangând la geamul maşinii. Venise la mănăstire, rămăsese fără benzină, nu era din oraş, nimeni nu o ajuta, bla bla bla. I-am spus zânei că tocmai a fost fraierită, iar replica ei a fost că nu contează, dacă i-a cerut, înseamnă că avea nevoie de ei şi că au să-i folosească.

    Azi, când mi-a venit cheful să scriu despre asta. Deşi Filantropica m-a lecuit să mai dau bani de pomană, o vreme, boscorodit fiind şi de nişte fluturi entuziaşti (alţii), mi-am mustrat conştiinţa pentru episodul zânesc, parcă prea mă grăbisem să fiu deştept. Totuşi, stau lângă o mănăstire, iar locul înseamnă suma tuturor necazurilor din lume, mai mici sau sfâşietoare. Copiii sunt toţi bolnavi de cancer, maşinile sunt mai în pană decât inspiraţia mea pe finalul textului, bătrânii sunt proaspăt azvârliţi pe stradă, una cântă „Deşteaptă-te române” cât e ziulica de lungă, se reped ca nişte corbi asupra oricărui trecător, îşi croncăne gemut durerile reale sau închipuite, fiecare gură spune o poveste, mâinile, în schimb, sunt mute, stau întinse şi atât.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here