Cât ne va costa un plin de mâine. Calcul exclusiv – Legile Puterii

Cât ne va costa un plin de mâine. Calcul exclusiv – Legile Puterii

iunie 23, 2022 0

Campania demarată în acest platou începe să prindă contur. Sunt recunoscătoare celor care au redactat proiectul de lege privind salvarea bisericilor de la demolare și le mulțumesc tuturor parlamentarilor care o susține. Mă aștept ca toți guvernanții să semneze această lege. dacă nu se poate Ordonanță de Urgență, măcar să fie adoptată în Parlament. Să fie prima promisiune urmată și de fapte, domnilor! Toate acestea ne motivează și vom lupta neîncetat pentru apărarea tradițiilor și valorilor noastre naționale.

Dragii mei, ce ne mai rămâne în aceste vremuri de restriște, dacă nu credința tare în Dumnezeu? În timp ce întreaga Europă tremură din cauza lui Putin iar aliații ridica nivelul de alerta, românii se confrunta cu o nouă criză. A câta? Am și uitat șirul, așa multe sunt. Ca popor, parcă ne-am născut în vremuri de cumpănă și, de când ne știm, trăim o lungă perioadă de reconstrucție și tranziție. Țara noastră frumoasă și bogată este în ruine, iar asta nu din cauza bombelor, slavă Domnului. Nu este nevoie ca străinii să ne invadeze, asta pentru ca suntem mereu în stare de război. Noi cu noi. Român contra român. Frate împotriva fratelui. Iar totul pleacă de la nivel înalt. În timp ce luptă să își atribuie și mai multe legi ale puterii, politicienii poartă batalii mărunte, dar cu impact catastrofal pentru poporul sărăcit și înglodat în griji și nevoi fără sfârșit.

Am sperat că după ce ați scăpat de SuperCîțu vom avea o super-guvernare, stimați decidenți. Dar iată că mariajul dintre voi pare sa se fi sfârșit. Tot mai multe voci din cadrul partidelor românești aflate la guvernare vorbesc despre un divorț iminent. Evident, mă refer la PNL și PSD. Sper din toată inima să găsiți formula de ajunge la consens, pentru eu și marea majoritate a românilor încă mai credem în voi. De cealaltă parte, pariez că UDMR va rămâne în orice formulă de conducere a țării și până în 2024, și după. În ciuda agendei pro-Budapesta și Kremlin, ori a umilințelor pe care românii le suportă zilnic de la șefii acestui partid, Hunor și ai lui vor decide pentru noi, ori mai degrabă împotriva noastră, multă vreme de acum înainte.

Revenind la ce ne arde mai tare acum, pe scena politică este haos după ce PSD a propus plafonarea prețurilor la carburanți. Economiștii avertizează că această măsură va face mai mult rău decât bine, asta pentru că statul ar putea pierde aproape 9 miliarde de lei la buget. Experții cer în schimb reducerea accizei și a TVA. De partea cealaltă, guvernanții spun că directivele europene îi împiedică să facă acest lucru. Iar vina pentru că nu se iau măsurile necesare pentru a atenua criza sunt aruncate de la Ana la Caiafa, între ministerele conduse de cele două tabere. Nu e o perdea de fum, e o problemă reală care va agrava situația deja precară cu cu care ne confruntăm. Deocamdată este vară iar sursa tuturor problemelor noastre economice, și anume debandada din Energie, nu ne afectează atât de mult.

Iarna nu este deloc departe iar guvernanții ar face bine să înceteze aceste lupte interne și să se ocupe de ceea ce sunt mandatați să facă, anume să administreze această țară în interesul românilor, și nu al lor personal. Nu ne mai putem permite încă o iarnă în care să fim furați cu legea în mână de niște indivizi cărora nu le pasă decât de profituri și nu de lacrimile noastre. Sărăcim de la o zi la alta, iar măsurile luate până acum nu fac altceva decât să coste bani mulți aruncați de la bugetul de stat pe mărunțiș în buzunarele noastre. Experții au calculat, chiar aici în platoul Realitatea Plus, că până acum, fiecare român a pierdut aproape 4.000 de lei pe an, din cauza inflației. Asta înseamnă aproape două salarii minime sau patru pensii. Iar prețurile, care sunt deja de coșmar, vor continua să crească.

Iar situația de pe front nu e una deloc bună. Putin își încordează mușchii în fața unor lideri mondiali ce par incapabili să i se opună concret. Planul de a diviza Europa, prin șantajul energetic și cel cu exporturile de petrol, funcționează perfect. Ungaria, calul Troian din centrul UE, se opune la orice măsură care ar putea leza interesele Moscovei și care pot deraia eforturile de război ale Rusiei. Iar Moscovei pare că îi priește acest război. Rubla s-a apreciat la maximul ultimilor ani în fața dolarului, iar dictatorul amenință cu Satanul nuclear întreaga lume liberă. Exporturile de țiței către aliați precum India și China au crescut notabil, la fel precum și cel de cereale. În timp ce întregul mapamond riscă să facă foamea, Putin recunoaște că folosește această armă cinică pe care o îndreptă la tâmpla a miliarde de oameni de pe planetă.

De partea cealaltă, Statele Unite ale Americii, gardianul planetei si marele arsenal al democrației, par a fi din plin lovite de conflictul din Ucraina. Experții spun că urmează o recesiune cumplită peste economia țării iar oficialii se pregătesc să elimine taxele pentru carburanți până la finalul lunii septembrie. Decizia vine după ce prețurile combustibilului au crescut neașteptat de mult în ultimele luni. Oficiali ai administrației de la Casa Albă spun că este o măsură necesară care să vină în ajutorul șoferilor, dar care nu va fi o soluție care să atenueze și creșterea celorlalte prețuri. Mai mult, unii experți critică această decizie și spun că marile companii vor crește prețurile la pompă ca să acopere diferența și să facă profit, iar oamenii vor ajunge să plătească tot la fel de mult.

De partea cealaltă, oficialii spun că măsurile pregătite de președintele Joe Biden ar putea reduce prețul la pompă cu 30 de cenți pe fiecare litru, sau cu până la 1 dolar pe galon. Un lucru e cert, întreaga omenire, nu doar România, se confruntă cu cea mai mare criză de după al doilea război mondial. Trebuie negociată o încheiere de urgență a conflictului din Ucraina. Dacă luptele vor continua, există riscul ca planeta, așa cum o știm noi, să nu mai existe. Și pentru că tot vorbim despre război, aș vrea să închei acest editorial cu un reper istoric. Pe 22 iunie 1941 s-a dat startul operațiunii Barbarossa. Germania nazistă, aliată și cu țara noastră- condusă de Ion Antonescu, își începea invazia în URSS. Aproape 200 de mii de soldați români și-au pierdut viața pe frontul de est. Românii au luptat mai apoi pentru eliberarea Europei de sub bocancul însângerat al lui Adolf Hitler. Să nu ne uităm trecutul! Să învățăm din el pentru a nu mai repeta greșelile, dar mai ales pentru a calca demn pe urmele celor care au clădit această țară.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Sursa: Vox Publica

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.