noiembrie 19, 2009

Adrian Schiop, in dialog cu blogul Istodor, azi, intre 12-1. Prozator, poet, fost profesor, zugrav, culegator de mere



Lui Adrian Schiop i-a aparut Zero grade Kelvin, la Polirom.


Wikipedia:
„Adrian Schiop – (* 1973), este un prozator român care face parte din grupul afiliat fracturismului. S-a născut în 1973. A absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia Pedagogie – Limba şi Literatura Română a Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi. Între 1997 şi 1998 a fost profesor de limbă

noiembrie 19, 2009

Am fost atacat de postacii de partid

Am simţit că apar, pe blogul meu, mai multi tipi noi care comentează, jignesc, înjură, agasează etc. Acum am aflat, aici, şi despre ce a fost vorba. Sigur, băieţii au atact în zadar pentru că blogul  meu e cu  moderare, aşa că nu au putut să-şi impună aberaţiile. Cei mai slabi au fost, totuşi, postacii de la PSD, mai ales cei de la PSD Braşov (fraierii şi-au dat adresele de la organizaţie! 🙂 ). Am văzut şi nişte exces de zel din partea unora, şi agresivitate pusă de la ei, pe lîngă mesajul comunicat de la bază, în cazul altora.
Asta mă face să reiterez cuvîntul pe care l-am inventat, de fapt,

noiembrie 19, 2009

Pentru Medgidia, cu recunoştinţă şi regret

Am fost miercuri la Medgidia să-mi lansez cartea, Medgidia, oraşul de apoi. Le mulţumesc celor care au fost de faţă şi celor care n-au putut veni, dar care  mi-au transmis prin cei cu care m-am întîlnit un gînd de bine.
La dus, pe ziuă, am pilotat-o pe doamna mea cu destulă precizie prin oraş. La plecare, pe întuneric, nu m-am mai descurcat cu străzile din partea de sus a oraşului, cele care duc la podul de peste canal. Reperele mele din copilărie au dispărut ori s-au schimbat. Dar cînd la venire am intrat în biblioteca oraşului am recunoscut acel miros pe care îl ştiam de cînd aveam vreo nouă-zece

noiembrie 18, 2009

Geoana da cu fuga in contracandidati!

Mircea Geoana: „Cred ca acum e evident ca exista o frica de confruntare cu mine!”.
Am cautat citeva reactii in legatura cu aceasta afirmatie sobra  clara a domnului Geoana.
Iata ce am iesit la unul dintre montaje:

noiembrie 18, 2009

Ce este si cum se lucreaza la CERN

Un prezentator de la o televiziune americana spunea, in gluma si cu ceva invidie, ca CERN inseamna Curopean Erganization for Ruclear Nesearch. Dupa americani toate acronimele trebuiesc luate din engleza.
CERN (in varianta initiala din franceza Centre Européen pour la Recherche Nucleaire)  este de fapt o infrastructura uriasa, realizata printr-o larga cooperare europeana, astfel incat lucrari si proiecte de cercetare din domeniul fizicii particulelor elementare care NU pot fi realizate de un singur institut sau o singura tara, sa poata fi abordate cu ajutorul unor facilitati performante, unice,

noiembrie 18, 2009

Telenovela TVR live: transmisie din curtea şcolii. Crin şi Geoană la A3

Deci au stat zile şi nopţi, au discutat şi ies fiecare cu cîte o opinie. PSD, prin Hrebenciuc, vor 7 în studio, multă aglomeraţie şi doi lătrăi, Vadim şi Gigi, care îi vor asigura liniştea candidatului Geoană.
Voinescu iese şi anunţă că s-au înţeles pentru 5 candidaţi. Nu pentru 7. Iar Duvăz confirmă că sigur va fi Geoană acolo. Ponat anunţă că există temeri din partea candidatului Băsescu. Fără comnentarii. Să citim comunicatul TVR.
Televiziunea Română, Realitatea TV şi Antena 3 au realizat, astăzi, 18
noiembrie a.c., un acord cu privire la organizarea unei serii de
dezbateri publice

noiembrie 18, 2009

Noul Iluminism românesc. Ia Tom şi Jerry şi Marin Preda, neamule

Un nou val de ­culturalizare în masă se petrece de vreo 3–4 ani, de când a explodat moda ziarelor cu tot felul de colecții de carte, film, muzici. Unde poate duce acest nou „Iluminism“ românesc? Habar n‑am.
După aventura „Cotidianului“ din urmă cu ceva ani, când își mărea tirajul de 4–5 ori atunci când se vindea împreună cu o carte, multe ziare au preluat modelul și au început să vândă clasici, moderni, tot ce le pica în mână. „Cotidianul“ avusese o politică destul de clară în privința titlurilor care se scoteau împreună cu ziarul. Erau avangardiști de‑a dreptul: vindeau Paul Auster, de exemplu,

noiembrie 18, 2009

Oboseala: marca leadership-ului personal autohton?

Ieri am primit pe E-mail un proverb chinezesc, de la unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am. Care proverb zice așa:
“Cel care, toata ziua e activ ca o albină, e puternic ca un taur, muncește precum un cal și seara se-ntoarce acasă rupt de oboseală precum un câine, ar trebui să consulte un veterinar, căci e foarte probabil să fie un bou!” (Chang Ying Yue)
Bine-inteles, l-am invitat pe Valentin la un pahar de vin, să ne râdem împreună de spiritul buclucaș al batrânului înțelept. Însă același proverb mi-a adus aminte de o întâmplare relativ recentă:
Acum aproape 2 luni am primit

noiembrie 18, 2009

Ionesco – pilot de incercare pentru noi. "Cel mai greu e sa gindesti cu mintea ta". Ni-l povesteste Liiceanu. Ni-l decripteaza Russo

Intilnirile Humanitas. Liiceanu si Russo povestesc Ionesco pentru corporatisti. Marii insi ai secolului, Interior, erau toti liberi. Ce-nseamna asta? Ia luati o pilula:

noiembrie 18, 2009

OPINIOMETRU: Industria postacilor de partid prinsă în flagrant

S-a tot vorbit despre postacii angajaţi de partide să-şi spună „opinia” orientată de şefii de campanii. Romania liberă descrie în amănunt procedeul cu ajutorul unui reporter strecurat într-una dintre echipe, cea mai permisivă. Una dintre concluziile îngrijorătoare este felul în care aceşti oameni sînt organizaţi să bruieze, să enerveze toată ziua. Nu răspundeţi la provocări!
Începem cu un articol nu de opinie, ci despre industria opiniei de partid. Un reporter al Romaniei libere a intrat incognito în rîndurile postacilor. Un material excelent despre cum se intoxică „cel mai liber mediu de opinie”,

noiembrie 18, 2009

Alexandra Badicioiu, intre 12-1, pe blogul Istodor

Uite ce spune chiar ea despre ea. De pe Luna.
Acum „editor coordonator Features Realitatea.Net
Am 28 de ani, iar pe 5 dintre ei i-am trăit în presă. Mai exact la Cotidianul, Academia Caţavencu, Ziarul Financiar şi, în prezent, Realitatea. NET. În paralel, am publicat comentarii în Dilema Veche şi IQads. Am absolvit Jurnalistica la Babeş Bolyai şi masterul „Publicitate şi reclamă” la SNSPA, unde urmez în prezent un doctorat în ştiinţele comunicării. Recitesc cu plăcere Seinfeld şi Star Trek. Sunt fan internet şi dependentă de Facebook. Ca toată lumea, deţin blog.”
Normal ca merita

noiembrie 17, 2009

Candidaţii sînt invitaţi vineri la o bere în cartier. Fără staff-uri! Eu stabilesc ora! Aştept SMS

Secretul succesului dezbaterii din Cluj, Crin-Traian, a avut următoarele ingrediente: a fost făcut pe colţul mesei, într-un loc nepotrivit, cu un moderator fără „ştiinţa” televiziunii (numai cu bun simţ la el şi smerenie de cetăţean întreg la cap), s-a stabilit de azi pe mîine, s-au certat ăia în culise pînă s-au anihilat unii pe alţii. A avut succes şi pentru că a fost o dezbatere nedreaptă şi l-a ţinut pe Remus Cernea la uşă (cinic, dar adevărat). Au succes lucrurile care sînt făcute natural, uneori crud de natural. Asta e (se)lecţia!
Tot aud acum filozofii complicate despre televiziune, show,

noiembrie 17, 2009

„Medalia de Onoare” și Ion Iliescu merg la Festivalul de Film de la Torino

Filmul „Medalia de Onoare” , în regia lui Călin Netzer și cu un protagonist principal de calibru, în persoana lui Victor Rebengiuc, este singura producție românească în competiție la festivalul din Torino, aflat la cea de a 27 ediție și rezervat regizorilor care au în palmares maxim 3 lung metraje. Din distribuție mai fac parte Camelia Zorlescu, Mimi Brănescu și, atenție, Ion Iliescu. E chiar acel Ion Iliescu, care, potrivit cinemagia, își joacă (cum altfel?) propriul rol. Premiera filmului în cinematografele noastre va avea loc anul următor, așa că zic și eu ce spune cinemagia.
„Ion are 75 de

noiembrie 17, 2009

Cele mai bune 100 de albume ale deceniului

Dacă saptamâna trecută am vorbit de un clasament asemanator cu privire la filme, dar foarte contestabil, iata c-a venit şi timpul muzicii de calitate. Publicaţia mea preferata în materie de muzică, săptămânalul NME, a selectat ce-a crezut de cuviinţă. Le gasiţi aici şi poate vă daţi şi cu parerea.

noiembrie 17, 2009

Catalin Lazurca, markething shortlist.ro: "Sint un pic de animal"

Iata parte din interviul cu Lazurca, markething shortlist.ro, dar mai ales” scriitor:
„Imi place basescu, mi se pare viu. pe gustul meu.
sint fratele mai mic al ambasadorului. sintem 3 baieti, eu sint mijlociul, cel mai mic e agent (de vinzari) in spania
Sint un pic de animal. Netul nu e. E diafan.
Nici eu nu sint celebru, n-am dat inca lovitura
Acum chiar mi-e foame, ma hranesc cu pepsi.
Maninc cu placere paste, pui cu smintina, costita la cuptor, imi plac vinurile rosii, incerc sa ma pricep. Dar si berea la pet
Literatura? Imi plac clasicii. Am citiva mari

noiembrie 17, 2009

Iubesc Europa, dar UE mă disperă

Douăzeci de ani după căderea Zidului de la Berlin, speranţa inspirată de acest eveniment a fost înăbuşită de o Uniune Europeană care urmăreşte „să standardizeze atitudinile şi comportamentele”, susţine Henry Porter în The Observer.
Articol preluat din presseurop.eu
Atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului anunţă o interdicţie oficială a crucifixului în şcolile italiene, aveţi de ales: fie puteţi sărbători pasul înainte al laicismului liberal, fie puteţi deplânge acest atac asupra expresiei religioase şi tradiţiei naţionale. Poate există o a treia opţiune, de

noiembrie 17, 2009

OPINIOMETRU Vis cu moguli

Ultimele zile dinaintea alegerilor i-au pus pe bucureşteni să facă sport. De vină e PSD-ul, clar. Mogulii bântuie visele editorialilştilor, îndemnându-i să-l atace pe Traian Băsescu.Toţi, cu excepţia lui Păunescu, care nu e nici mogul, nici a Bancorex nu miroase.
Întrebare cu răspuns previzibil în Evenimentul Zilei, pusă de Mircea Marian.
Credeţi că există o legătură între următoarele fapte: greva de la Metrorex, alegerile prezidenţiale şi afilierea la PSD a liderului sindical Ion Rădoi? Sau ar trebui să adăugăm la acestea şi difuzarea, în staţiile de metrou, a programelor Zoom TV, un post

noiembrie 17, 2009

Catalin Lazurca, omul Celebrului Animal SI al MARKETHING SHORTLIST.ro, azi, pe blogul Istodor, intre 12-1

Catalin Lazurca, umor. http://markething.shortlist.ro/ Dar multe altele:
Catalin Lazurca – nascut in Timisoara, la 22 octombrie 1973. A debutat publicistic in 1995, in revista Orizont, iar editorial, in 1998, cu volumul de poezie Remix (Editura Marineasa). A publicat in diverse reviste, printre care: Orizont, Avancronica, Academia Catavencu, A Treia Europa, Conexiuni, Ca si cum, Revue d’etudes interculturelles etc. Numeroase traduceri din limbile franceza si engleza, printre care: Jean Meyendorff, Biserica Ortodoxa ieri si azi, Editura Anastasia, 1996; Dictionar de etnologie si antropologie (in

noiembrie 17, 2009

To be or not to be…? (gripa – episodul III)

Facind abstractie de dubiile electorale, cea mai frecventa intrebare in aceste vremuri grele, pline de virusi si bacterii, este: to be or not to be vaccinated? Care sint pericolele si care sint avantajele?
De la inceput trebuie spus ca, dincolo de orice sfaturi, aceeasta este o decizie personala, iar singurul sfat valid poate sa vina de la medicul de familie. In orice caz, mai multa informatie ar putea sa ajute.
Vaccinurile pentru gripa au o lunga istorie, sint folosite din 1940, iar modificarile de la un an la altul sint minime, asa incit sint printre cele mai sigure. Pentru persoanele aflate

noiembrie 16, 2009

Alo, provincia. Prea puţin despre presa locală. Similitudini cu prostia globală

Mi se pare îngrijorător efectul de „descentralizare” la nivel mediatic. Ziarele şi televiziunile sînt împărţite în două, eventual trei (acolo unde e vreun penelist mai destoinic). Doar cîteva observaţii:
Am luat pe sărite ziare din ţară astăzi şi m-am speriat. Dacă e portocaliu sau roşu, atunci trebuie să nu existe dubiu! Interesant e că ziare mari de provincie (Gazeta de sud, de exemplu), preferă să ia publicitatea şi gata: mut social, viol, jaf şi politică într-un colţ. Mă rog, nu pretind că am monitorizat tot.
nu se stă la discuţii. Dacă e Monitorul de Vrancea, Geoană e sigur preşedinte.

1 7 8 9 10 11 33