Ce am văzut si auzit la Universitate


    Vreo cîteva sute de persoane. Cinicul din mine îmi spune: „Bine că au fost şi atîţi!” Optimistul: „Dacă nu s-a dat nimic, ce aşteptai?”  Evident că m-am întîlnit cu parte dintre universitarii din 90.  Un domn monarhist cu portavoce în mînă şi insigne pe palton voia să de interviuri reporterilor tv, iar mizerabilii mici, nimic: „Nu e cu monarhia, domnu, e cu CNSAS-ul.” . Un domn cu o măscuţă antimicrobiană la gură, venise să protesteze cu documente împotriva CNSAS. Să fi avut vreo 60 de ani. Tenace. Zice el ce zice, că nu i s-a dat şi nu i s-a făcut la CNSAS – şi se repede vocal la el un alt domn: „Bă, provocatorule!” Vin vreo doi jandarmi şi-l extrag din mulţime pe domnul cu măscuţă. Unul dintre jandarmi îi spune condescendent, că poate a greşit mitingul. Domnul mai agaţă de gît pe cineva, dar televiziunile nimic, luau imagini din alte parte.

     Un tînăr cîntă la microfon din cîntecele golanilor şi din Bob Dylan. E mai mult artist decît activist muzical. Discuţii. Dintre ziariştii care în 1990 erau în linia întîi a golaniadei n-o văd decît pe Andreea Pora.  Dau mîna cu cîţiva „civici” organizaţi şi îl văd pe Oliviu Vlădulescu, profesorul care a făcut greva foamei, de s-a dus Băsescu să-l viziteze la spital, în Slobozia. Acelaşi om inimos, acelaşi fost dizident fără pretenţii. Îmi aduc aminte că Sanda Aronescu ar fi venit, chiar dacă ar fi trebuit să amîne o masă festivă de familie. Acum Sanda e în altă parte. Sînt convins că ne-a ţinut pumnii, de sus, dacă există un „acolo sus”. Puţini tineri. Probabil pentru că nu li se pare că e meciul lor această încercare de a scoate CNSAS din moarte clinică. Copiii mei, pe care i-am dus pe unul în braţe şi pe celălalt de mînă în Piaţa Universităţii în 90, n-au participat azi. Unul e plecat din ţară, celălalt are de învăţat pentru un examen. Mă tem că n-ar fi venit, oricum, nici unul dintre ei. Ei fac parte din generaţia celor care nu se mai simt turnaţi, ci lucraţi. Nu fac, deocamdată, legătura dintre turnătorii de ieri şi lucrătorii de azi, deşi e vorba de aceeaşi conspiraţie a netrebnicilor care se adaptează. O doamnă îmi spune: „Cîţi dintre cei care au venit azi aici n-or fi angajaţii unor foşti securişti!” asta după ce Doru Braia, cu frezura lui impecabilă, îl anunţă pe Nestor Ratesh că afacerea pompelor funebre din România e pe mîna unor foşti securişti. O replică memorabilă: „Ei ne-au strîns  în mînă în viaţă, tot ei se ocupă şi de viaţa noastră de apoi!” Discursuri. Ana Blandiana e optimistă: CNSAS va supravieţui. Sorin Ilieşiu vrea să facem un fel de comisie a societăţii civile, ca să nu încapă dosarele pe mîna partidelor. Dorin Mătieş vrea să facă recurs la Curtea de Apel, împotriva deciziei Curţii Constituţionale. Cîţiva bătrîni ţărănişti se uită nevinovaţi unii la alţii. Cei cîţiva reprezentanţi ai partidelor parlamentare se ţin mai la margini. Cînd mitingul se încheie Oliviu Vlădulescu, cel mai optimist om din România, crede că lucrurile ar fi putut fi ceva mai bine. Speră că următoarele mitinguri vor fi mai acătării. Îi va agita pe băieţii din Slobozia. Apropo de băieţii din Slobozia, Dinescu n-a fost. Şi cred că a făcut bine că a lipsit – ar fi avut aerul că a venit să agite lumea pentru a-şi păstra funcţia. A fost, fără să vorbească, noul consilier prezidenţial, Cătălin Avramescu. Au mai fost Marius Oprea şi Stejărel Olarul. Marius, şi nu e singurul, ar vrea ca dosarele de la CNSAS să treacă la instituţia condusă de el. Nu mi se pare o idee bună. Nu mi se pare o idee bună nici aceea de a transforma CNSAS într-o agenţie, adică s-o băgăm sub conducerea Guvernului. În raport cu situaţia de acum, dacă nu va rămîne ceea ce a fost , CNSAS ar putea deveni un ONG de interes naţional care, din această calitate să îşi propună public concluziile, ca şi pînă acum.

     

     

     

     

                                                                           

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here