Ce-l aşteaptă pe bugetarul român
De la Akaki Akakievici încoace soarta bugetarului e nesigură şi aproape totdeauna nedreaptă din punctul lui de vedere. Visul său e să rupă lanţul care-l leagă de piciorul biroului şi de umorile şefului direct. Bugetarul mic joacă la loto, speră într-o moştenire şi crede în ceea ce îi scrie la horoscop. E milos cu cîinii fără stăpîn, iar coşmarul lui sînt controalele „inopinante”. Relaţia îndelungată cu publicul l-a făcut nevricos şi sub stratul său subţire de amabilitate se ascunde o fiară care i-ar mînca pe cei care îi toacă nervii de dincolo de ghişeu. Dacă a fost angajat pe pile, urmăreşte înfrigurat cariera celui care i-a asigurat locul într-un birou. Cîtă vreme protectorului îi merge bine, se simte şi el asigurat. Dacă protectorul e lovit de vreun ghinion, pe el încep să-l bîntuie presimţiri negre. Bugetarul angajat prin concurs sau care ocupă o funcţiuţă de care e nevoie are întotdeauna mai mult de lucru decît ceilalţi din birou, face ore suplimentare şi se teme să nu fie sabotat de colegii care n-au de făcut mare lucru. Cînd se vorbeşte de vreo reducere de personal pe el îl cheamă primul şeful la o discuţie – fiindcă el şi-ar putea găsi imediat de lucru în altă parte, nu ca „ăştilalţi” care ar rămîne muritori de foame dacă i-ar da afară. Cum n-are protectori, el nu avansează decît dacă se mai dă vreun concurs la care nu se înscrie nici o pilă. Tot lui i se spune mai întîi de un eventual concediu fără plată, iar acum, cu reducerile astea de posturi pe cît punem pariu că la o eventuală evaluare el(sau ea) va fi trecut în şomaj fiindcă n-are pe nimeni care să-i ţină spatele, încît membrii comisiei de evaluare îl pot da afară fără să se teamă că vor primi un telefon să-l pună la loc, dacă nu vor să treacă şi ei prin faţa unei comisii de evaluare.
O soluţie pentru corectitudinea eventualelor evaluări ar fi ca membrii comisiilor să fie aduşi din străinătate, ca arbitrii de fotbal şi să fie ţinuţi sub pază cît timp îşi fac treaba prin România.
