Ce mai e nou?

mai 25, 2009 0

Vă rog să-mi scuzaţi tăcerea. Am terminat de scris la o carte şi am stat s-o mai şmirghelesc. Am trimis-o azi la editură. Cu ocazia asta am regretat din nou că nu mai scriu la maşină, pe hîrtie. Duc lipsa senzaţiei de manuscris pregătit pentru publicare pe care mi-o dădeau paginile de hîrtie. În aceste cîteva zile m-am uitat la ştiri, am citit ziarele în format electronic, dar fără mare atenţie. Azi, cînd m-am întors la treabă, parcă e tot răsalaltăieri. Politicienii bagă polonicul în aceeaşi ciorbă reîncălzită. Un parlamentar le-a reamintit cetăţenilor că pensia aleşilor e un drept cîştigat. Aşa e. Ei l-au cîştigat şi tot ei au stabilit cît să fie de mare acest drept. Subiect vechi, dar care mă scoate din sărite de fiecare dată cînd apare pe tapet. Lipsesc subiectele sociale. Mi le fac singur, acasă cu ajutorul telefonului, stînd de vorbă cu unul şi cu altul sau mai intru în vorbă cu lumea. Plimbarea cîinilor e un pretext, ca să nu spună nimeni că eşti nevorbit sau că te legi de oameni pe stradă fără motiv. Mai întîi întreb ceva despre cîine, apoi, din vorbă în vorbă… La ieşirea din bloc sau în hol, la cutia poştală, mai apare cîte unul „Votaţi ….” şi te trezeşti cu un fluturaş în mînă. Coşul de gunoi din holul blocului e cam mic în aceste zile. Aud acum că Prefectul de Argeş cere să i se ridice permisul lui Piedone. Ce-o fi păzit poliţia pînă acum, fiindcă atunci cînd a început scandalul permiselor de conducere numele lui Piedone a ieşit la iveală printre primele?
Altfel, ce mai e nou?

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.