Ce spunea Dan Barna acum doar 4 luni: ”Cu cei de la AUR eu nu voi negocia niciodată. Sunt extremiști”

Ce spunea Dan Barna acum doar 4 luni: ”Cu cei de la AUR eu nu voi negocia niciodată. Sunt extremiști”

septembrie 2, 2021 0

Copreședintele USR PLUS, Dan Barna, spunea pe 24 aprilie 2021, că nu are de gând să negocieze sau să colaboreze vreodată cu AUR.

Barna a numit formațiunea „un partid extremist” – „dacă dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge”, a spus vicepremierul, la Digi24.

„Eu nu. Cu cei de la AUR eu nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere și am spus-o și de la tribuna Parlamentului, o spun și aici: AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist.

Am văzut chiar ieri lideri importanți din AUR, un purtător important de mesaj din AUR propunând public o listă cu intelectuali care trebuie uciși. Deci acolo suntem. Este o realitate pe care nu o putem ignora și dacă le dăm oricât de mic credit, nu știu unde se poate ajunge.

Din punctul meu de vedere AUR este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei”, declara Dan Barna.

Astăzi însă, USR și-a luat vorba înapoi și a făcut frecventabil AUR-ul lui Simion, Șoșoacă (deși aceasta nu mai e membru AUR acum, dar imaginea ei rămâne lipită de partid) etc..

Ionuț Moșteanu, lider USR, a confirmat grozăvia care îi va oripila pe votanții USRPLUS: vor negocia cu AUR.

„Am discutat cu cei de la USR PLUS care spun că sunt dispuși să semneze moțiunea AUR. În momentul ăsta, pentru că ieri am inițiat moțiunea de cenzură, putem da jos guvernul Cîțu indiferent de disputele noastre ideologice. Dacă USR este de acord cu debarcarea lui Cîțu poate fi dat jos. (…) Ionuț Moșteanu este liderul deputaților USR, un om echilibrat față de atitudinea generală. Știți confruntările noastre ideologice pe care le-am avut cu USR-ul. Și a avut poziții favorabile credinței, familiei și este un om cu care se poate discuta. Sperăm să vedem și alții de la USR care să aibă atitudini rezonabile”, le-a transmis George Simion, celor care îl urmăreau pe Facebook.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.