Ce vină poartă privaţii în criza românească?
Mi-a semnalat strajnik articolul lui Liviu Voinea si bine a făcut. Pentru că chiar e de făcut o dezbatere despre contribuţia privaţilor la criză şi despre vina lor, despre neputinţele lor în restructurare, despre viziunea sălbatică şi iresponsabilă social asupra mîinii de lucru etc. Un citat din Voinea şi, cu voia dvs., un citat din mine. Scriam în Money Express acum cîteva săptămîni (bienînţeles, nu cu argumente economice, că nu-s expert) despre clonarea ineficienţei din aparatul public în aparatul privat şi despre o clasă de mijloc nocivă formată din farniente (identici cu statul sau produşi de stat în privat).
Mai întîi, Voinea:
Mai mult decât atât, creşterea profiturilor în plină criză nu este un semn de restructurare, ci este jecmăneală curată şi dovada lipsei de concurenţă.Lăsaţi-o, vă rog, mai încet şi cu argumentul că nu au fost falimente răsunătoare în mediul privat, ceea ce ar trebui interpretat drept o dovadă a succesului restructurării sectorului privat. În primul rând că nu este adevărat – sunt zeci de mii de falimente în rândul micilor întreprinzători.În al doilea rând, băncile păsuiesc unele firme ca să nu înregistreze pierderile în contabilitate. Alţii nu sunt lăsaţi să moară din considerente sociale şi de rol în economie. Pe alţii îi salvează nişte contracte cu statul. Nu puţini sunt cei care au trecut în economia subterană. Oricum, numărul falimentelor din economie va creşte şi trebuie să adăugăm aici şi abandonarea unor proiecte de investiţii, care sunt tot un fel de falimente înainte de a începe.
Nu mai stiu cum a devenit o axioma faptul ca in domeniul privat competitia ridica standardele si gradul de utilizare a oamenilor. Bun, poate e timpul sa luam mitul si sa dam putin cu el de pereti pe timp de criza. Exista niste adevaruri despre performanta in mediul privat, dar exista si un mare adevar trecut sub tacere. Ma gandesc la o “clasa de mijloc” formata in cotloanele marilor companii. Ma gandesc la situatii stranii din paturile de management sau “palmasi” care ating de foarte multe ori calmul si relaxarea din unele medii bugetare.
Mediul privat a imprumutat foarte mult din cultura bugetara, fara ca macar s-o recunoasca. Cate stiri ati citit despre nepoate, sotii, rubedenii ale mai-marilor politici care lucreaza in performantul mediu privat in posturi care solicita putin sau deloc. Ba e companie de electricitate, ba e companie de petrol si gaze, ba birou de avocatura si cate si mai cate. Acolo unde lucrurile au mers bine (iar cand legatura cu statul a fost stransa, afacerile au mers mai mereu foarte bine), s-a tot dezvoltat o intreaga patura de pile-relatii-prietenii strecurata subtil sub o frumoasa masca a performantei si a goanei capitaliste pentru “mai bine”. Dorinta de schimbare a anilor ‘90 s-a manifestat discursiv; dar adevarata schimbare s-a petrecut mult mai lent, aproape imperceptibil.
M-ar interesa părerea dvs. despre contribuţia din mediul privat la criza în varinta sa romanească. Eu chiar cred că varianta mondială a crizei ne-a stopat avîntul idiot către o criză locală care oricum s-ar fi produs şi a cărei amînare n-ar fi făcut altceva decît să sporească dezastrul. Aştept sugestii şi apoi revin cu ele într-o încercare de dezbatere mai amplă.
