Cel mai bun editorial! ”De ce facem mereu aceeași eroare? Putin ne amenință cu un război nuclear”

Cel mai bun editorial! ”De ce facem mereu aceeași eroare? Putin ne amenință cu un război nuclear”

februarie 25, 2022 0

De ce facem mereu aceeași greșeală?

”Oh, asta sunt doar probleme în Balcani”, spunem noi – și apoi un asasinat la Saraievo declanșează primul război mondial.

”Oh, amenințarea lui Adolf Hitler la adresa Cehoslovaciei este „o ceartă într-o țară îndepărtată, între oameni despre care nu știm nimic” – și apoi ne aflăm în al doilea război mondial.

”Oh, preluarea de către Iosif Stalin a îndepărtatei Polonii, după 1945, nu este treaba noastră” – și destul de curând avem războiul rece.

Acum am comis-o din nou, fără să ne trezim până nu este prea târziu la implicațiile complete ale confiscării Crimeei de către Vladimir Putin în 2014. Și așa, joi, 24 februarie 2022, stăm din nou aici, îmbrăcați în nimic altceva decât bucățile noastre de iluzii pierdute.

În astfel de momente avem nevoie de curaj și rezoluție, dar și de înțelepciune. Aceasta include grija în utilizarea cuvintelor.

Astăzi în Ucraina avem un întreg stat independent, suveran, cu o armată mare și un popor care se declară hotărât să reziste. Dacă nu rezistă, la scară, aceasta va fi o ocupație. Dacă o vor face, acesta ar putea fi cel mai mare război din Europa din 1945.

Împotriva lor este întinsă forța copleșitoare a uneia dintre cele mai puternice puteri militare din lume, cu forțe convenționale bine antrenate și echipate și aproximativ 6.000 de arme nucleare.

Rusia este acum cel mai mare stat necinstit din lume. Este comandat de un președinte care, pentru a judeca după războaiele sale isterice din această săptămână, a părăsit tărâmul calculului rațional – așa cum tind să facă dictatorii izolați, mai devreme sau mai târziu.

Să fie clar: când, în declarația sa de război de joi dimineață, a amenințat pe oricine „care încearcă să ne stea în cale” cu „consecințe pe care nu le-ați întâlnit niciodată în istoria voastră”, ne amenința cu război nuclear.

Va fi un timp pentru a reflecta la toate greșelile noastre din trecut. Dacă, începând din 2014, ne-am fi gândit serios să contribuim la consolidarea capacității Ucrainei de a se apăra, să reducem dependența energetică a Europei față de Rusia, să curățam banii murdari ruși din jurul Londrei și am fi impus mai multe sancțiuni regimului Putin, am putea fi într-un loc mai bun. Dar trebuie să începem de unde suntem.

În ceața timpurie a unui război care abia începe, văd patru lucruri pe care Europa și restul vestului trebuie să le facă.

În primul rând, trebuie să asigurăm apărarea fiecărui centimetru din teritoriul NATO, în special la frontierele sale de est cu Rusia, Belarus și Ucraina, împotriva tuturor formelor posibile de atac, inclusiv a celor cibernetice și hibride.

Timp de 70 de ani, securitatea țărilor vest-europene, inclusiv Marea Britanie, a depins în cele din urmă de credibilitatea promisiunii „unul pentru toți și toți pentru unul” din articolul 5 din tratatul NATO.

Ne place sau nu, securitatea de lungă durată a Londrei este acum inextricabil împletită cu cea a orașului estonian Narva; cea a Berlinului cu Białystok în Polonia; cea al Romei cu cea a Cluj-Napoca din România.

În al doilea rând, trebuie să oferim tot sprijinul pe care îl putem ucrainenilor, fără a depăși pragul care ar aduce Occidentul într-un război direct cu Rusia.

Acei ucraineni care aleg să rămână și să reziste vor lupta prin mijloace militare și civile pentru a apăra libertatea țării lor, așa cum au tot dreptul posibil în lege și conștiință să facă și așa cum am face noi pentru propriile noastre țări. Inevitabil, amploarea limitată a răspunsului nostru va duce la o amară dezamăgire în rândul lor. E-mailurile prietenilor ucraineni vorbesc, de exemplu, despre impunerea de vest a unei zone de excludere a zborului, refuzând spațiul aerian ucrainean avioanelor rusești. NATO nu va face asta. La fel ca cehii în 1938, ca polonezii în 1945, ca maghiarii în 1956, ucrainenii vor spune: „Voi, compatrioții noștri europeni, ne-ați abandonat”.

Dar mai sunt lucruri pe care le putem face. Putem continua să furnizăm arme, comunicații și alte echipamente celor care rezistă în mod legitim forței armate cu forță armată. La fel de important pe termen mediu, îi putem ajuta pe cei care vor folosi tehnicile bine încercate de rezistență civilă împotriva unei ocupații ruse și a oricărei încercări de a impune un guvern marionetă. De asemenea, trebuie să fim pregătiți să ajutăm mulți ucraineni care vor fugi spre vest.

În al treilea rând, sancțiunile pe care le impunem Rusiei ar trebui să depășească ceea ce a fost deja pregătit. Pe lângă măsurile economice cuprinzătoare, ar trebui să existe expulzări de ruși în orice mod legat de regimul Putin. Putin, cu cufărul său de război de peste 600 de miliarde de dolari și mâna pe robinetul de gaz către Europa, s-a pregătit pentru acest lucru, așa că sancțiunile vor avea nevoie de timp pentru a avea efectul maxim.

În al patrulea rând, vor trebui să fie rușii înșiși cei care se întorc și spun: „Destul. Nu în numele nostru!” Mulți dintre ei, inclusiv câștigătorul premiului Nobel Dmitri Muratov, își exprimă deja groaza față de acest război. De asemenea, jurnalista ucraineană Nataliya Gumanyuk a scris în mod emoționant despre o jurnalistă rusă care plângea la telefon cu ea în timp ce tancurile rusești au intrat. Acea groază va crește doar atunci când cadavrele tinerilor ruși se vor întoarce în saci de cadavre – și pe măsură ce întreaga economie și impactul reputațional devine evident acasă în Rusia. Rușii vor fi primele și ultimele victime ale lui Vladimir Putin.

Asta mă duce la un ultim punct vital: trebuie să fim pregătiți pentru o luptă lungă. Va dura ani, probabil zeci de ani, pentru ca toate consecințele zilei de 24 februarie să fie jucate. Pe termen scurt, perspectivele pentru Ucraina sunt disperat de sumbre.

Dar mă gândesc în acest moment la minunatul titlu al unei cărți despre revoluția maghiară din 1956: Victory of a Defeat.

Aproape toată lumea din vest s-a trezit acum că Ucraina este o țară europeană atacată și dezmembrată de un dictator. Kievul este astăzi un oraș plin de jurnaliști din întreaga lume.

Această experiență le va modela pentru totdeauna părerile lor despre Ucraina. Uitasem, în anii iluziilor noastre post-război rece, că așa se scriu națiunile pe harta mentală a Europei: în sânge, sudoare și lacrimi.

Sursa:

(Istoricul britanic Timothy Garton Ash fost desemnat câștigătorul Premiului Carol cel Mare pe 2017)
Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.