Chiar se răspândește coronavirusul prin intermediul pâinii neambalate? Rezultatele studiilor făcute de asociațiile de panificație
Pâinea neambalată nu constituie un vector de răspândire şi de transmitere a virusului Sars-Cov-2, arată reprezentaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), care au avut o întâlnire cu principalele asociaţii patronale din domeniul alimentar din România.
Afirmaţiile sunt susţinute de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care a transmis în repetate rânduri că nu există dovezi ştiinţifice care să ateste că alimentele de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a acestui virus.
Potrivit unui comunicat la al ANPC remis joi AGERPRES, reprezentanţii principalelor structuri patronale din România – Romalimenta, Rompan, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), Asociaţia Română a Cărnii (ARC), „Berarii României” şi Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare – au avut miercuri o întâlnire cu responsabilii ANPC pentru a discuta câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă sectorul economic alimentar, în această perioadă marcată de restricţiile impuse de pandemie, la nivel mondial.
„În acest context, au fost reiterate concluziile Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care precizau că nu există dovezi ştiinţifice că alimentele de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului SARS-CoV-2. De altfel, ANPC şi-a reafirmat poziţia, în concordanţă cu cea europeană, în legătură cu conţinutul înşelător al spotului publicitar difuzat pe diverse posturi de televiziune. Mai exact, a subliniat încă o dată că pâinea neambalată nu reprezintă un vector de transmitere a Covid 19”, se arată în comunicatul ANPC, citat de Agerpres.
Mai mult, prin intermediul acestui spot se solicită instituţiei ANPC să reglementeze cadrul de comercializare a produselor de panificaţie neambalate, în România existând în prezent cadrul legal referitor la comercializarea pâinii şi a produselor de panificaţie neambalate.
„ANPC îşi menţine poziţia, exprimată de altfel în toate comunicatele de presă transmise anterior, potrivit căreia alimentele neambalate, implicit şi pâinea neambalată, nu constituie un vector de răspândire şi de transmitere a Covid-19. Cele două părţi, ANPC şi structurile asociative patronale din domeniul alimentar, au discutat, de asemenea, pe larg despre modalităţi diverse pe care le pot identifica împreună, în scopul promovării şi aplicării bunelor practici în domeniul protecţiei consumatorilor, în consonanţă cu cele europene, existente deja în ţările membre”, se mai spune în comunicat.
Preşedintele ANPC, Claudiu Dolot, a prezentat în cadrul reuniunii detalii referitoare la strategia multianuală a instituţiei, în concordanţă cu modificările legislative naţionale şi europene în domeniu.